Zeci de percheziţii în Constanţa! Judecătorii au anunţat primele condamnări



Înainte de condamnări, instanţa a dispus schimbarea încadrărilor juridice şi a încetat procesul penal pornit împotriva lui Olteanu şi Iusuf Mahir pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală

Cinci persoane trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în dosarul celor aproape 30 de percheziţii efectuate aproape de jumătatea lunii aprilie 2015 au fost condamnate! La acţiune au participat poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, dar şi cei ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa.
 
Vasile Căpitanu a fost condamnat la şase ani de închisoare, Alexandru Olteanu s-a ales cu un an de închisoare cu suspendare condiţionată, Mahir Iusuf a luat doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată, iar Romică Macovei a fost condamnat tot la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată.
 
Instanţa a constatat că Olteanu a achitat prejudiciul în cuantum de 111.009 lei, inculpatul Iusuf Mahir a achitat prejudiciul în cuantum de 43.969,64 de lei, precum accesorii în sumă de 24.752 de lei către partea civilă Statul Român, prin ANAF - DGRFP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
 
Instanţa a admis acţiunea civilă a Statului Român, prin ANAF - DGRFP Galaţi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, şi a dispus obligarea lui Vasile Căpitanu să plătească părţii civile Statul Român suma de 392.391,36 de lei reprezentând despăgubiri civile, precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate la această sumă.
 
„Obligă în solidar pe inculpaţii Alexandru Olteanu, Romică Macovei şi Vasile Căpitanu să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF - DGRFP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală la suma de 111.009 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, achitată de inculpatul Olteanu Alexandru“, potrivit minutei judecătoreşti.


 

De menţionat că, înainte de condamnări, instanţa a dispus schimbarea încadrărilor juridice şi a încetat procesul penal pornit împotriva lui Olteanu pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, dar şi pe cel  pornit împotriva lui Iusuf Mahir pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

 
La momentul mediatizării cauzei, poliţiştii susţineau că sunt vizate 17 persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul prestărilor de servicii şi construcţiilor şi că în timpul percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri, documente financiar-contabile şi computere.
 
În cauză, procurorii au calculat un prejudiciu de aproximativ 1.500.000 de euro adus statului român.
 
Potrivit anchetatorilor, persoanele în cauză sunt suspectate că, în perioada 2012 - 2014, au înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli fictive de produse şi prestări servicii de la societăţile SC Vasbac Auto SRL, SC Venucart Auto SRL, SC Creativ Top Construct SRL, producând un prejudiciu de aproximativ 1.500.000 de euro bugetului statului.

Citeşte şi  SIPI Constanţa, evaziune fiscală şi spălare de bani - Patru persoane, deferite Justiţiei după zeci de percheziţii


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atletul veteran Vasile Apetroaie, din Eforie Nord „Să sperăm că în 2021 va fi mult mai bine!“

31 Dec 2020 4052

Tricolorul românesc, fluturat în Bulgaria Carmina Căpitanu, din Mangalia, a urcat pe podium la maratonul transfrontalier „Via Pontica“ (galerie foto)

04 Sep 2018 6134

Prejudiciu de aproximativ 1.500.000 de euro Începe judecata faţă de cinci indivizi deferiţi Justiţiei după zeci de percheziţii

23 Oct 2015 2743

SIPI Constanţa, evaziune fiscală şi spălare de bani Patru persoane, deferite Justiţiei după zeci de percheziţii

22 Jun 2015 2701

Percheziţii în Constanţa, la persoane bănuite de evaziune fiscală Vasile Căpitanu, Iulian Zană, Vasile Cristache şi Marius Ion au fost arestaţi

24 Apr 2015 5265