Zeci de percheziții în șapte județe, inclusiv Constanța, într-un dosar de contrabandă

  • IGPR: 85 de percheziții, în șapte județe, inclusiv Constanța, într-un dosar privind contrabandă calificată.
 
În urma a 85 de percheziții efectuate, ieri, de polițiștii din Vaslui, au fost descoperite peste 73.000 de țigarete de contrabandă, au fost indisponibilizați peste 260.000 de lei, iar 15 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
 
Astfel, au fost reținuți 13 bărbați și 2 femei, 12 persoane fiind din județul Suceava, 2 din Neamț și una din județul Iași.
 

Din cercetările efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, a reieșit că, în perioada 2019-2020, persoanele bănuite ar fi comercializat pe piața internă (piețe, târguri, magazine, etc.) produse accizabile (țigarete) provenite din activități de contrabandă.

 
Introducerea țigaretelor s-ar fi realizat prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, din afara spațiului comunitar.
 
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 500.000 de lei.
 
În urma celor 85 de percheziții domiciliare (69 în județul Suceava, 8 în județul Neamț, câte 2 în județele Vaslui, Iași și Bacău, precum și câte una în judeţele Constanța și Dâmbovița) au fost ridicate, în vederea cercetărilor, peste 73.000 de țigarete provenite din contrabandă.
 
Totodată, au fost indisponibilizați peste 260.000 de lei, susceptibili a proveni din derularea activității infracționale.
 
Potrivit IGPR, în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie, 20 de persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
 
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea probării întregii activități infracționale.     

 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul inspectoratelor de poliție județene Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Constanța și Dâmbovița, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 508

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 539

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 711

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 237

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 497

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 501

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 484

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 361

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 247

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 523

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 268

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1264

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 611

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 603

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485