Zeci de percheziții la Mangalia Mandatele de arestare emise în lipsă, anulate

 
 
Curtea de Apel Constanța a anulat azi cele trei mandate de arestare emise în lipsă față de trei cetățeni cercetați în dosarul celor 44 de percheziții domiciliare, în municipiul Mangalia.
 
 
Oficial
 

Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Onicel Daniel, Onicel Cristian Gheorghe şi Onicel Marius, ca nefondată. Dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Onicel Daniel, Onicel Cristian Gheorghe şi Onicel Marius, pe o durată de 60 de zile, începând din data de 01 iulie 2021 până la data de 29 august 2021, inclusiv. Dispune anularea mandatelor de arestare preventivă“.
 
Decizia este definitivă și a fost luată, potrivit surselor noastre, de judecătorii Ciprian Coadă și Marius Damian Mitea, de la Curtea de Apel Constanța.

 
Amintim că ieri Curtea de Apel Constanța a anulat mai multe mandate de arestare preventivă emise zilele trecute de Tribunalul Constanța în prezenta cauză.
 
Decizia Curții
 

Revocă măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea penală atacată, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18.06.2021 până la data de 16.08.2021, față de inculpata Mustafa Denisa
 
Respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații Alexa Radu Nicolae, Dumitru Vasile, Iuzeir Raim, Gobeajă Mihai Laurențiu, Gomeaju Ridvan și Mehedințeanu Andreea.
 


Dispune luarea față de inculpații Dumitru Vasile, Gobeajă Mihai Laurențiu, Gomeaju Ridvan și Mehedințeanu Andreea a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 30.06.2021 până la data de 28.08.2021, inclusiv.
 
Dispune luarea față de inculpații Alexa Radu Nicolae, Iuzeir Raim și Mustafa Tamer a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.06.2021 până la data de 29.07.2021, inclusiv  

 
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Alexa Radu Nicolae, Iuzeir Raim, Dumitru Vasile, Gobeajă Mihai Laurențiu, Gomeaju Ridvan și Mehedințeanu Andreea de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise de Tribunalul Constanța la data de 18.06.2021, dacă nu sunt reţinuţi ori arestaţi în altă cauză.
 
Definitivă.

 
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătorii Ciprian Coadă și Marius Damian Mitea, de la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că în urma acțiuni au fost ridicate 12 autoturisme, cu o valoare de aproximativ 300.000 de euro, peste 81.000 de lei, 9.000 de dolari, peste 8.500 de euro, 100 de lire sterline, 45 de telefoane mobile, 2 pistoale cu aer comprimat, 5 laptopuri, 15 ceasuri și bijuterii, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
 
Cei în cauză sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, spălare a banilor și camătă.
 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții în județul Constanța la Mangalia și Negru Vodă! Bărbați suspectați că ar fi adus ilegal arme din Bulgaria

23 Feb 2024 673

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1380

Percheziții la Mangalia! Vizate persoane bănuite de operațiuni cu substanțe psihoactive (FOTO+VIDEO)

26 Sep 2023 1563

40 de percheziții în Mangalia! Ce au găsit mascații în casele suspecților. Pronunțare amânată

14 May 2023 1628

Percheziții în județul Constanța într-un dosar de cerșetorie și trafic de minori. Victimele, exploatate în municipiul Mangalia și stațiunile Neptun, Jupiter și Venus

11 Nov 2022 1523

70 de percheziții în Constanța, Eforie, Techirghiol, Tuzla și MangaliaÎncepe procesul într-unul dintre cele mai „grele“ dosare instrumentate de polițiștii BCCO Constanța

05 Sep 2022 15642

70 de percheziții în Constanța, Eforie, Techirghiol, Tuzla și Mangalia Tribunalul Constanța a anunțat data la care se va pronunța în dosarul „Omaha“

18 Aug 2022 8633

Procurorii DIICOT Constanța lansează „bomba“ la Mangalia! Proxenetism, camătă, șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălarea banilor

09 Aug 2022 6706

Bijuterii de 5 milioane de euro, confiscate în urma percheziţiilor de miercuri. Implicat, și proprietarul unui amanet din Mangalia (GALERIE FOTO)

26 May 2022 2372

Percheziții efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice la Mangalia

31 Mar 2022 1212

Ancheta nu s-a terminat Anticorupția, cu cereri la instanță, în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia (DOCUMENT)

14 Feb 2022 2899

Breaking News! Decizia Curții de Apel Suceava în dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Ce se întâmplă cu suspecții

24 Dec 2021 2667

Dosarul vaccinărilor false Suspecții din Mangalia află azi dacă vor fi eliberați din arest!

24 Dec 2021 1705

Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Cine este „Ari“. S-au cerut măsuri preventive mai ușoare!

24 Dec 2021 3397

Percheziții DNA la Mangalia, cadre medicale reținute! Pe cine a arestat Tribunalul Suceava, pentru cine a respins propunerea

22 Dec 2021 1968