Ziua „Z“ în Dosarul Retrocedărilor! Curtea Supremă se pronunță asupra recursurilor în casație

  • Pronunțarea instanței este așteptată în dosarul 1721/1/2020, în care persoanele condamnate în Dosarul Retrocedărilor din Constanța au formulat recursuri în casație.
  • De asemenea, instanța se va pronunța și asupra excepției de nelegalitate invocată de Emil Dragoș Săvulescu, Alin Horațiu Dima și Constantin Racu.
Astăzi, 11 mai 2021, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt așteptați să pronunțe o hotărâre în legătură cu recursul în casație declarat de Radu Mazăre în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Dacă recursul va fi admis de instanță, Dosarul Retrocedărilor s-ar putea clătina din temelii!
 
Totodată, amintim că, la aceeași dată, instanța supremă urmeaăză să pronunțe o hotărâre și în dosarul 1721/1/2020/a2, în care alți trei inculpați din Dosarul Retrocedărilor, respectiv Emil Dragoș Săvulescu, Alin Horațiu Dima și Constantin Racu, au invocat o excepție de nelegalitate.
 
Dosarul privind recursul are indicativul 1721/1/2020, iar cererile de recurs în casație au fost admise de instanță, în principiu, în ianuarie 2021.
 
Este vorba despre solicitările adresate de Aurel Jean Andrei, Paraschiva Barbu, Cristian Borcea, Nicușor Daniel Constantinescu, Ruxandra Luminița Darie, Alin Horațiu Dima, Daniela Ramona Dospinescu, Daniel Ene, Bogdan Ghițulescu, Georgică Giurgiucanu, Valentin Gheorghe Ionescu, Ion Marica, Radu Ștefan Mazăre, Dan Miron, Niculae Nejloveanu, Carmen Pușcași, Marius Pușcași, Constantin Racu, Emil Dragoș Săvulescu și Răsvan Mircea Tudorache.
 
Amintim, în Dosarul Retrocedărilor, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție astfel că acum a formulat recurs în casație împotriva hotărârii care l-a trimis în spatele gratiilor.
De la momentul extrădării sale din Madagascar, fostul primar Radu Mazăre a adresat numeroase cereri instanțelor de judecată, contestând executarea pedepsei la care a fost condamnat în Dosarul Retrocedărilor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Tribunalul Constanța, veste pentru Radu Mazăre! Începe procesul!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1252

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 529

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1184

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3890

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 679

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 642

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 614

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 773

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 849

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 851

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 631

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 846

Tribunalul Constanța, decizie privind măsurile asigurătorii din dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța (MINUTA)

26 Feb 2024 614

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 538

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1433