Din categoria „lipsă de transparenţă“ Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est se alătură instituţiilor constănţene care obstrucţionează accesul la informaţiile de interes public (document)

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public face referire la unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Cotidianul ZIUA de Constanţa a făcut şi face în continuare numeroase solicitări pentru informarea corectă şi completă a cititorilor. Cu toate acestea, există autorităţi şi instituţii publice care nu răspund cererilor, obstrucţionând în acest mod liberul acces la informaţiile de interes public, ceea ce, fireşte, ne duce cu gândul la faptul că, poate, au ceva de ascuns.
În această ordine de idei, vom prezenta solicitările adresate de cotidianul ZIUA de Constanţa mai multor instituţii constănţene, în baza Legii 544/2001, solicitări la care însă nu am primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe data de 9 aprilie 2014, am adresat Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est, condus de Dayan Fetislam, o adresă pentru punerea la dispoziţie a mai multor informaţii de interes public legate de veniturile şi sporurile încasate în 2013 de angajaţii instituţiei. Mai exact, am vrut să aflăm „ce venituri au încasat lunar/anual persoanele cu funcţie de conducere (numele persoanei, funcţia şi venitul) din cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est în anul 2013“ şi „ce sporuri au încasat lunar/anual persoanele cu funcţie de conducere din cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est în anul 2013“.
Precizăm că, potrivit articolului 2 lit. A din Legea nr. 544/2001, Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est intră în categoria autorităţilor şi a instituţiilor publice obligate să furnizeze, la cerere, informaţii de interes public.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISC Sud-Est are în aria sa de competenţă 6 județe, prin care și Constanţa. Legea privind desființarea Inspectoratelor Regionale de Stat în Construcţii, în dezbatere publică

13 Feb 2021 2317

Cseke Attila îl pune pe liber pe Dayan Fetislam. Se desființează Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est

05 Feb 2021 6394

În al douăsprezecelea ceas Dayan Fetislam a aflat cum a ajuns la conducerea Inspectoratului Regional în Construcţii S-E

19 Jul 2014 4438

A susţinut prima probă a concursului Dayan Fetislam, singurul aspirant la funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

19 Jun 2014 3414

Funcţie publică, „subiect de can-can“ Dayan Fetislam va da concurs pentru şefia Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

10 Jun 2014 3219

Directorul lui Mazăre nu ştia cum a ajuns la conducerea instituţiei Dayan Fetislam „probabil” că va da concurs pentru funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

19 May 2014 3320