24 octombrie 1957 – Se stinge din viață designerul Christian Dior. A revoluționat moda după ce i-a spus o ghicitoare

  • Christian Dior a murit la data de 24 octombrie 1957
  • În 1927, Christian Dior a fost nevoit să-și facă serviciul militar
  • În 1934, Dior s-a îmbolnăvit de tuberculoză
  • În 1938, Dior a început să lucreze pentru Robert Piguet


Christian Dior, născut la 21 ianuarie 1905, Franța și decedat la data de 24 octombrie 1957, Italia, a fost un designer de modă francez care a exercitat o influență deosebită în lumea modei.

Născut în Granville, Manche, în Normandia, Franța, bouticurile sale, cu celebrul logo Christian Dior au cucerit lumea, putând fi găsite la Paris, Milano, Roma, Londra, New York, Beverly Hills, Tokyo, Osaka, Hong Kong, Boston, Honolulu, San Francisco, dar și în China și India.

În 1927, Christian Dior a fost nevoit să-și facă serviciul militar, pe care îl evitase până atunci, iar la întoarcerea la Paris a decis că e timpul să-și întemeieze o carieră. Și-a convins tatăl să-l finanțeze pentru deschiderea unei galerii de artă;condiția:să nu folosească numele familiei în această afacere. Dior și-a înființat astfel o galerie împreună cu un prieten, Jacques Bonjean, și timp de câțiva ani cei doi au tranzacționat pe piața de artă tablouri ale artiștilor în vogă, precum Salvador Dali, Christian Berard sau Jean Cocteau.

În 1934, Dior s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a trebuit să se retragă, pentru recuperare, în Insulele Baleare, unde a petrecut un an de zile. Acolo, departe de Paris și de lumea artistică în care activase, și-a descoperit dorința de a fi el însuși un creator. Așa a început să deseneze, iar când s-a întors în capitală a început să-și vândă schițele de haine oricui era dornic să-l plătească:croitori, modiste, reviste. A fost un foarte modest început în domeniul modei pentru cel care, un deceniu mai târziu, va deveni designerul numărul 1 al Franței.

În 1938, Dior a început să lucreze pentru Robert Piguet, un couturierparizian cunoscut, dar în 1940 a fost mobilizat la Mehun-sur-Yèvre, în centrul Franței. S-a întors în 1941 la Paris, unde industria modei încerca să supraviețuiască sub ocupație. Multe ateliere de modă fuseseră redeschise, iar creatorii încercau să mențină în viață moda franceză, chiar și colaborând cu ocupantul german. Christian Dior nu a revenit la Piguet, ci s-a angajat în serviciul lui Lucien Lelong, omul care îl va introduce în tainele modei și îl va învața tot ce era de știut despre profesia de couturier.

Într-o zi din 1946, Dior s-a întâlnit întâmplător pe stradă cu un vechi amic. Acesta i-a povestit că omul de afaceri Marcel Boussac, proprietarul casei de modă Philippe et Gaston, se afla în căutarea unui desginer pentru revitalizarea afacerii. Lui Dior nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să preia el acest post;îi răspunde amicului său că nu cunoaște pe nimeni. La o a doua întâlnire dintre cei doi a avut loc aceeași conversație;din nou, Dior nu a spus nimic. Abia la a treia întâlnire norocoasă, Dior a avut curajul să se propună pe sine.

După întâlnirea cu Boussac, Dior s-a consultat cu domna Delahaye, ghicitoarea în care avea cea mai mare încredere. Femeia i-a spus că nici nu mai trebuie să stea pe gânduri:aceasta este șansa vieții sale, pe care n-o va mai întâlni a doua oară. La scurt timp după aceea, o altă ghichitoare l-a îndemnat pe Dior să-și urmeze destinul, căci „va revoluționa moda”. Coincidență sau nu, previziunea s-a adeverit.

În opinia lui Dior, moda din timpul anilor de război fusese „oribilă”:„pălăriile erau prea mari, fustele prea scurte, sacourile prea lungi, pantofii prea grei”. De aceea, el a simțit nevoia de a oferi o perspectivă complet diferită, propunând întoarcerea la silueta feminină. „Tocmai ieșeam dintr-o perioadă lovită de sărăcie, zgârcită, obsedată de carnetele de rații și cupoane pentru haine;era natural ca propriile mele creații să ia forma unei reacții împotriva acestei morți a imaginației. [...] În decembrie 1946, ca rezultat al uniformelor din timpul războiului, femeile încă arătau și se îmbrăcau ca niște amazoane. Dar eu am creat haine pentru femei gingașe și delicate ca o floare, haine cu umeri rotunjiți, busturi pline, feminine, și talii suple deasupra unor fuste ample, enorme”, a explicat designerul.

Dior a creat prima sa colecție la sfârșitul anului 1946, când s-a retras timp de două săptămâni la Fleury-en-Bière, căutând inspirația în mijlocul pădurii Fontainebleau. Odată întors la Paris, designerul și echipa sa s-au apucat de treabă, iar prezentarea colecției a fost programată pentru data de 12 februarie 1947. Nimeni nu știa ce va urma;pătrunderea pe piața haute couture nu era permisă oricui, iar această primă colecție avea fie să-i înalțe cariera, fie să i-o îngroape din fașă.

Sursă text: www.historia.ro



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gucci, Armani, Moncler, Lacoste și Hugo Boss Cele mai mari case de modă din lume, părți vătămate la Judecătoria Constanța!

01 Jun 2023 1562

116 ani de la nașterea designer-ului Christian Dior

21 Jan 2021 1597

10 ianuarie 1971 - Coco Chanel se stingea din viață

10 Jan 2021 7116

Revista presei locale

19 Jun 2019 2394

El este cel mai bogat om din Europa. Ce afaceri are în România

07 Apr 2018 2559