Alexandru Răzvan Grigorescu a lansat a doua melodie în SUA „GriG, GriG, GriG!“. Fost tenisman din Constanța, carieră artistică peste Ocean (galerie foto + video)


Tânărul constănțean Alexandru Răzvan Grigorescu, fost tenisman de performanță, are cu ce se mândri la numai 22 de ani. Ajuns în SUA în urmă cu câțiva ani, Alexandru a cunoscut acolo succesul în domeniul artistic, ajungând să producă două melodii, „In the Darkness“ și „Take Me Back“, cea din urmă fiind lansată, vineri, 24 aprilie. La acestea se adaugă show-urile de DJ, pentru care constănțeanul este renumit, dar și rezultate însemnate în tenis!
Un tânăr special, medaliat la olimpiadele de fizică și la cele de matematică, Alexandru Răzvan a dovedit înclinație încă de mic spre o mulțime de domenii. La vârsta de șapte ani, a început să joace tenis, pregătit de unchiul său, Mircea Galan. „El m-a învățat să joc tenis și am lucrat cu el timp de cinci ani. În perioada aceea, am făcut și alte activități, la Palatul Copiilor din Constanța. Acolo am învățat electronică, șah, aeromodelism, karting și multe alte activități, dar acestea patru au fost preferatele mele. La 12 ani, m-am mutat la antrenorul Daniel Dragu (n.r. cel care a pregătit-o o perioadă și pe Simona Halep) și am luat tenisul mai în serios. Practic, am început să fac sport de performanță. Timp de trei ani, am fost mereu locul 5 național, nereușind să bat pe nimeni din top 4, dar nici nu am pierdut la jucători clasați sub mine. În același timp, în clasa a 5-a eram la Colegiul Național «Mircea cel Bătrân» și am luat locul 1, aur, la Olimpiada de fizică pe județ și bronz la matematică. Până în clasa a 9-a am mers an de an la aceste olimpiade, cele două fiind materiile mele preferate“, povestește Alexandru.


A participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European

La vârsta de 16 ani, acesta a reușit cea mai mare performanță a sa de până atunci în tenis, ajungând să fie clasat pe locul întâi în clasamentul național, în urma unor circuite interne. La Campionatele Naționale de vară, a făcut finală, ocupând locul 2 pe țară, și a mers, mai departe, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), desfășurate în Turcia, la Trabzon. Aceasta se petrecerea în 2011. A fost momentul în care părinții vicecampionului național au decis să facă un sacrificiu financiar mai mare și l-au trimis, în decembrie, în Florida (SUA), să joace la unul dintre cele mai mari turnee internaționale de tenis pentru juniori, Orange Bowl.
 

A intrat cu bursă pe tenis la University of Nebraska

„În momentul în care am aterizat în Miami și am văzut tehnologia și stilul de antrenament de acolo, nu mi-am mai dorit să mă întorc acasă așa că, în clasa a 10-a, am plecat definitiv în America, neștiind însă care va fi următorul pas. M-am antrenat în continuare și am reușit să intru cu bursă pe tenis la University of Nebraska. În primul an al meu de facultate, am reușit să fiu atletul anului, cel mai bun jucător din Summit League și m-am clasat pe locul 52 în Divizia 1 de tenis din SUA“, arată Alexandru Răzvan.
 

Tenisul îi place foarte mult, dar muzica o iubește

La facultate, a ales să studieze matematica la început, dar a încercat și muzica. Ulterior, după trei ani de studiu și 14 ani de tenis în total, a decis să mă axeze pe muzică. „Am luat această decizie după ce am studiat foarte mult jucătorii de top din tenis și alți oameni de influență internațională din alte domenii. Toți aceștia au spus că, în momentul în care jucau tenis, uitau de tot și nu mai conta nimic în viața lor. Am stat foarte mult și m-am gândit dacă acesta este domeniul care mă face să simt la fel. Astfel că, deși mulți oameni și-au dorit foarte mult ca eu să am o carieră important în tenis (inclusiv părinții mei), eu am luat decizia de a mă lăsa de acest sport și de a mă apuca de muzică, deoarece îmi place tenisul foarte mult, dar iubesc muzica. Am simțit că asta trebuie să fac, întrucât, mereu când am avut momente mai grele în viață, am reușit să trec peste ele ascultând și producând muzică“, se destăinuie tânărul.
 

A construit în dormitor un sistem de 22 de difuzoare!

Practic, Alexandru Răzvan a făcut muzică, indirect, de la vârsta de șapte ani, când a fost la cursul de electronică și a vrut să construiască numai amplificatoare, ca să poată da muzica mai tare. Iar apoi a început să fie DJ la 12 ani și a construit în dormitorul său un sistem de 22 de difuzoare! „Vecinii mei din zona Capitol vă pot spune mai mult“, râde Alexandru, care continuă: „Inițial, toată lumea a crezut că glumesc, iar inabilitatea mea de a cânta la un instrument a pus la îndoială, pentru pe toți oamenii care mă cunoșteau, faptul că aș putea produce muzică“.


Prima melodie, lansată de Haloween

În SUA, tânărul constănțean a început să organizeze petreceri, toată vara, în fiecare weekend, de unul singur, invitând toată lumea din campusul universității pe care o cunoștea. „Eu eram, în același timp, DJ, sunetist, organizator, promoter și omul de la lumini. De-a lungul verii, aceste petreceri au crescut de la 50 de oameni inițial la 4 - 500. Pe 31 octombrie, de Haloween, am lansat prima mea melodie, numită «In the Darkness», și am avut cel mai mare show de DJ din cariera mea. Am reușit să strâng un public de 1.138 de persoane și am promovat petrecerea ca un special event, deoarece lansam și prima mea melodie oficială“, a menționat Alexandru.
 

Peste 200.000 de vizualizări pe toate platformele

Prima necunoscută cu care acesta s-a confruntat a fost sub ce nume de artist să lanseze «In the Darkness“, având mari îndoieli că americanii ar putea pronunța numele „GriG” sau dacă acest nume poate avea rezonanță la nivel internațional. „Când am urcat pe scenă, începând intro-ul meu, și am auzit tot publicul strigând numele meu, «GriG, GriG, GriG», mi-am dat seama că să produc muzică a fost cea mai bună decizie din viața mea, și că pronunțarea numelui nu este o barieră în viitorul meu. După acel eveniment, viața mea s-a schimbat și mai mult, începând să am mai multe show-uri și cunoscând oameni care au început să mă ajute foarte mult în acest domeniu. Am reușit să creez o echipă cu care să lucrez în proiectul «GriG» și așa piesa «In the Darkness» a reușit să strângă peste 200.000 de vizualizări pe toate platformele. Pe 1 ianuarie, am făcut și primii mei bani din music production, fără să fi știut, până atunci, să cânt la vreun instrument muzical!“, spune briliantul constănțean.


A plecat într-un loc foarte spectaculos din natură

A doua piesă, „Take Me Back“, care a avut lansarea vineri, a luat naștere din dorința lui Alexandru de a crea ceva mult mai inspirațional și original. Artistul a luat lecții de pian și teorie muzicală o perioadă, după care a decis să plece într-un loc foarte spectaculos din natură și să creeze ceva unic. „Mi-am luat studioul în mașină, din Nebraska, am închiriat o casă în Boulder, Colodaro, la 2.188 de metri, în mijlocul munților și, timp de o săptămână, am creat «Take Me Back»“, punctează Alexandru.
 

A întâlnit-o cântând în fața unui magazin de haine

Tânărul precizează că această piesă este foarte specială pentru el, deoarece conține foarte multe elemente pe care, „dacă ne-am fi dorit să le creăm acasă, nu am fi reușit și nici noi nu am putea să reproducem exact ce am creat în acel loc“. Timp de trei zile, au lucrat la mai multe idei de instrumentale, după care Alexandru a decis să meargă în centrul vechi al orașului, ca să ia cina. În drum spre centru, a întâlnit o tânără, Shiloh, cântând în mijlocul străzii, în fața unui magazin de haine.
 

Copleșit de vocea ei

„Am fost copleșit de vocea ei și i-am propus să vină sus în munți, să vadă dacă poate să înregistreze ceva cu mine. Ea a acceptat și, timp de 24 de ore, nici unul dintre noi nu a dormit, doar am creat text, versuri și am dezvoltat unul dintre instrumentalele create în primele trei zile. Foarte multe sunete din această melodie sunt sunete din natură, din acel loc, la acel moment. Am revenit acasă cu studioul și am terminat piesa cu mixing și mastering. Am așteptat cu sufletul la gură să lansez această piesă, deoarece procesul creării ei este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit până acum“, spune Alexandru.

 

„E foarte pasionat. Face totul din suflet“

Acesta are mulți prieteni care îl ajută, unul dintre ei fiind și antrenorul de tenis din Constanța Cozmin Panait (31 de ani), fost și el tenisman de performanță, pregătit o perioadă de Daniel Dragu. „Alexandru este foarte pasionat de muzică și face totul din suflet“, spune Cozmin, care este prieten și cu handbalistul de la CS Medgidia Cătălin Ion, devenit foarte cunoscut în România pentru baladele-pamflet la adresa coronavirusului pe care le-a compus, la Eforie Sud, alături de Alexandru Enea. „Am locuit opt ani în Eforie Sud și de acolo mă știu cu Cătălin. Eu am făcut și handbal în liceu. Aveam o profesoară, Noemi Anghel, care ne-a învățat foarte bine acest sport, în special tactic. Aveam echipă foarte bună. Ne băteam de la egal la egal cu toți, LPS, CSS sau Cernavodă“, spune Cozmin Panait.





Sursa foto: Facebook (Alexandru Răzvan Grigorescu)


Citește și:

Fostul înotător Andrei Ciurcă. „O poveste superbă. Viața bate filmul!“ A reușit în SUA. De la ranger la cariera din sistemul bancar
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.