„Aşa emoţii n-am avut niciodată“ Fostul jucător al Farului Petrică Rotaru a devenit tătic (galerie foto)

Eveniment deosebit în familia lui Petrică Rotaru, fostul rugbyst de la Farul şi de la Dinamo. Acesta, soţia sa, Irina, şi toţi cei apropiaţi sunt în culmea fericirii cu ocazia venirii pe lume a unei mândreţe de copil
 
Petrică (38 de ani) şi Irina (34 de ani) sunt fericiţii părinţi ai unei bomboane de fetiţe, care se va numi Sara-Andreea. Aceasta a venit pe lume pe cale naturală şi a primit nota 9 la scorul Apgar. Cel mai probabil, botezul va avea loc în luna ianuarie a anului viitor, în aceeaşi zi în care părinţii fetiţei vor lua parte la ceremonialul religios al nunţii lor şi la petrecerea cea mare. Cei doi au scos actele, devenind soţ şi soţie, în urmă cu patru luni.

Primul copil pe care-l au împreună Petrică şi Irina s-a născut la Constanţa, având 2,900 de kilograme greutate şi 49 de centimetri înălţime. Atât sarcina, cât şi naşterea au decurs fără probleme, iar de câteva zile, mămica şi fetiţa au ajuns acasă. Cele două se simt foarte bine, iar domnişorica le-a umplut sufletele de fericire părinţilor ei. „Trec prin nişte momente pe care nu le pot exprima în cuvinte. Aşa emoţii n-am avut niciodată. Când o iau în braţe, când se uită la noi sau când gângureşte, mă topesc. Pe cât de rău eram pe teren, ca jucător, naşterea fetiţei m-a făcut moale ca un fulg“, a declarat Petrică Rotaru.

 Rugbystul, îndemnat să alcătuiască o echipă feminină


 Fetiţa va fi botezată Sara-Andreea, iar tatăl ei o numeşte „prinţesa mea“. „Bună ziua, lume! Mă numesc Sara-Andreea Rotaru, am 2,900 kg şi 49 cm, iar acestea sunt primele mele poze cu tati!“, a postat Petrică pe Facebook imagini cu el, ţinându-şi fetiţa în braţe. Iar „lumea“ (atât prieteni din rugby, cât şi din afara gazonului) a răspuns imediat. „Vai, o păpuşică frumoasă foc! E o dulceaţă. Petrică, să vă trăiască, să vă bucuraţi de ea şi să fiţi sănătoşi! (Daniela Petruţa Dobrău), „E cea mai frumoasă păpuşică!“ (Claudia Gâlcă), „Să vă trăiască!“ (Ionuţ Silviu Puişoru), „Să vă dea Dumnezeu sănătate şi putere să o creşteţi frumoasă şi sănătoasă! Îi urăm micuţei tot ce este mai bun şi mai frumos pe lume! O pupăm dulce!“ (Ionuţ Marian), „Cât este de frumoasă!“ (Adriana Isac), „Să fie într-un ceas bun! Să trăiască mulţi ani sănătoasă, norocoasă şi voioasă! Vouă noroc, sănătate şi putere de muncă!“ (Dragoş Olteanu), „Felicitări! Să fie sănătoasă, isteaţă, frumoasă şi tot ce vă doriţi voi!“ (Lavinia Lungu), „Bravo, domnule! Să vă trăiască, să fie sănătoasă, iar Dumnezeu să o păzească!“ (Viorel Stroe), au fost câteva urări din mulţimea de mesaje. Totodată, tatăl a fost sfătuit de „Luci Marian“ să înfiinţeze o echipă de rugby feminin, pentru că „o să ai nevoie peste 15 ani, dacă te moşteneşte“. S-au bucurat alături de părinţi, felicitându-i şi urându-i toate cele bune fetiţei, şi Stelian Stăetu, Florin Bărbăscu, Adrian Gârbu, Valeriu Chiriţă, Cătălin Sasu, Dumitru Barbu, Cristian Husea, Adrian Apostol, Victor Bezuşcu, Cornel Suciu, Radu Bădărâcă sau Valentin Dache.

 Petrică Rotaru şi-a rupt piciorul la un meci de rugby în 7


 Petrică Rotaru a început rugby-ul la începutul anilor ’90, la Şcoala Sportivă numărul 2 (actualul Liceu cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“), cu antrenorul Emil Dumitrescu. A jucat apoi, ca aripă sau fundaş, la ITC Constanţa, Dinamo (în perioada satisfacerii stagiului militar), CFR Constanţa, Farul, Constructorul ITC Cleopatra şi CS Năvodari. De la această ultimă echipă s-a retras din rugby-ul de performanţă, acum trei ani, în urma unei accidentări grave (a suferit o fractură de peroneu la piciorul drept, la un meci de rugby în 7, la Bucureşti). În prezent, Petrică mai joacă, de plăcere, pentru echipa „Rechinii“, atât pe plajă, cât şi în After Work Rugby Championship. De asemenea, fostul jucător al Farului a fost şi arbitru.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.