Monden

Aventuri exotice în Madagascar Alex Filip, celebrul luptător din Constanţa, concurent la reality show-ul „Ultimul Trib“

Cel mai cunoscut luptător din Constanţa, Alex Filip, va face parte din echipa sportivilor de la „Ultimul Trib“, noul reality show de la Antena 1.

Producţia de televiziune, care va debuta în scurt timp, este în genul „Exatlon“, adaptată după formatul „Nomads“. Acţiunea se va petrece în Madagascar, unde vor fi trimise trei triburi (unul al vedetelor, unul al sportivilor şi unul al oamenilor de rând). Concurenţii vor avea parte din plin de aventuri exotice, vor fi angrenaţi în competiţii spectaculoase, luptând pentru „Teritoriu“, dar şi pentru a rămâne în concurs şi a nu fi eliminaţi.
 
La final, numai şapte concurenţi vor rămâne în cursa pentru premiul de 100.000 de euro. Din echipa sportivilor, în afară de Alex Filip, mai fac parte Daniel Chiriţă (44 de ani, fost fotbalist, printre alte echipe, la Rapid şi Petrolul Ploieşti), Cornelia Condeescu (instructor de fitness şi manager de club), Lola Crudu (31 de ani, din Chişinău, dar locuieşte la Bucureşti; în Coreea şi în Ucraina a fost dansatoare), Ioana Şulea (campioană mondială de junioare la Bikini Fitness, acum doi ani), Mircea Zamfir (fost mare gimnast, în prezent instructor de aerobic şi membru al trupei Aeros) şi Roxana Chiperi (31 de ani, a făcut cascadorie, dans, dar şi fitness de performanţă, participantă la competiţii interne, dar şi internaţionale).
 
„Participarea la «Ultimul Trib» va fi o nouă provocare pentru mine, care-mi va testa limitele psihice şi fizice. Mi se oferă o şansă de a mă remarca şi în alt domeniu decât cel al luptelor. Acest reality show este o rampă de lansare pentru proiectele mele de viitor și o motivație pentru a mă reinventa“, a declarat Alex Filip. În vârstă de 29 de ani, acesta activează la clubul Sharks Gym. A făcut Karate Kyokushin, disciplină la care a cucerit numeroase trofee, iar apoi s-a dedicat kickboxingului, devenind una dintre vedetele promoţiei Superkombat, unde a înlănţuit şirul victoriilor. La debutul în Superkombat, într-o gală la Constanţa, în 2014, şi-a învins prin KO adversarul, iar această lovitură (de picior) a fost declarată al doilea KO al anului în Superkombat!
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Bombardament Alex Filip, victorie spectaculoasă la Superkombat. Italianul Gennaro Coriolano n-a prins finalul primei reprize!​

Pregătire cu Alex Filip, la Sharks Gym Constanţa Micii fotbalişti de la Academia Farul fac şi antrenamente de kickboxing (galerie foto)​

Club nou pentru sporturi de contact Luptători cunoscuţi din Constanţa îşi ascut „colţii“ la Sharks Gym (galerie foto)​

Costin Mincu, KO spectaculos la Ploieşti Alex Filip l-a învins prin abandon pe Khaled Alkakoni în gala Kickboxing Bellicum (galerie foto)​

Interpretează Balkan şi Glorya Luptătorii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, din Constanţa, apar în videoclipul melodiei „Nu am somn“ (video)​

Luptătorul Alex Filip, din Constanţa, s-a impus în gala Superkombat de la Iaşi
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scene din filmul „Back2Back“, filmate şi la Ovidiu. Delegaţia, întâmpinată de primarul George Scupra şi de sportivi

22 Aug 2019 1290

Cel mai mare show al anului! Meciuri unul şi unul, joi seară, la Mamaia, la gala OSS Fighters 4! Se pune în joc centura mondială

22 Aug 2019 856

Imagini de la eveniment Filmări, la Mamaia, pentru producţia „Back2Back“. Ionuţ Iftimoaie este „Ivan“ (galerie foto)

20 Aug 2019 1047

Joi, la Mamaia, gala OSS Fighters 4. Cele mai tari meciuri! Alex Filip contra legendei K1 Gago Drago, în filmul „Back2Back“ (galerie foto)

20 Aug 2019 1919

Echipa filmului „Back2Back“ vine la Mamaia. În producţie vor fi incluse şi imagini din gala OSS Fighters 4

07 Aug 2019 1553

Mamaia S-a dat startul campaniei „Se caută un greu“. Luptătorul Albert Potoceanu, bursă de la One Star Security (galerie foto)

03 Aug 2019 2506

Mici luptători de la Sharks Gym Constanţa, demonstraţie de kickboxing pe plajă, la Antena 1, la „Neaţa cu Răzvan şi Dani“ (galerie foto + video)

24 Jul 2019 1290

„Promit că titlul va rămâne în România!” La gala OSS Fighters 4, de la Mamaia, „Vikingul“ Amansio Paraschiv îşi apără centura mondială

18 Jul 2019 1589

Show-ul anului 2019 Partide memorabile la gala OSS Fighters 3, de la Bucureşti! Alex Filip luptă în co-main-event (galerie foto)

25 Jan 2019 3769

Alex Filip, luptătorul din Constanţa, diseară, la Antena 1, în „Ultimul Trib“ „Nu ne mai arde de glume“

11 Jan 2019 2121

Momentul adevărului „Şocul“ Alex Filip - Bogdan „Ciobănaşul“ Năstase candidează la meciul serii în gala Dynamite Fighting Show

08 Dec 2018 3288

Revanşa mult aşteptată După trei ani, Alex Filip, luptătorul din Constanţa, se confruntă din nou cu „Ciobănaşul“ Bogdan Năstase

17 Nov 2018 1941

„Va dudui Europa!“ Constănţeanul Alex Filip, fraţii Stoica şi Cristian Milea, printre luptătorii de top ce vor urca în ringul „OSS Fighters 3“

28 Sep 2018 6552

Celebrul luptător din Constanţa Cu cine îşi va măsura forţele Alex Filip în Madagascar, la reality show-ul „Ultimul trib“

07 Aug 2018 3379

Imagini de la eveniment Luptători de toate vârstele, prezenţi la seminarul de la Constanţa al campionului mondial Loren Javier Jorge (galerie foto)

24 Jun 2018 1040