Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, împlinește vineri 34 de ani

 

 
  • Cătălina Ponor este de cinci ori medaliată la Jocurile Olimpice, iar la ediția din 2004, de la Atena, a devenit triplă campioană olimpică.
 
Cătălina Ponor, multipla campioană olimpică, europeană şi medaliată mondială la gimnastică, împlinește vineri, 20 august, vârsta de 34 de ani. Marea campioană a Constanței este și cetățean de onoare al municipiului de la malul mării.
 
Fosta sportivă ocupă un loc de frunte în istoria gimnasticii mondiale, fiind medaliată de cinci ori la Jocurile Olimpice, iar în 2004, la Atena, devenind triplă campioană olimpică! Campioana a avut puterea să revină în acest sport, după ce, iniţial, renunţase la activitatea competiţională. Prima data (în 2012), reîntoarcerea sa, la vârsta de 25 de ani, a avut ca rezultat obţinerea a cinci medalii la Europene şi la Jocurile Olimpice.

În 2016, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare foame de performanţă. A renunţat la o viaţă liniştită pentru a simţi din nou atmosfera de concurs şi aplauzele spectatorilor. După trei ani în care a stat departe de gimnastică, a revenit. Multe i s-au pus în cale, o operaţie, perioada de recuperare, însă nu a cedat. A urcat pe podium la Europene, iar la Jocurile Olimpice din Brazilia a prins ultimul act la bârnă. Sacrificiul ei şi aura olimpică i-au fost răsplătite cu onoarea de a fi portdrapelul României la Rio.
 
Tot vineri, Cristian Gaţu, fostul mare handbalist român şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, este sărbătorit pentru împlinirea vârstei de 76 de ani. De asemenea, Beatrice Câşlaru, multiplă medaliată olimpică, mondială şi continentală la nataţie, împlinește în aceeași zi 46 de ani.

Sursa foto: Facebook (Cătălina Ponor)
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
 
Campioana din Constanța Cătălina Ponor a fondat societatea Cătălina Ponor Olympics
  
Campioanele Cătălina Ponor şi Cristina Neagu au făcut mişcare alături de copii, pe litoral (galerie foto)

Editorial
Orice poveste frumoasă are şi un sfârşit. Mulţumim, Cătălina Ponor!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Campioana Cătălina Ponor, mamă pentru a doua oară „Bine ai venit în această lume şi în familia noastră, micuţă rază de soare!“

13 Mar 2024 1766

Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța Fosta gimnastă Cătălina Ponor a pierdut procesul cu SPIT și trebue să plătească impozitul pentru sala de fitness deținută în oraș

23 Feb 2024 1286

Veste bună a Cătălinei Ponor! Fosta gimnastă este însărcinată pentru a doua oară

27 Nov 2023 1012

#Dobrogea145 Fosta mare gimnastă Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică, europeană și medaliată mondială, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1529

Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor, condamnat definitiv!

30 Oct 2023 1478

Decor ca în filme. „Miresica noastră!“ Cununia religioasă pentru fosta gimnastă Cătălina Ponor, care și-a și botezat fiul (GALERIE FOTO)

09 Jul 2023 7759

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, a devenit mămică. „Mica noastră stea“

30 Dec 2022 3719

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, va deveni în curând mămică „Va fi cea mai strălucitoare medalie, a mea… A noastră!“

01 Dec 2022 2805

#Dobrogea144 Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică la gimnastică, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 1578

Cătălina Ponor își serbează ziua de naștere. Acum două luni, marea sportivă s-a căsătorit. „De azi, până la final, mereu împreună!“

20 Aug 2022 4724

Marea sportivă constănțeană Cătălina Ponor s-a căsătorit cu Bogdan Jianu (GALERIE FOTO)

19 Jun 2022 3025

Ziua cea mai fericită Marea campioană Cătălina Ponor se căsătorește. „Ești inima și sufletul acestei familii!“ (GALERIE FOTO)

11 Jun 2022 10152

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, va fi inclusă în International Gymnastics Hall of Fame

06 Apr 2022 2872

Doi polițiști locali din Constanța ar fi fost ultragiați de Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor. Procesul, amânat

01 Feb 2022 5087

#Dobrogea143 Fosta mare gimnastă Cătălina Ponor, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2021 1784