Constanța Astăzi, fostul mare boxer Ionuț Gheorghe își serbează ziua de naștere. E născut în an bisect

Născut în an bisect, în 1984, fostul mare boxer constănțean Ionuț Gheorghe își serbează ziua de naștere pe 29 februarie o dată la patru ani, iar astăzi, când împlinește 36 de ani, marchează din nou acest eveniment.
 
În restul anilor, Ionuț își face ziua pe 1 martie.
 
Fostul mare pugilist s-a retras din activitatea competiţională în toamna anului 2012, iar peste un an, cu ocazia competiţiei „Centura de Aur“, de la Constanţa, CS Farul şi Asociaţia Judeţeană de Box Constanţa, în colaborare cu Federaţia Română de Box, au marcat festiv momentul ieşirii oficiale a lui Ionuţ din ring.
 
Ionuţ Gheorghe a început boxul la BC Iacob Mira Agigea, cu antrenorul Aurel Simionescu, iar în 2007 a trecut la CS Farul, sub pregătirea lui Ilie Dascălu.
 
La seniori, este medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2004 şi la Campionatul European din 2006, iar un an mai târziu a cucerit titlul de campion al Uniunii Europene.
 
A urcat pe podium la întrecerile internaţionale de anvergură şi la alte categorii de vârstă, luând aur şi bronz la Europenele de cadeţi şi bronz la Mondialele de juniori.
 
În ţară, este multiplu campion naţional (la copii, cadeţi, juniori şi seniori) şi a câştigat şi alte competiţii interne. A evoluat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008.
 

Astăzi, medaliatul olimpic, dublul campion european și multiplul campion național sărbătorește ziua de naștere (doar după calendarul Gregorian -  o dată la 4 ani, fiind născut pe 29 februarie) ! Îi urăm viață lungă cu sănătate și rezultate în noua carieră de antrenor, cel putin ca cele realizate ca sportiv. Sectia de Box a CS Farul Constanța îi urează La mulți ani!, a fost mesajul lui Mihai Constantin, antrenor la CS Farul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Box Constanța Medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe, la 40 de ani. Astăzi, 29 februarie 2024, e ziua sa. Născut în an bisect!

29 Feb 2024 1449

Fostul boxer Ionuţ Gheorghe, născut în an bisect Ce dorinţă şi-a pus de ziua sa medaliatul olimpic de la Atena

01 Mar 2016 7890