Constanța Atleta Andreea Lefcenco și arbitrul Iulian Barbu au spus „Da!“. „Să vă iubiți mult și frumos până la adânci bătrâneți!“ (GALERIE FOTO)


 
  • Andreea e sportivă cu dublă legitimare, CS Farul Constanţa - CSU Piteşti, în timp ce Iulian practică arbitrajul de 12 ani.   
 
O nouă familie a luat naștere în sportul constănțean, după ce atleta și antrenoarea Andreea Lefcenco și arbitrul de fotbal Iulian Barbu au spus „Da!“ în fața ofițerului de Stare Civilă, care i-a declarat soț și soție.
 
Tânărul îi ceruse mâna iubitei sale în iarna anului trecut, la Predeal, după șase ani de frumoasă relație, iar acum și-au oficializat marea lor dragoste. A fost cununia civilă, iar la anul vor avea loc serviciul religios și petrecerea cea mare. Proaspăta familie Barbu îi are ca nași pe soții Robaciu (Cristina şi Alexandru, prieteni buni de-ai celor doi). Fericitul eveniment din viața Andreei și a lui Iulian, dar și a părinților lor spirituali, a atras și multe mesaje de felicitare din partea familiei și a apropiaților.
 
„Casă de piatra, sănătate, fericire și multe realizări împreună!“, „Tot binele, numai soare și Casă de piatră!“, „Sănătate, înțelegere, noroc și să fiți fericiți!“, „Să vă dea Dumnezeu iubire nesfârșită, sănătate, înțelegere și multe înpliniri în drumul vieții înpreună!“, „Felicitări, dragilor! Sunteți foarte frumoși! Vă dorim casă de piatră, să fiți fericiți, să vă iubiți mult și frumos până la adânci bătrâneți! Vă pupăm și vă îmbrățișăm!“, „Cele mai frumoase urări de sănătate și prosperitate și pentru fini și pentru nași!“, „Casă de piatră, dragilor, sunteți superbi, să aveti parte de mult noroc, înțelegere, iubire și fericire“ sau „Să fiți fericiți cu toții!“, au fost câteva dintre mesaje.
 
Sportivă cu dublă legitimare, CS Farul Constanţa - CSU Piteşti, Andreea îl are ca antrenor pe Alin Larion. În același timp, tânăra este și antrenoare de atletism, la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, unde pregătește copii cu vârsta între 6 și 13 ani. Pe acest segment, Andreea efectuează în continuare selecții, așteptându-i pe copiii care vor să practice atletismul la stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanța, în zilele de luni, miercuri și vineri, la ora 18.00. Din pricina unor probleme medicale, Andreea nu a putut concura în ultima perioadă, dar speră ca din toamna acestui an să revină în competiții. La atletism, tânăra e multiplă campioană naţională şi medaliată la întrecerile interne şi internaţionale, deţinând şi medalia de argint la Campionatul Balcanic.
 
Fost fotbalist (juca fundaş central), Iulian Barbu practică arbitrajul de 12 ani, iar din 2013 deţine categoria I, fiind arbitru asistent. În același timp, el este și profesor de sport, activând la Şcoala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu” din Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Alexandru Robaciu, Andreea Barbu, Dansul Mirilor)

 
Citește și:
 
În sportul constănțean, ia naștere încă o familie
Andreea Lefcenco și Iulian Barbu spun „Da!“. Pe cine vor avea nași (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nuntă sport Constanța Mireasa Andreea Barbu a dansat în mijlocul „hoților“ și al suporterilor cu fularul Farul Constanța la gât (GALERIE FOTO)

24 Jul 2023 6787

În sportul constănțean, ia naștere încă o familie Andreea Lefcenco și Iulian Barbu spun „Da!“. Pe cine vor avea nași (GALERIE FOTO)

23 Jul 2022 4205

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 iulie 2022

20 Jul 2022 2774

Inel pe zăpadă Arbitrul Iulian Barbu a cerut-o de soţie pe atleta Andreea Lefcenco. Ambii sunt şi profesori de sport

26 Feb 2021 6520

Barem de Euro, îndeplinit Atleta constănţeană Ioana Colibăşanu va participa la Campionatul Balcanic de sală Under-20

04 Feb 2020 3964

Cristi Boboc, finalist la Jocurile Mondiale Universitare din Italia

16 Jul 2019 2327

CS Farul Constanţa, 15 medalii la Campionatul Naţional de atletism (galerie foto)

22 Feb 2016 4302

Andreea Lefcenco, Cristian Boboc şi Cosmin Dumitrache, aur la Naţionalele universitare

09 Feb 2016 4107

Atleţi la CS Farul Constanţa Ionuţ Grecu şi Cornel Bănănău au urcat şi ei pe podium la Naţionale

02 Feb 2016 3065

Prezenţe pe podium pentru Constanţa la etapa întâi a Naţionalelor de atletism (galerie foto)

01 Feb 2016 2702

Naşa - „Am avut emoţii mai mari ca la concurs” Atleta Andreea Lefcenco şi arbitrul Iulian Barbu au botezat o fetiţă (galerie foto)

29 Oct 2015 6971

Atleta Andreea Lefcenco a ratat la mustaţă calificarea în finală la Europene

13 Jul 2015 2134

Cornel Bănănău, Răzvan Grecu, Ioana Manoliu şi Nicoleta Puşcuţă au câştigat la Naţionale

03 Feb 2015 3328

Atleta Andreea Lefcenco, din Constanţa, a ratat la mustaţă finala Mondialelor

26 Jul 2014 2686

Andreea Lefcenco şi Andreea Timofei nu au trecut de calificări la Mondiale

25 Jul 2014 2494