Constanța Surpriză ”de proporții” pentru antrenorul Alin Larion, cu ocazia zilei sale de naștere

 
⦁ Alin Larion, sărbătorit de sportivii săi la stadionul ”Gheorghe Hagi”.
⦁ Alin a făcut atletism de performanţă între 1990 şi 2003, fiind multiplu campion naţional.
⦁ Antrenorul a devenit și membru în Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.  
 
Alin Larion, antrenor de atletism la CS Farul Constanța, cadru universitar la ”Ovidius”, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, dar și membru în Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a avut parte de o surpriză cu ocazia zilei sale de naștere.
Câțiva dintre sportivii pe care-i pregătește au pus la cale un ”scenariu” la stadionul ”Gheorghe Hagi”, acolo unde se pregătesc. L-au așteptat pe antrenor să intre în arenă, moment în care l-au luat prin surprindere, coborând din tribună cu tortul și cântându-i ”La Mulți Ani!”. ”Aniversare în avans cu o surpriză de proporții. Bine că sunt tânăr și nu m-am speriat. Senzația a fost maximă, mulțumesc pentru ce ați pus la cale”, a postat Alin Larion pe Facebook. 

Cadou și din partea ștafetei de 4X100 m a Farului  

De asemenea, antrenorul de atletism a primit un cadou frumos și din partea ștafetei de 4X100 m a CS Farul Constanța, care, în componența Robert Bîrsă (antrenoare, Carmen Botea), Dragoș Silvestru (antrenor, Alin Larion), Eduard Petre (antrenor, Daniel Cojocaru) și Ionuț Vasile (antrenor, Alin Larion), a cucerit două medalii, aur la tineret și bronz la seniori, la Campionatul Național de ștafete, care s-a disputat la București.  

Medaliat și la Cupa Europei, și la Jocurile Balcanice

În Comitetul Executiv al COSR, Alin Larion este reprezentant al Federaţiei Sportul pentru Toţi (pe care o conduce, ca președinte) şi al Comitetului Naţional Paralimpic. Alin Larion a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Sportul pentru Toţi, pentru un mandat pe patru ani, în 2017, după ce, până atunci, timp de opt ani, activase ca vicepreşedinte al FRST. Antrenor cu elevi medaliați atât intern, cât și internațional, Alin a făcut atletism de performanţă între 1990 şi 2003, fiind multiplu campion naţional (la toate categoriile de vârstă) şi cucerind peste 90 de medalii la aceste întreceri. Are 17 selecţii în lotul naţional al României, dintre care nouă la Jocurile Balcanice (unde a cucerit zece medalii), şapte la Cupa Europei (două medalii) şi una la un meci interţări. 
Maestru al sportului
Pe 10 decembrie 2004, a fost distins cu Ordinul „Meritul Sportiv“ clasa a II-a de către Preşedinţia României. De asemenea, în 2018, cu ocazia etapei finale a Campionatului Naţional de atletism în sală pentru seniori, tineret şi juniori 1, de la Bucureşti, a primit carnetul de maestru al sportului, alături de o altă reprezentantă a Constanței, sportiva Cristina Bujin. Cei doi au primit atunci recunoaşterea performanţelor obţinute în carieră. Ei au realizat cu ani în urmă rezultatele de maestru al sportului, dar atunci, în urmă cu doi ani, au primit carnetele.
În categoria Galerie foto a acestui articol, găsiți mai multe imagini de la surpriza pe care a avut-o Alin Larion la stadion. 

Sursa foto: Facebook (Alin Larion)
 
 
Citește și:

Atletism CS Farul Constanța, aur și bronz la Campionatul Național de ștafete 
 
Cristian Radu și Robert Bîrsă, primele titluri de campioni naționali din carieră! Ioana Colibășanu continuă să adune aur (galerie foto)
 
 „Interesant, captivant, antrenant“ Constănțeanul Alin Larion, invitat - lector la o conferință internațională online (galerie foto) 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 756

CSM Constanța Dacă e început de sezon, e record personal pentru Cristian Radu. La „pachet“ și cu barem pentru Campionatul European!

21 Jan 2024 1083

Atletism Constanța Campionul Alexandru Toader, primul cetățean de onoare al comunei Nufăru, județul Tulcea (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 1203

Constanța. Atletism Alexandru Toader și-a îndeplinit baremul pentru participarea la Campionatul European Under-23 (GALERIE FOTO)

26 May 2023 2725

„Un pariu câștigat“ Atletul Dragoș Silvestru, vicecampion național la heptathlon, la seniori, cu un valoros record personal (GALERIE FOTO)

30 Mar 2023 1443

Constănțeanul Alin Larion a participat, în Bahrain, la Ziua Națională a Sportului. Activități în Circuitul Internațional de Formula 1 (GALERIE FOTO)

10 Feb 2023 1528

Meciuri de prima ligă la baschet și volei, găzduite de Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța

27 Jan 2023 1956

Constănțeanul Alin Larion, ales membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale Sportul pentru Toți (GALERIE FOTO)

14 Oct 2022 1935

Interviu online cu David Ciolpan, campion național la atletism „Pentru un sportiv, singurul adversar al său este el însuși“

08 Oct 2022 5347

Atletism Robert Bîrsă, Cristian Radu și ștafetele CS Farul Constanța, pe locul întâi la Cupa României (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

26 Jul 2022 1866

În sportul constănțean, ia naștere încă o familie Andreea Lefcenco și Iulian Barbu spun „Da!“. Pe cine vor avea nași (GALERIE FOTO)

23 Jul 2022 4161

Atletism Medalii și recorduri la Naționale. „Școala săriturilor din Constanța este una de excelență“ (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

29 Jun 2022 2863

Constanța Medalie de aur, cu record personal, pentru Cristian Radu la Naționale. Ioana Colibășanu, argint și bronz (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

25 Mar 2022 3457

„Una dintre cele mai frumoase zile din viața de sportiv!“ Medalii și emoții pentru constănțeni la Naționalele de atletism (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

01 Mar 2022 3606

Universitatea Ovidius din Constanța pregătește organizarea unui eveniment sportiv de mare anvergură

18 Dec 2021 1659