De unde și-a achiziționat Simona Halep rochiile de nuntă. „Îmi place să mă bucur de lucrurile frumoase“ (GALERIE FOTO)


 
  • Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit civil pe litoral, în luna septembrie a anului trecut, iar evenimentul a fost unul de vis.
 
Aflată în Australia, pentru primul turneu de Mare Șlem al anului, Simona Halep a povestit într-un interviu pentru pagina de Facebook a întrecerii cum și de unde și-a ales cele două rochii pe care le-a purtat la cununia civilă, în luna septembrie a anului trecut. 
 
Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit civil pe litoral, iar evenimentul a fost unul de vis. Cei doi au spus „Da!“ la „Fratelli“, în Mamaia, în fața primarului municipiului Constanța, Virgil Chițac, care a oficiat serviciul civil. În același club din stațiune a avut loc apoi, în prezența a 300 de invitați, și petrecerea de nuntă, totul într-un decor desprins parcă din poveste. Simona a postat pe contul său de Instagram mai multe imagini de la eveniment, realizate de fotograful Marian Sterea, dar și poze cu decorul de nuntă, înainte ca evenimentul să înceapă. De întregul decor de la local s-a ocupat Nicu Bocancea, un cunoscut master florist internațional.
 
„Așa le-am ales“
  
Campioana din Constanța a dezvăluit că vestimenția de nuntă a fost achiziționată din străinătate. „Rochiile le-am cumpărat dintr-un magazin din Italia. Am fost acolo și mi-au plăcut, pur și simplu, astfel că le-am luat. Nu m-am consultat cu nimeni. Eu nu sunt prea implicată în astfel de chestii, dar îmi place să mă bucur de lucrurile frumoase. Nu mă uit niciodată la ce este în tendințe în acel moment. Caut doar ceea ce este bun pentru mine și ce îmi place. Așa mi-am ales și rochiile de nuntă“, a menționat Simona Halep.
 
Dansul mirilor, pe melodia „Dragostea mea“
 
Printre nuntașii de la „Fratelli“ s-au numărat și reprezentanți ai lumii sportului, nelipsind Ilie Năstase, Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Răducioiu sau George Cosac. Gică Hagi și Simona Halep au făcut senzație pe ringul de dans pe ritmuri aromâne, la melodia „Unu-i Gică Hagi“. „Simona și soțul ei au fost foarte fericiți, iar noi, invitații, ne-am simțit foarte bine. Le urăm Casă de Piatră, să se iubească și să fie fericiți amândoi“, a declarat Gică Hagi.
 
Printre cei care au făcut parte din programul artistic s-au numărat și Dan Bittman, și Loredana Groza. De altfel, Dan Bittman a și cântat melodia, „Dragostea mea“, a trupei Holograf, pe care celebrul cuplu a interpretat dansul mirilor. Iar din repertoriul Loredanei Groza de la eveniment nu a lipsit melodia „Bună seara, iubito!“.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Imaginile au fost preluate de pe contul de Instagram al Simonei Halep. Foto: Marian Sterea
 
Citește și:
 
„Casă de piatră, campioana inimilor noastre!“
Imaginile fericirii! Simona Halep și Toni Iuruc, nuntă de vis, într-un decor de basm (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 448

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1067

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 854

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1203

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 847

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 737

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1594

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 814

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4341

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 694

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 962

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1510

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 731

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 701

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1457