Distribuţie cu Lavinia Dragu Spectacolele „Arthesium“. Participantă la ultramaraton, pe scena Casei de Cultură din Constanţa (galerie foto)

Fire deschisă permanent către nou, inedit, cunoaştere şi experiment, constănţeanca Lavinia Dragu, participantă la întreceri de alergare pe distanţe lungi, a urmat şi un curs de dezvoltare personală prin actorie, organizat de trupa „Arthesium“ din Bucureşti.
 
„Este momentul să pui accentul pe tine şi pe dezvoltarea ta! Dacă o poţi face prin actorie, şi mai bine! Haide în echipa Arthesium pentru a învăţa tehnica de control al emoţiilor, pentru a te împrieteni cu oameni noi, pentru a forma o comunitate prietenoasă pusă pe dezvoltare, distracţie şi implicare“, a fost invitaţia celor de la „Arthesium“, căreia Lavinia, dar şi sora sa, Cătălina, i-au dat curs. Lecţiile de la Constanţa s-au desfăşurat la Casa de Cultură, iar cei care au încercat această experienţă au participat la joculeţe de actorie, la exerciţii de dezvoltare vocală, la exerciţii pentru controlul emoţiilor, au lucrat pe texte de teatru (la alegere), s-au implicat în activităţi culturale, în vizionarea spectacolelor de teatru Arthesium (dezbateri), în dezbateri pe teme culturale, în lucru pe mişcare şi coordonare sau în tehnici de vorbit în public.
 

Cursurile, ţinute de Irina Puria şi Cristian Cristea

 
La Constanţa cursurile (câte două ore pe săptămână, în fierare weekend) au fost ţinute de Irina Puria (actriţă, instructor şi director adjunct „Arthesium“) şi de Cristian Cristea (actor şi instructor „Arthesium“). Cursanţii au avut apoi ocazia să pună şi în practică, în faţa publicului, cele deprinse, iar Lavinia Dragu şi sora sa s-au numărat printre numele din distribuţia unor spectacole precum „Gici cine e în sală!” sau „De la o glumă la alta“, de pe scena Casei de Cultură!
 

Monolog în ziua alegerilor

 
„Am avut două scenete în spectacolul «De la o glumă la alta», «Să nu fim geloşi», în care am imitat-o pe Cristina Stamate şi «Cine e Didina?», în care am imitat-o pe Stela Popescu. Am mai avut o piesă, cu toţi colegii, «Ghici cine e în sală». Apoi, când ne-am văzut ultima oară şi s-au dat şi diplomele, plus premii, am avut de pregătit câte ceva fiecare, ce a vrut. Eu am avut un monolog al lui Dan Puric, «Rost». S-a nimerit să fie în aceeaşi zi cu votul de pe 26 mai şi mi s-a potrivit la maximum“, a declarat Lavinia Dragu, care a postat pe Facebook cu acel prilej „#Rost de Dan Puric. Hai să redăm rostul României! Mergeţi la #VOT!“.
 

Un escroc sentimental şi unde se duc muştele iarna

 
„Un escroc sentimental şi mai multe femei care îşi caută fericirea. Ce ar putea să iasă? Te aşteptam să aflăm împreună“, a fost prezentarea de la „Ghici cine e în sală“, din a cărei distribuţie au făcut parte, pe lângă surorile Dragu, Mihai Checheriţă, Alina Tutunaru, Simona Brânzei, Maria Ilaş, Mihail Andrei, Alina Frăţilă, Dan Uraru, Diana Marcu, Valentin Halostă şi Timothy Herdean. Promo de la show-ul „De la o glumă la alta“, în care, în distribuţie, au apărut şi Sandra Constandache, Andreea Amzu şi Cristina Gheorghe, a fost: „Despre cum să nu fim geloşi, despre insomnie sau despre întrebarea existenţială unde se duc muştele iarna? Dar şi despre multe altele, te aşteptam alături de noi. Promitem zâmbetele şi umorul de calitate din partea casei“.
 

„Nişte amatori foarte talentaţi“

 
Lavinia s-a declarat entuziasmată de cursul pe care l-a urmat şi de spectacole. „Mi-a plăcut foarte mult. A fost frumos. Am avut parte de o experienţă deosebită şi aş continua. Ni s-a spus că dacă se va relua acţiunea, în toamnă, vom pregăti o piesă de teatru pentru Crăciun. Am avut mari emoţii când am urcat pe scenă, dar m-am descurcat“, a spus Lavinia. „Nişte amatori foarte talentaţi“, a venit o apreciere din public.


Locul şase la ediţia 2014 a „Maratonului Nisipului“

 
Lavinia Dragu este şi o iubitoare a mişcării şi a exerciţiului fizic. În copilărie, nu a făcut vreun sport, iar de alergare s-a apropiat atunci când, întoarsă de la Bucureşti, după un master, a descoperit AS SanaSport. „Am fost plecată trei ani în capitală la un master, iar când m-am întors, m-am reîntâlnit cu o fostă colegă de liceu, care alerga cu cei de la Sana Sport. Aşa am intrat şi eu în această comunitate. La început, alergam cu greu cinci kilometri. La Constanţa, am concurat atât pe asfalt, cât şi pe nisip. La ediţia 2014 a «Maratonului Nisipului» am luat locul şase la 10 kilometri fete, iar după aceea, la următoarele două ediţii, am fost doar voluntar. Am participat şi la semi-maratonul montan de la Cindrel. În prima evoluţie, am scos timpul de trei ore şi 20 de minute, dar a doua oară a fost mult mai bine, am scos două ore şi 44 de minute, îmbunătăţindu-mi substanţial performanţa. În 2015, am concurat şi la Triathlon Challenge Mamaia. A fost o ambiţie de-a mea“, arată Lavinia, care, în prezent, activează la ISU „Dobrogea“ Constanţa, la Serviciul Pregătirea pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor, având gradul de sergent major.
 

Ultima competiţie, „Autism 24h Marea Neagră“

 
În ultimul timp, din pricina timpului insuficient, Lavinia nu prea a mai participat la competiţii. Ultima întrecere la al cărei start s-a aliniat a fost, în luna mai a acestui an, la Mamaia - ultramaratonul „Autism 24h Marea Neagră“. A concurat în echipa „Pompierii“ şi a strâns 60 de kilometri. „Când am ocazia, mai particip la alergări, dar mai rar. Cursurile de la Arthesium se suprapuneau cu alergarea şi am avut puţin de ales între una şi alta şi alta. De sport însă nu m-am lăsat, fac aerobic. Sper că voi putea să-mi fac timp să alerg din nou mai mult“, mai spune Lavinia Dragu.
 

Skandenberg cu Florin Ichim, sub ochii lui Radu Valahu!

 

În 2015, în spiritul sportului şi al competitivităţii sportive care o domină, s-a fotografiat făcând skandenberg (în glumă), pe plajă, cu Florin Ichim, sub ochii unei alte vedete din domeniu, Radu Valahu. S-a petrecut anul trecut, la un spectacol de skandenberg susţinut de cei doi şi intitulat „Radu Valahu şi Florin Ichim vs. Constanţa“.
 
Sursa foto: Facebook (Lavinia Dragu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Geanina Marilena Dragu, comisar la Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

06 Feb 2023 1720

Modificări în societatea Dirdates Metal, administrată de Dumitru Moinescu, fost primar al municipiului Medgidia

21 Apr 2022 1923

Președintele Senatului, Anca Dragu merge în această seară în localitatea Agigea

09 Jul 2021 2827

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 martie 2021

23 Mar 2021 2727

#alegerilocale2020 Alianța USR - Plus și-a lansat candidații pentru primăriile Năvodari și Costinești

12 Aug 2020 2486

#alegerilocale2020 LIVE - Alianța USR - Plus își lansează candidații pentru primăriile Năvodari și Costinești

11 Aug 2020 2340

Comisie de anchetă pentru Guvernul Cioloş?

08 Jan 2017 2832