Editorial

Editorial Primele victime ale vremii reci, oamenii străzii

Coduri galbene de vreme severă, ninsori, ploi, iarnă în toată regula. Altfel le resimţi din căldura propriei case. Aceste fenomene meteo au fost resimţite şi de oamenii străzii, care au ajuns, din păcate, şi la deces din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
 
Oamenii străzii reprezintă invizibilitatea socială. Ei ajung să fie total ignoraţi de familie, ceea ce îi conduce la gesturi necugetate. Tot ei ajung să-şi piardă reperele spaţio-temporale. Este cumplit să nu ai o casă, o familie, să trăieşti pe străzi.
 
Tot mai mulţi oameni ajung în stradă. Ne întrebăm tot mai des: oare de ce? Întreprinderi închise, economii epuizate, datorii, victime ale diverselor escrocherii şi lista poate continua.
O vorbă veche spune: nu te grăbi să judeci un om dacă nu îi cunoşti povestea. Şansele de recuperare ale unui om care a petrecut mult timp pe stradă sunt minime.
 
Reinserţia profesională e dificilă, motiv pentru care statul în stradă tinde să se cronicizeze. Istoric vorbind, au existat în toate timpurile oameni lipsiţi de adăpost, acest aspect fiind o formă de trai, din pricina unei stări cronicizate de sărăcie.
 
Dar, din păcate, aceşti oameni fără adăpost pot comite gesturi disperate şi se pot transforma într-un pericol pentru cei din jur. Unii dintre ei refuză să meargă în adăposturile special oferite de primării.
 
În concluzie, rezolvarea oricărei probleme începe prin înţelegere şi acceptare şi oferirea de ajutor.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipiul Constanța va avea adăpost permanent pentru oamenii străzii

12 Mar 2019 481

Interviu live Direcțiile de acțiune ale noului director. Florin Gheorghe - „Mulți chiriași ai RAEDPP, inclusiv locatari din blocurile ANL, ocupă imoral aceste locuințe. Vom modifica criteriile!“ (video)

02 Mar 2019 3077

Constanța va avea un adăpost de noapte pentru oamenii care prezintă risc social. Criteriile sunt stricte. Cine va beneficia de serviciile centrului?

01 Mar 2018 1705

Om al străzii, imagine inedită

23 Jan 2017 1341

Ce se va întâmpla la noapte cu oamenii blocaţi în Constanţa? Prefectura arată cu degetul către Primărie. Primăria spune că ea se ocupă doar de oamenii străzii, potrivit legii!

06 Jan 2017 3157

Mobilizare în prag de Sărbători pentru oamenii fără adăpost din Constanţa. Şi tu poţi ajuta!

28 Nov 2016 2535

Unul dintre oamenii străzii incendiaţi la Galaţi a murit

30 Oct 2016 810

Un spaţiu al RAEDPP Constanţa, adăpost pentru oamenii străzii

28 Oct 2016 1319

Raed Arafat Grijă față de persoanele fără adăpost!

03 Jan 2016 974

Comunicat de presă primăria orașului Cernavodă Oamenii străzii duşi la adăposturile de iarnă 23 ianuarie 2015

23 Jan 2015 939

UPDATE Tamponare auto la intersecția străzilor Mihăileanu cu Țepeș Vodă cu un rănit

12 Oct 2014 1000

UPDATE Accident în Constanţa, pe strada I.G. Duca cu bulevardul Mamaia. Un copil rănit

28 Sep 2014 2104

Se întâmplă în Constanța Un bărbat din Ovidiu a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

16 Aug 2014 1352

Un rănit și trei mașini avariate într-un accident petrecut în Constanța

02 Aug 2014 1274

Litoral Tv Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase a fost provocat de oameni ai străzii

20 Jan 2014 1128