Fiica cea mică a soţilor Garabet Adelina Bianca Garabet şi Robert Mitchell, petrecere de logodnă la Ovidiu (galerie foto)

Cu ocazia logodnei mezinei familiei, Clemenţa (antrenoare de gimnastică la CS Farul) şi Hacic (fost preşedinte al FC Farul) au avut 50 de invitaţi la locuinţa lor de la Ovidiu. Adelina Bianca Garabet şi viitorul ei soţ, Robert Mitchell, locuiesc în SUA şi au petrecut o săptămână în România, tânărul american aflându-se pentru prima dată în ţara noastră. Nunta va avea loc în vara lui 2015, la Constanţa, iar Robert a făcut cerere să treacă la ortodoxie.

Soţii Garabet şi cei apropiaţi lor (mulţi dintre invitaţii de la Ovidiu fiind fini) i-au primit cu mare bucurie pe Adelina Bianca şi Robert, doi tineri în vârstă de 27 de ani. „Am fost cu toţii 50 de persoane, venind şi 11 dintre finii noştri. Doar doi - trei nu au reuşit să ajungă, din motive obiective. Am sărbătorit logodna dragilor noştri. Robert i-a cerut mâna Adelinei anul acesta, pe 15 mai, în Tenerife. Au fost în vacanţă în România o săptămână, iar cu acest prilej au şi stabilit unele detalii organizatorice în privinţa nunţii, care va avea loc pe 27 iunie 2015, la Constanţa. Serviciul religios se va desfăşura la Biserica Armenească, iar petrecerea a fost programată la Melody Grand Ballroom. Robert este catolic, dar va trece la ortodoxie, depunând deja o cerere în acest sens. Viitorul nostru ginere a fost pentru prima dată în România şi i-a plăcut mult. El şi Adelina au ajuns şi la munte, la Braşov şi la Sinaia. Robert a ţinut neapărat să vadă Castelul Bran, vestit pentru legenda Contelui Dracula, dar a vizitat şi Casa Poporului din Bucureşti”, a declarat Clemenţa Garabet.

 Persoane din lumea sportului prezente la petrecere


 La petrecerea de la Ovidiu, au fost prezente şi multe persoane din lumea sportului sau care au legătură cu sportul. Nu au lipsit fostul atacant al FC Farul Marian Popa (fin al soţilor Garabet) şi fosta gimnastă Elena Oprea (vicecampioana europeană), cea care a fost cununată şi ea de Clemenţa şi Hacic, cei doi botezându-i ulterior şi băiatul, Alex, care are acum 11 ani şi a venit şi el la eveniment. „I-am avut alături şi pe soţii Cucoş (el - fost baschetbalist, ea - fostă voleibalistă, ambii la Farul), pe Cristi Vasile (a jucat rugby), care este finul nostru şi căruia i-am botezat şi fata. Antrenorul Ion Marin nu a putut veni, dar a fost alături cu sufletul”, a mai spus Clemenţa Garabet. Nu au lipsit nici Angela Vizireanu şi Alexandra Neniţă, cele cu care au împărţit viaţa regretaţii Romeo Vizireanu, respectiv Sevastian Iovănescu, foşti soldaţi credincioşi ai FC Farul. „Alex, fiul Elenei Oprea, şi Ioana, fiica de nouă ani a Angelei Vizireanu, practică dansul sportiv şi ne-au încântat cu o demonstraţie. Alex cred că va ajunge un mare campion”, a mai spus antrenoarea de gimnastică.

 Cadoul finilor familiei Garabet pentru Adelina şi Robert


 Finii familiei Garabet prezenţi la petrecere le-au făcut o surpriză Adelinei Bianca şi lui Robert, aducându-le un tort foarte frumos (cu două inimi pe care au scris „Adelina” şi Robert” şi cu mesajul „Welcome to Romania”), dar şi două sticle de şampanie personalizate, cu poza celor doi şi cu data în care cei doi au venit la Ovidiu. Viitorii soţi vor avea două perechi de naşi, una din SUA şi una din România, Mihaela şi Gabi Ionescu, prieteni buni de familie. La petrecerea de la Ovidiu, Adelina a avut marea bucurie să se întâlnească şi cu zece foşti colegi şi foste colege de liceu. Pe perioada sejurului din România, Adelina Bianca şi Robert au participat şi la cununia civilă a tinerilor Ciprian şi Mihaela, care au devenit familia Neagu. Ciprian este văr bun cu Adelina şi cu a doua fată a soţilor Garabet, Raluca Diana. În poza de deschidere a acestui articol, Adelina şi Robert îi încadrează pe Ciprian şi Mihaela.

 Adelina va primi vizita unei delegaţii din China


 Adelina Bianca Garabet este în SUA de zece ani, de pe 8 august 2004. Locuieşte în oraşul Bogota (ţinutul Bergen) din statul New Jersey. A urmat acolo clasele a 11-a şi a 12-a, iar după terminarea liceului, s-a dedicat studiilor universitare (de natură juridică), activităţilor de voluntariat, dar a şi pus umărul la ridicarea unei afaceri, „Mad Science“ (o companie cu programe after school, petreceri, tabere, rezervată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani), care este acum proprietatea Adelinei şi se bucură de un mare succes. Toate aceste realizări profesionale şi implicarea sa socială i-au adus tinerei constănţene recunoaşterea comunităţii americane. Adelina a impresionat organizaţia „National Association of Professional Women“, care, mai întâi, a primit-o ca membră, în urmă cu zece luni, iar apoi a ales-o „Femeia anului 2014“! Afacerea „Mad Science” a fost dată ca exemplu, iar luna viitoare, Adelina va primi vizita unei delegaţii din China, o altă ţară în care va ajunge franciza din Canada. Tânăra Garabet urmează în prezent două masterate şi este şi voluntar la Adăpostul Bergen (unde cei fără casă sunt ajutaţi şi ţinuţi departe de droguri şi de alcool), dar şi la un spital (pentru trei zile pe săptămână). Şi Robert va fi voluntar (pentru pază şi siguranţă). După definitivarea studiilor, Adelina va deveni avocat al apărării pentru criminali în serie şi pentru oameni implicaţi în furturi, trafic de droguri şi altele infracţiuni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 400

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 306

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 327

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 703

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 430

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 400

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 455

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 501

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 500

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 705

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 352

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 406