Foști președinți ai Farului Petre Buduru, Paul Peniu și Hacic Garabet își serbează miercuri zilele de naștere. Pentru primii doi, bucurie dublă!


 
  • Prieteni nedespărțiți, Peniu (în prezent președinte al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“) și Buduru, foști jucători ai Farului, sunt născuți și în același an.
 
Trei foști președinți ai Farului Constanța, Paul Peniu, Petre Buduru și Hacic Garabet, își serbează miercuri, 29 iunie, ziua de naștere, iar pentru primii doi bucuria este dublă, ei fiind sărbătoriți și pentru ziua numelui, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
 
Prieteni nedespărțiți, Peniu (în prezent președinte al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“) și Buduru, foști jucători ai Farului, sunt născuți și în același an, ei ajungând miercuri la 69 de ani. Când jucau, cei doi erau și colegi de cameră. O altă coincidenţă care îi leagă pe Buduru și Peniu este legată de data la care şi-au oficializat prin căsătorie relaţiile cu alesele lor, în luna iulie a anului 1977, în aceeaşi zi. Iar coincidenţele nu se opresc aici. Pe 26 decembrie 1979, lui Peniu i s-a născut primul băiat, iar Buduru a devenit tată, având-o pe Mădălina (soţia lui Dennis Şerban), fix la nouă luni după aceea, pe 26 septembrie 1980!

La mulți ani și multă sănătate, Pavel Peniu! Jucător emblematic al Farului, actual președinte al Academiei de Fotbal Hagi, Pavel Peniu împlinește astăzi 69 de ani, este mesajul Farului.

 
Fost rugbyst, Hacic Garabet a fost președinte al clubului de fotbal Farul Constanța timp de șase ani, între 1994 și 2000, iar timp de doi ani (1992 - 1994) a activat ca vicepreședinte, președinte fiind atunci Petre Buduru!

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța și Facebook (Adelina-Bianca Garabet)
 

Citește și:
 
Coincidenţele uneia dintre cele mai trainice prietenii din istoria FC Farul

Cum au devenit Paul Peniu şi Petre Buduru „fraţi siamezi“

 
Fost președinte al FC Farul Constanța. Cum și-a încheiat Hacic Garabet cariera de rugyst
„Aoleu, îl omoară pe tăticuțu!“

 
Fostul preşedinte al FC Farul îşi serbează şi ziua de naştere
Clemenţa şi Hacic Garabet au împlinit 30 de ani de căsnicie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Poveștile lui Daniel Ghișan, „fotbalistul fără post“. „Tâlharul“, uleiul de sub mașină și duelul cu Patrick Vieira (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Sep 2023 3960

Firme Constanța Jepp SRL, firma în care sunt asociați Dennis Șerban și Petre Buduru, și-a schimbat sediul social

08 Aug 2023 1896

Petre Buduru, din nou pe teren, în tricoul Farului Constanța „Mi-a făcut plăcere să-l admir pe Gică Hagi, la 17 ani. Era un copil minune“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 9405

Modificări în societatea Azochim Complex SRL, în care era asociat și fostul fotbalist Petre Buduru. Cine e noul administrator

09 Jun 2022 2424

Fost fotbalist și președinte la Farul Constanța Petre Buduru nu mai este asociat și administrator la firma Astra Ecopetrol

10 Apr 2022 4105

Fost președinte al FC Farul Constanța. Cum și-a încheiat Hacic Garabet cariera de rugyst „Aoleu, îl omoară pe tăticuțu!“

23 Nov 2021 6698

S-a înființat Astra Energy SRL. Doi fondatori. Unul e fostul fotbalist Petre Buduru, care are și calitatea de administrator

22 Sep 2021 2198

Fostul fotbalist Petre Buduru, cooptat ca asociat în societatea North Chemical Complex

24 Jun 2021 4086

Petre Buduru a cesionat jumătate dintre părțile sociale pe care le deține în societatea Astra Oil Prod

11 Jun 2021 3791

Constanţa Petre Buduru şi Dennis Şerban, asociaţii societăţii Jepp SRL, au hotărât majorarea capitalului social

25 Jan 2021 3757

Cât deţine Petre Buduru din capitalul social al firmei Azochim Complex, în urma cooptării unui nou asociat

08 Jan 2021 4271

Constanţa Schimbări în societatea Jepp SRL. Câte părţi sociale deţin acum asociaţii Dennis Şerban şi Petre Buduru

07 Jan 2021 4210

Petre Buduru, noul administrator Astra Oil Prod a deschis un punct de lucru în Portul Constanța

06 Oct 2020 4843

Constanța Statut nou pe care-l deține Petre Buduru în societatea Astra GP Ecologic

03 Oct 2020 3692

Societatea Astra Ecopetrol Petre Buduru a căpătat statut de asociat unic și administrator

28 Sep 2020 3025