Fostul boxer Ionuţ Gheorghe, născut în an bisect Ce dorinţă şi-a pus de ziua sa medaliatul olimpic de la Atena



Fostul boxer constănţean Ionuţ Gheorghe şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. Născut în an bisect, campionul marchează ziua de 29 februarie o dată la patru ani, în rest serbându-şi ziua pe 1 martie 

Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, la categoria 64 kg, Ionuţ Gheorghe a împlinit ieri 32 de ani. Încă de dimineaţă a primit urările şi cadourile familiei şi o mulţime de telefoane de felicitare de la prieteni şi apropiaţi. Fostul boxer şi-a serbat ziua de naştere în sânul familiei şi şi-a pus o dorinţă arzătoare, care speră să îi bucure viaţa cât mai repede. În ce priveşte boxul, Ionuţ, care s-a retras din activitatea competiţională în 2012, e în continuare aproape de ringul magic, iar în anii următori vrea să devină antrenor.
 
Telefonul lui Ionuţ Gheorghe a sunat ieri încontinuu. „Am lângă mine mulţi oameni care mă iubesc şi mă respectă şi care nu m-au uitat. Mă bucur că, odată cu trecerea anilor, performanţele mele sportive nu s-au stins în inimile celor cărora le place boxul“, zâmbeşte campionul. Acesta a primit primele felicitări de la familie şi de la „mami“. „E vorba de Elena Frîncu (n.r. fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret a judeţului Constanţa), aşa vorbim noi. Mi-a urat la mulţi ani, sănătate şi să am cât mai repede un urmaş. E dorinţa mea arzătoare, pe care mi-am pus-o şi de ziua mea. Am ţinut legătura cu Elena Frîncu şi vorbim des. Ştie ce-mi doresc. «Să-l faci boxer», mi-a spus. Dacă va fi băiat, sigur îl voi învăţa box. La trei ani, deja îl pun în gardă. Vreau să-l fac campion“, a spus Ionuţ Gheorghe. Printre primele cadouri primite ieri de medaliatul olimpic s-a numărat un maimuţoi de pluş, pe care i l-a oferit un prieten.

„Parcă sunt tot în cantonament“

Chiar dacă nu beneficiază decât o dată la patru ani de bucuria de a-şi sărbători ziua de naştere exact în ziua în care s-a născut, pe 29 februarie, Ionuţ a petrecut ieri cu măsură. „Nu mai sunt la vârsta la care să fac cine ştie ce petreceri. Voi sărbători în familie şi cu moderaţie. M-am retras din competiţii în urmă cu patru ani, dar duc în continuare o viaţă sportivă. Parcă sunt tot în cantonament“, a spus Ionuţ, ieri la prânz.

„Am boxul în sânge“

La capătul unei cariere pline de medalii, campionul vrea să rămână în domeniu şi să-şi continue activitatea în box, dar ca antrenor. Oricum, de când s-a retras, a ţinut aproape de sportivii şi de tehnicienii de la CS Farul Constanţa şi de sala de antrenament. „Mă duc mereu pe la sală, la băieţi, dar mai fac şi eu o mişcare, întrucât am boxul în sânge şi nu pot sta departe de el. Vreau să urmez şcoala de antrenori şi, după un an - doi, să încep să pregătesc sportivi la CS Farul. Asta ştiu să fac cel mai bine şi asta îmi place. Şi cred că am şi eu ceva de arătat ca antrenor. Mă înţeleg bine cu toţi cei de la club, boxeri şi antrenori“, arată Ionuţ Gheorghe.

Campion al Uniunii Europene

Fostul mare pugilist s-a retras din activitatea competiţională în toamna anului 2012, iar peste un an, cu ocazia competiţiei „Centura de Aur“, de la Constanţa, CS Farul şi Asociaţia Judeţeană de Box Constanţa, în colaborare cu Federaţia Română de Box, au marcat festiv momentul ieşirii oficiale a lui Ionuţ din ring. Ionuţ Gheorghe a început boxul la BC Iacob Mira Agigea, cu antrenorul Aurel Simionescu, iar în 2007 a trecut la CS Farul, sub pregătirea lui Ilie Dascălu. La seniori, este medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2004 şi la Campionatul European din 2006, iar un an mai târziu a cucerit titlul de campion al Uniunii Europene. A urcat pe podium la întrecerile internaţionale de anvergură şi la alte categorii de vârstă, luând aur şi bronz la Europenele de cadeţi şi bronz la Mondialele de juniori. În ţară, este multiplu campion naţional (la copii, cadeţi, juniori şi seniori) şi a câştigat şi alte competiţii interne. A evoluat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008.    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 624

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 392

Două automobile, din patrimoniul firmei, de vânzare One Star Security SRL, executată de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 450

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 927

Superliga 2023/2024. Sepsi OSK - Farul Constanța Hagi - „Meciul e deschis oricărui rezultat. Suntem încrezătoriׅ“ (VIDEO)

04 Apr 2024 1917

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, victorie uriașă cu Rapid în deplasare, la debutul în play-off. Louis Munteanu, dublă de senzație! (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Mar 2024 1014

Box Samuel Cioabă, de la CS Farul Constanța, argint la Cupa României

12 Mar 2024 739

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1452

Superliga 2023/2024. Farul Constanța, ultimul meci din sezonul regular Hagi - „Sperăm să venim de la Botoșani calificați în play-off“

03 Mar 2024 1608

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Am încredere că vom face un meci foarte bun“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1397

Farul Constanța Hagi, după meciul cu Universitatea Cluj. „E comedie, deja o dați în comedie!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Feb 2024 1952

Box Constanța Medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe, la 40 de ani. Astăzi, 29 februarie 2024, e ziua sa. Născut în an bisect!

29 Feb 2024 1430

Superliga 2023/2024. U Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem să ne batem pentru cele trei puncte“ (VIDEO)

27 Feb 2024 1679

Firme Constanța One Star Rail Security SRL își schimbă sediul social

21 Feb 2024 897

Farul Constanța Lacrimi de mic suporter! Povestea băiețelului care a emoționat întreaga Românie la meciul cu Dinamo (GALERIE FOTO)

15 Feb 2024 2446