Glorii ale Farului Constanța Antrenorii de rugby Adrian Pllotschi și Cornel Vasile și-au serbat zilele de naștere (galerie foto)

Doi dintre foștii mari rugbyști ai Farului Constanța și ai echipei naționale, Adrian Pllotschi și Cornel Vasile, și-au serbat zilele de naștere, la câteva zile distanță unul de altul.

Primul căruia i s-a cântat „La Mulți Ani!“ a fost Adrian Pllotschi, cel care a schimbat prefixul, ajungând la 60 de ani. Cornel Vasile este mai mare ca Pllotschi, el împlinind, ieri, 64 de ani. Reprezentanți de seamă ai echipelor de legendă ale Farului, campioane naționale, ambii sunt acum antrenori, Adrian Pllotschi la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, iar Cornel Vasile la clubul din Mihail Kogălniceanu. În acest an, ei au primit titlul de cetățeni de onoare ai localității Mihail Kogălniceanu, Pllotschi fiind chiar fiu al locului.

Cadou special


De ziua sa, Adrian Pllotschi a primit din partea familiei și a prietenilor un cadou special: o ladă cu sticle de vin Recaș (favoritul său), sticlele fiind personalizate (pe post de etichete fiind colaje color din fotografii de-ale lui Adrian, atât alături de soția sa, Șerbana, cât și de pe terenul de rugby). „M-am bucurat mult, a fost ceva deosebit“, a declarat antrenorul. „Ca vinul bun încărcat cu buchet de arome să vă fie și pe mai departe căsnicia. La mulți ani, dragilor!“, a fostr mesajul unui prieten adresat soților Pllotschi.

A trecut întâi pe la handbal


Adrian Pllotschi nu pierde niciun prilej să sublinieze ce reprezintă şi cât de important este pentru el sportul cu balonul oval. „Datorită rugby-ului sunt ce sunt şi am ce am, mult sau puţin”, este vorba favorită a lui Pllotschi, care s-a impus ca o extremă de mare valoare, atât la Farul, cât şi la echipa naţională. Fostul sportiv a făcut cunoştinţă cu rugby-ul pe timpul liceului. Învăţa la Constanţa, la Liceul CFR, iar un coleg, Costică Florea (fratele fostului jucător şi antrenor Gheorghe Florea), l-a tot bătut la cap să vină şi el la acest sport. Adrian s-a lăsat înduplecat şi, alături de un băiat din Kogălniceanu, Simion, s-au dus la un antrenament. Era grupa pregătită de Traian Doiciu, la Şcoala Sportivă nr. 2 Constanţa (actualul Liceu cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”), iar la terenul de zgură, unde se pregăteau rugbyştii, lucrau şi handbaliştii. Cei doi tineri au trecut întâi pe la handbal, însă antrenorul de acolo nu i-a oprit. „Ne-a văzut înalţi, uscaţi şi ne-a întrebat câţi ani avem. A zis că mai avem un an de juniorat, deci suntem prea mari”, povesteşte Adrian, actualmente antrenor de juniori la LPS. Nu mai era aşadar nicio piedică în calea sa către rugby. Tehnicianul Traian Doiciu nu i-a respins. Le-a dat o pereche de tenişi Drăgăşani şi ghete de sport cu crampoane de plastic, iar băieţii au început sportul cu balonul oval.

„Balonul de rugby e cel mai parşiv“


Adrian avea să ajungă mare de tot, senior la Farul şi component al echipei naţionale. „Am făcut junioratul cu Traian Doiciu, iar apoi am jucat numai la Farul, între 1978 şi 1991, când am fost nevoit să mă las din pricina unei probleme de sănătate (hernie de disc), diagnosticul fiindu-mi pus pe când eram într-un cantonament la Eforie Nord. Mi s-au dat trei soluţii: «Te laşi, nu ridici greutăţi sau nu te îngraşi!». La juniori am început ca jucător de linia a 2-a, apoi am evoluat şi în linia a 3-a, iar la seniori, fiind uscat şi pe viteză, antrenorii Mihai Naca şi Puiu Dragomirescu au început să mă formeze ca aripă şi acesta a fost postul care m-a consacrat. Am avut viteză din naştere şi îndemânare. Balonul de rugby e cel mai parşiv. Nu ştii unde se duce când intră în contact cu solul. Eu aveam o tehnică bună de lovire. Lovitură de urmărire, şut”, arată Adrian Pllotschi, cel care avea să devină și un antrenor de calibru, cu rezultate însemnate.

Trei titluri de campion cu Farul


Cornel Vasile este născut în comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa. A început rugby-ul în anul 1970, la Constructorul Constanţa, iar în 1973 a trecut la Farul, unde a fost preluat de antrenorul Titi Ionescu, iar apoi de Mihai Naca. Cornel Vasile a evoluat ca centru. Cu Farul, echipă pentru care a jucat până în 1986, a cucerit trei titluri de campion naţional. A mai fost la Baia Mare (odată cu înfiinţarea acesteia) şi la Steaua (pe perioada armatei, în Ghencea cucerind un titlu). A jucat şi la loturile naţionale (atât la cel de juniori, cât şi la reprezentativa mare), fiind campion european şi dublu vicecampion european. A evoluat inclusiv în partida România B - Noua Zeelandă, jucată la Constanţa şi încheiată cu victoria celebrei echipe oaspete. „Rugby-ul mi-a oferit mult, iar acum, ajuns în postura de antrenor, vreau să răspund şi eu cu aceeaşi monedă şi să cresc copii pentru Constanţa”, spune Cornel Vasile.

Sursa foto: Facebook (Adrian Pllotschi, Cornel Vasile)

Citește și:

Antrenorii Adrian Pllotschi, Cornel Vasile şi Laurenţiu Palangă, cetăţeni de onoare ai localităţii Mihail Kogălniceanu

Costică Borşaru a sărit cu o „coadă de lopată” în mijlocul spectatorilor înfierbântaţi Ce i-au găsit vameşii australieni lui Adrian Pllotschi în ghetele de rugby (galerie foto)

„Toţi pentru unul şi unul pentru toţi” „Muschetarii” au adus la Mihail Kogălniceanu încă un titlu de campioană naţională (galerie foto)

Situaţia inedită cu care s-a confruntat un antrenor constănţean de rugby Numele unei familii din Mihail Kogălniceanu i-a băgat în ceaţă pe cei de la Starea Civilă


 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru rugbyști de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, stagiu de pregătire și selecție cu echipa națională Under-20 a României

24 Jun 2022 1417

Rugbyștii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioni naționali. Au ratat dramatic titlul!

22 May 2022 2747

Rugbyștii de la LPS „Nicolae Rotaru“ evoluează cu titlul național pe masă. Marea finală de pe Stadionul Național „Arcul de Triumf“!

21 May 2022 1977

UPDATE LPS „Nicolae Rotaru“ s-a calificat în finala Diviziei Naționale de juniori Under-19 (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2022 3022

Rugby Echipa Under-19 de la LPS „Nicolae Rotaru“ joacă la Constanța pentru calificarea în finala Diviziei Naționale

14 May 2022 1892

Cele trei zile la rând speciale din viața lor! Antrenorul de rugby Adrian Pllotschi și soția sa, Șerbana, 38 de ani de căsnicie

29 Oct 2020 4097

Rugbyștii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, joacă virtuală pe timp de pandemie. Valorile după care se ghidează (video)

28 May 2020 4925

Rugbyştii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, vicecampioni în Divizia Naţională de Juniori Under-16 (galerie foto)

09 Jun 2019 3789

Rugbyştii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa joacă duminică pentru titlul naţional la categoria Under-16 (galerie foto)

08 Jun 2019 3091

Antrenorii Adrian Pllotschi, Cornel Vasile şi Laurenţiu Palangă, cetăţeni de onoare ai localităţii Mihail Kogălniceanu

14 May 2019 3715

Triumf în Italia Echipa de rugby Under-16 a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa a câştigat cupa la turneul de la Genova

21 Oct 2018 6672

Rugbyştii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, campionii României la categoria Under-15! (video)

14 May 2018 3714

Rugbyştii de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa vor disputa finala Diviziei Naţionale de juniori!

06 May 2018 4498

Adrian Pllotschi dă startul meciului de la Constanţa Tomitanii şi CS Năvodari joacă acasă sâmbătă, în Divizia Naţională de rugby

28 Apr 2018 1969

Egalitate la eseuri Meci frumos între rugbyştii juniori de la LPS „Nicolae Rotaru“ şi italienii de la Genova (galerie foto)

27 Apr 2018 2861