Masterandă în Cehia Campioana Bianca Maria Gorgovan, din Constanța, jurat al competiției de dans online „Super Stars“ (galerie foto)


Cu rezultate de excepție în gimnastica aerobică, Bianca Maria Gorgovan, din Constanța, este apreciată și are succes și în viața de zi cu zi. În vârstă de 24 de ani, maestru emerit al sportului, Bianca se află în prezent în Cehia, iar în această lună va face parte dintre jurații unui concurs de dans online dedicat celor talentați.
Este vorba de întrecerea „Super Stars“, care se va derula între 14 și 16 mai, la categoriile de vârstă mini (6-8 ani), children (9-11 ani), juniors (12-14 ani), seniors (15-18 ani) și open (+19 ani). Cei cinci jurați provin din lumea sportului și cea artistică: Diana Cristina Pandele Deac, Bianca Maria Gorgovan, Cristian Hariga, Roberto Iancu și Alina Radu.
 

Studii și în Finlanda, practică în Franța

„Mă numesc Gorgovan Bianca Maria și am 24 de ani anul acesta. Sunt născută în orașul Constanța, iar momentan locuiesc în Praga, Cehia. Am început gimnastica la vârsta de 5 ani și cele mai importante rezultate au început să apară odată cu junioratul, continuând mai târziu și la seniori. Am avut șansa de a fi parte a trupei AEROS în anul 2016, iar, în momentul de față, sunt Maestru Emerit al Sportului, dublă campioană europeană la juniori, campioană europeană și mondială la seniori. Am absolvit studiile de licență la Facultatea de Educație Fizică și Sport și la Facultatea de Științe Economice. Am studiat în Finlanda 6 luni prin programul Erasmus, am desfășurat un stagiu de practică în gimnastică în Franța, iar acum sunt studentă în anul I la master în Cehia și antrenor de gimnastică aerobic“, s-a prezentat Bianca pe pagina de Facebook a competiției de dans online.
 

„Felicitări, copil frumos!“

„Felicitări, Bianca! Te îmbrățișez cu drag și îți doresc mult succes!“, „Felicitări, Bianca! Suntem tare mândri de tine!“, „Succes, Bibi!“, „Felicitări, copil frumos!“, „Felicitări, fată dragă, ție și părinților tăi! Mie dor de voi! Te… vă îmbrățișez!“, „Felicitări pentru tot ceea ce ai făcut! Ești minunată, draga mea!“ sau „Felciitări, ești o poveste!“, au fost comentariile prietenilor. „Mulțumesc frumos tuturor!“, le-a răspuns Bianca.
 

Stilurile de dans acceptate

Coregrafiile pot avea un maximum de 2 minute și 30 de secunde. Competiția este una de tip „All Styles“, ceea ce înseamnă că participanții se pot înscrie cu orice stil de dans. Jurizarea nu va ține cont de stilul de dans, ci de categoria de vârstă, exceptând categoria „gimnastică aerobic“, aceasta urmând a fi jurizată separat. Stilurile de dans acceptate sunt: dans contemporan / lyrical, jazz, balet, street dance, hip-hop, dans sportiv, acro dance și gimnastică aerobică.

Sursa foto: Facebook (Bianca Maria Gorgovan)


Citește și:
CS Farul Constanţa, în top România, încă o medalie la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică

Campionatul Mondial de la Cancun CS Farul s-a menţinut în elita gimnasticii aerobice (galerie foto)

Campioanele Bianca și Lavinia Picturile unei gimnaste constănțene, premiate în SUA și Japonia (galerie foto)


Două gimnaste constănţene, cooptate în lotul de senioare al României

Medalii peste medalii la Europenele de gimnastică aerobică CS Farul a urcat România în vârful Europei (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanţa, în centrul atenţiei şi pe podium şi la Naţionalele de gimnastică aerobică (galerie foto)

01 Nov 2017 2741

CS Farul Constanţa, în top România, încă o medalie la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică

19 Jun 2016 2441