Naş e Bogdan Chiriţă, şeful Academiei Farul Arbitri şi oameni de fotbal au petrecut la botezul fetiţei lui Marian Carson (galerie foto)

Fetiţa arbitrului de fotbal constănţean Marian Carson a fost botezată, primind prenumele Sofia Ioana. Petrecerea s-a desfăşurat la un restaurant din Mamaia, iar printre cei aproape 80 de invitaţi s-au aflat şi prieteni de-ai tatălui din lumea arbitrajului şi a fotbalului.
 
Fetiţa are două luni, fiind născută chiar pe 8 martie, ca un cadou de Ziua Femeii. Naşii sunt Bogdan Chiriţă (preşedintele Academiei de Fotbal Farul Constanţa) şi soţia acestuia, Lăcrămioara, cei care au şi cununat cuplul Carson (Marian şi Roxana Alexandra). La botez, sărbătorita a fost foarte cuminte, cum e, de altfel, şi în viaţa de zi cu zi. „Plânge numai când îi e foame“, râde Marian Carson.
 
„Petrecerea a fost foarte frumoasă, toată lumea s-a simţit excelent. A cântat formaţia «Amore»“, mai spune tatăl, care e component al lotului de arbitri Liga a III-a. De la Academia Farul, au mai fost prezenţi la botez, pe lângă naş, Cătălin Săndulescu (antrenor) şi Marian Stoica (de la departamentul de marketing). Dintre arbitri nu au lipsit Ionel Nae, Bogdan Bercea, Antonio Pascu, Sorin Vasilăţeanu, Tudor Sârbu, Cristian Tănase, fraţii Brânduşă (Cristian şi Silviu), Mircea Simion şi Andrei Şuţu, ultimii doi fiind şi navigatori.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arbitrul constănțean de fotbal Claudiu Marcu a debutat ca central la un meci de Liga 1

21 Mar 2022 3475

Premieră în istoria recentă a sportului constănţean! Arbitrul Marian Carson, bătut la meciul CSO Ovidiu - CS Eforie. Iată condamnările definitive!

08 Nov 2019 2892

Premieră în istoria sportului constănţean! Un fotbalist riscă să nu mai intre pe niciun stadion din România. Judecătorii şi-au motivat decizia!

11 Jun 2018 4207

Premieră în istoria recentă a sportului constănţean Arbitrul Marian Carson, bătut la meciul CSO Ovidiu - CS Eforie. Iată condamnările!

15 Mar 2018 17022

Preşedintele Academiei Farul Bogdan Chiriţă va boteza copilul arbitrului Marian Carson (galerie foto)

15 Mar 2016 6626

Poze de nuntă inedite Mirele Marian Carson, portar pe stadionul „Farul“. Penalty-uri a bătut mireasa (galerie foto)

03 Sep 2015 9063

Naşul şi finul au dansat „Macarena“ Mihai Trăistariu, apariţie surpriză la nunta arbitrului Marian Carson (video)

25 Aug 2015 9130

Naş e Bogdan Chiriţă, managerul Farul 2010 Arbitrul Marian Carson s-a căsătorit la Fălciu, într-o zi specială din an (galerie foto)

08 Jan 2015 8111

Cursuri în Bucureşti pentru arbitrii Florin Iacob, Erchian Ionus şi Marian Carson, din Constanţa

03 Nov 2014 4525

Arbitrul Marian Carson a ratat la mustaţă accederea în lotul Ligii a III-a şi face contestaţie

15 May 2014 3266

Vor fi acţionaţi şi în instanţă Fotbaliştii care l-au lovit pe arbitrul Marian Carson au fost suspendaţi câte doi ani şi amendaţi

10 May 2014 2474

Deciziile luate de Comisia de Disciplină a AJF Constanţa în cazul bătăii de la Ovidiu

09 May 2014 3250

„Au dat în mine ca într-un animal“ Arbitrul Marian Carson, operat după bătaia primită la un meci jucat la Ovidiu

05 May 2014 5437

Lovit cu sălbăticie la Ovidiu Arbitrul Marian Carson a fost operat

03 May 2014 3391

Mărturiile arbitrilor, după bătaia de la Ovidiu „Au dat și cu pumnii, și cu picioarele. Avea amețeli, l-am întins pe pământ”

03 May 2014 6190