Nuntă la Cumpăna Luptătorul Alexandru Călin s-a căsătorit cu Mihaela Spătaru, fostă scrimeră. Naş este Florin Toader, suporter farist (galerie foto)

Nuntă cu pronunţate accente sportive la Cumpăna! Luptătorul Alexandru Călin s-a căsătorit cu Mihaela Spătaru, fostă scrimeră, iar naşii sunt Florin Toader (suporter farist) şi soţia sa, Iuliana.
 
Mirele şi mireasa fiind de loc din Cumpăna, au spus „Da!“ la Starea Civilă din localitate, chiar în faţa primarului, ec. Mariana Gâju! Alexandru şi Mihaela au scos acum actele, urmând ca serviciul religios şi petrecerea să aibă loc la o dată care se va stabili ulterior. Alexandru a făcut întâi atletism, fiind campion în proba de marş, după care, la finele liceului, a trecut la kickboxing, obţinând rezultate şi la acest sport. Mihaela a făcut scrimă la CS Farul Constanţa, cucerind medalia de bronz la Campionatul Naţional de junioare. Cei doi au oficializat o relaţie care durează de opt ani. În momentul de faţă, prin prisma profesiei (este scafandru la o firmă particulară, fiind mai tot timpul ieşit pe mare), Andi nu se mai pregăteşte la kickboxing decât rareori şi deocamdată nu mai luptă în gale.
 

„Dumnezeu să fie la cârma căsniciei voastre!“

 
Vestea unirii celor două destine, în familia Călin, i-a bucurat şi pe cei apropiaţi lui Andi şi Mihaelei. „Felicitări! Casă de piatră, înţelegere şi fericire vă doresc!“, „Dumnezeu să fie la cârma căsniciei voastre!“, „Să fiţi sănătoşi, fericiţi şi să vă iubiţi mereu!“, „Casă de piatră, înţelegere, copii frumoşi şi sănătoşi! Tot ce vă doriţi să se împlinească!“, „Casă de piatră, dragii mei! Fericire multă şi sănătate la bebică şi vouă (n.r. Mihaela este însărcinată în şase luni şi jumătate)!“ sau „Să fie într-un ceas bun!“, au fost câteva dintre urări.
 
Citeşte şi:
 
„Sportul este un mod de viaţă la Cumpăna“ Cum a ajuns Alexandru Călin din campion la atletism, campion la kick-boxing (galerie foto)​

KO în repriza întâi în main-event Cinci meciuri „explozive“ la gala Urban Legend de la Mamaia (galerie foto)​

Penultimul loc la Naţionale pentru echipa de scrimã a Farului

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9005

Un nou asociat în compania Shadow Events, din care face parte și un constănțean

06 Oct 2022 1197

Doi luptători MMA, trimiși în judecată de procurorii DIICOT Tulcea

01 Dec 2021 1921

Doi luptători MMA, în arest la Tulcea

27 Oct 2021 3415

Flagrant după gală! Procurorii DIICOT Tulcea cer menținerea în arest a doi luptători MMA

25 Oct 2021 4332

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 septembrie 2021

22 Sep 2021 2787

40 de constănțeni menținuți în arest preventiv! Decizia nu este definitivă

25 Feb 2021 2673

Medgidia în perioada 1979- 1988 (galerie foto)

12 Aug 2020 5911

BC Athletic Constanţa i-a transferat pe Jeremy Booth, Bogdan Călin şi Andrei Şerban

23 Sep 2017 4007

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 1 august 2017

01 Aug 2017 2468

"Vraciul FMI a făcut o mulţime de vizite în România şi a prescris tratamente şoc". Afirmaţia şefului Senatului zguduie spaţiul public

23 Jul 2016 1835

I-a ţinut pumnii campionului Anthony Joshua Luptătorul Alexandru Călin dă probă la un club din Anglia

05 Jun 2015 3499

Averea şi interesele lui Alexandru Valentin Călin, şeful Compartimentului Avizare - Autorizare (documente)

10 Apr 2015 3407

„Sportul este un mod de viaţă la Cumpăna“ Cum a ajuns Alexandru Călin din campion la atletism, campion la kick-boxing (galerie foto)

13 Feb 2015 6188

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

23 Apr 2014 3206