Monden

Simona Halep „Am un iubit, o relaţie normală, cum are toată lumea de vârsta mea“

Simona Halep a fost invitata lui Cătălin Ştefănescu la emisiunea „Garantat 100%“ de la TVR1. Campioana din Constanţa a vorbit despre cariera sa de mare succes din tenis, despre trăirile sale din meciuri, despre ultimele victorii, inclusiv cea de la Wimbledon, dar a atins şi aspecte ale vieţii personale.
 
Referitor la acestea din urmă, jucătoarea de 27 de ani a precizat, printre altele: „Cum mi-a spus şi domnul Ţiriac mereu, «ai o responsabilitate acum, nu mai eşti a ta, eşti a ţării». Am încercat să lucrez pe acest mod de a gândi, dar nu prea am reuşit, pentru că vin înapoi şi spun că, totuşi, sunt eu şi trebuie să am grijă de mine. Intimitatea mea, tot ce se întâmplă în jurul meu trebuie să rămână ale mele. Nu vreau să mă pierd şi să ajung într-un moment în care să nu mai ştiu cine sunt eu. Ofer poporului, oamenilor, ceea ce consider eu că trebuie oferit. Tot ce ţine de tenis împart cu mare dragoste şi mă deschid foarte uşor. Cum intră unii cu bocancii în viaţa mea personală nu este plăcut.
 
Dar încerc să ţin la distanţă aceste lucruri. Nu sunt uşoare, însă am început să le accept mai uşor. Am un iubit, am o relaţie normală, cum are toată lumea de vârsta mea. Mă simt bine, nu mă ascund. Dar aş vrea să păstrez pentru intimitatea mea acest lucru şi rog totodată presa românească să nu mai scrie tot felul de articole, pentru că nu e normal, din punctul meu de vedere. Pe tenis, sunt a României, însă toţi avem dreptul la o relaţie şi la o viaţă normală. Se poate să facem acest lucru?“.  
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premieră în comunicarea digitală Simona Halep intervievată de instagrammeri (video)

24 Jul 2019 787

Simona Halep, în doliu. „Mereu ne-a iubit, iar pe mama a tratat-o întotdeauna cu blândețe”

11 Mar 2017 8918

Cine este iubitul secret al Simonei Halep?

02 Mar 2015 2195

Cine i-ar fi cucerit inima Simonei Halep

11 Sep 2014 1410