Arbitrii din Romania vor pleca intr-un stagiu de pregatire in Antalya

Cei 70 de arbitri ai Ligii I (26 de centrali si 44 de arbitri asistenti), impreuna cu alti 76 de cavaleri ai fluierului din ligile inferioare, vor pleca, sambata, la ora 14.00, de pe Aeroportul International Henri Coanda, intr-un stagiu de pregatire in Antalya (Turcia), informeaza site-ul FRF. Presedintele CCA, Gheorghe Constantin, a declarat ca arbitrii vor avea in Antalya un program de pregatire fizica si teoretica. "Cursul va incepe efectiv duminica. Dimineata vor avea in program pregatire fizica pe grupe, urmand ca dupa-amiaza sa aiba loc deschiderea oficiala, sustinerea testarii teoretice si, apoi, prezentarea de teme privind activitatea de arbitraj. In urmatoarele zile se va continua cu acest program, in speta, dimineata, antrenamente fizice monitorizate si coordonate de un instructor, partea a doua a fiecarei zi fiind rezervata temelor teoretice", a spus Constantin. Seful arbitrilor din Romania a precizat ca la cursurile din Antalya a fost invitat si slovacul Joszef Marko, membru in Comisia de Arbitri a UEFA. "Temele teoretice vor fi sustinute de membri ai CCA. Avem si un invitat de peste hotare care va conferentia la acest curs, respectiv slovacul Joszef Marko, membru in Comisia de Arbitri UEFA. El va prezenta, pe langa alte doua teme, toate subiectele abordate si dezbatute la Cursul arbitrilor internationali tinut de Comisia de Arbitri UEFA intre 5 si 7 februarie la Limassol, unde au participat cei mai buni arbitri din Europa la ora actuala, adica cei din categoria Elite si Premiere. La finalul stagiului arbitrii vor sustine testele fizice conform normelor FIFA, noi toti cei din comisie sperand ca acestia sa se prezinte cat mai bine la toate capitolele", a precizat Constantin. De mentionat ca toate temele care vor fi prezentate vor fi interactive, la sfarsitul fiecarei prelegeri urmand ca arbitrii sa poarte discutii cu lectorii pe marginea subiectelor abordate. Intreaga delegatie se va intoarce in tara duminica, 17 februarie, in jurul orei 20.30, pe Aeroportul International Henri Coanda.

Scris de: {autor}MFX{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 362

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 452

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 498

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 692

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 545

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 533

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 434

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 726

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 588

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 568

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 916

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 717

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 586