Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, deferit justitiei

Fostul director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane (CN CFR), Mihai Necolaiciuc, a fost deferit justitiei, procurorii anticoruptie acuzandu-l de implicare intr-o frauda de 18 milioane de euro. "Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatului Mihai Necolaiciuc, director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane (CN CFR) in perioada iulie 2000 - octombrie 2003, pentru savarsirea a sapte infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave si a trei infractiuni de utilizare a creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, care au produs companiei un prejudiciu de peste 18 milioane euro", se arata intr-un comunicat remis, vineri, agentiei MEDIAFAX, de catre DNA. In acelasi dosar au fost trimisi in judecata si Mihail Gabrie Misir, seful Serviciului Achizitii, devenit ulterior Serviciul Aprovizionare, din Directia Comerciala a CN CFR in perioada 1 septembrie 1999 - 26 noiembrie 2001, director al Directiei Comerciale, functie pe care a ocupat-o pana in 16 decembrie 2003, pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; Viorica Olaeru, director al Directiei Economice in perioada noiembrie 2001- octombrie 2003, pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Ilie Vladut, planificator principal in perioada 1998-2001 si, ulterior, inspector de specialitate pana in anul 2003, ambele functii fiind in cadrul Serviciului Aprovizionare din subordinea Directiei Comerciale, pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Dragos Vasile Vladut, sef al Serviciului Aprovizionare (in perioada noiembrie 2001 - februarie 2003) pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Maria Ana Matei, director al Directiei Comerciale in perioada decembrie 2000-aprilie 2001, director al Directiei Economice in perioada aprilie - noiembrie 2001, pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Octavian Costea, consilier juridic in cadrul Directiei Comerciale (ianuarie 2001 - ianuarie 2004) pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Adrian Tolea, seful Serviciului Cadastru (2001-2003), pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Marius Iliusca, persoana fara ocupatie si fara loc de munca pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave; Ovidiu Lucian Nicula, administrator al SC General Invest SRL Cluj Napoca, pentru complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave. Potrivit sursei citate, in perioada 2001-2003, inculpatul Necolaiciuc Mihai, in calitate de director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane (CNCFR) si ordonator principal de credite, a angajat compania intr-o serie de relatii contractuale nelegale, in urma carora au fost platite din bugetul companiei, cu incalcarea prevederilor legale, produse, bunuri si servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzatoare calitativ si nefolositoare companiei. Prin aceste operatiuni a fost creat un prejudiciu de 580.663.188.284 de lei vechi (18.368.442 de euro), calculat la cursul de schimb aferent perioadei de referinta) in dauna CNCFR. La activitatile infractionale au participat, in calitate de complici, si alte persoane din fosta conducere a CNCFR sau sefi de servicii - Misir Mihail Gabriel, Olaeru Viorica, Vladut Ilie, Vladut Dragos Vasile, Matei Maria Ana, Costea Octavian, Tolea Adrian, precum si administratori ai unor firme Ilisca Marius si Nicula Ovidiu Lucian O parte din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective 143.062.314.904 ROL (4.525.570 de euro) au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeana de Investitii (BEI) care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamitati naturale. Bunurile, produsele si serviciile achizitionate au reprezentat panouri de afisaj in statiile CFR, un sistem de monitorizare a 100 km de traseu de cale ferata, cuplaje electrice, schimbatoare de cale ferata (macazuri), motorina si solutie de ignifugare. Din probatoriu a rezultat ca furnizorii erau societati care nu aveau autorizatie de furnizor feroviar AFER pentru livrarea de bunuri si servicii catre CNCFR. Mai mult, acestea erau fie firme paravan - care desfasoara o activitate aparenta, in realitate neavand personal calificat si nici posibilitati tehnologice pentru a furniza serviciile in cauza - fie firme fantoma (firme fara activitate, avand sedii fictive). S-a dovedit ca o parte din administratorii acestor firme erau persoane cu antecedente penale. Contractele referitoare la serviciile si produsele sus-mentionate au fost incheiate de inculpatul Necolaiciuc Mihai in complicitate cu celelalte persoane din conducerea CNCFR inculpate in cauza, fara a exista o decizie a adunarii generale a actionarilor sau a consiliului de administratie, a unui proiect sau referat de necesitate, a unui studiu de fezabilitate sau a unui buget aprobat. Deoarece inculpatul Necolaiciuc Mihai s-a sustras urmaririi penale pe tot parcursul acesteia, la data de 16 martie 2007, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis cererea procurorilor anticoruptie si a dispus arestarea preventiva a inculpatului pe o perioada de 30 de zile, fiind emise, totodata, mandatul european de arestare si mandatul de urmarire internationala in vederea extradarii. In vederea recuperarii prejudiciului, in cauza s-a dispus luarea masurilor asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile si a sumelor de bani detinute de catre inculpatii Necolaiciuc Mihai, Olaeru Viorica, Vladut Dragos Vasile, Vladut Ilie si Nicula Ovidiu Lucian. Asupra vinovatiei acestora se va pronunta Judecatoria Sectorului 1. Fostul director general al CN CFR, Necolaiciuc Mihai, mai este cercetat si in alte dosare penale instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie.

Scris de: {autor}MFX{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 2953

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1193

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 792

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 757

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1517

Angajări Constanța Post vacant la Spitalul Clinic CF Constanța. Condiții

18 Jan 2024 1734

Angajări Constanța Universitatea Ovidius din Constanța scoate la concurs două posturi de consilier juridic. Iată ce trebuie să faci

16 Nov 2023 1128

Un angajat al Consiului Județean și-a cerut transferul la Primăria Năvodari (DOCUMENT)

20 Oct 2023 1194

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodarie Comunală Techirghiol face angajări

10 Oct 2023 1101

Angajări la Universitatea Ovidius Constanța. Posturile pentru care se organizează concursul

28 Sep 2023 1514

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

26 Jul 2023 820

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

25 Jul 2023 738

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

24 Jul 2023 778

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

23 Jul 2023 531

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

22 Jul 2023 1704