De ce nu a fost arestat Nicușor Constantinescu. Iată motivarea Tribunalului Bucureşti

motivare tribunal bucuresti nicusor constantinescuJudecătorul Raul Alexandru Nestor de la Tribunalul București a respins, săptămâna trecută, cererea DNA de arestare preventivă a președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, invocând, printre alte motive, faptul că acesta suferă de o boală gravă, chiar dacă nu există o expertiză medicală care să ateste acest lucru, ci doar o scrisoare a unui spital din SUA, scrie agerpres.ro.
"Sub aspect circumstanțial, din analiza înscrisurilor cu caracter medical depuse la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul a fost diagnosticat cu o afecțiune extrem de severă —URMEAZĂ DIAGNOSTIC. Existența acestei afecțiuni extrem de grave este demonstrată în actualul stadiu al cercetărilor prin scrisoarea Spitalului din Stanford — Secția de Radioterapie Oncologică din data de 4.02.2014. Extrem de important sub aspectul propunerii de luare a măsurii arestării preventive în prezenta cauză este faptul că într-un alt dosar de urmărire penală aflat în instrumentarea DNA—Serviciul Teritorial Constanța au fost inițiate demersurile pentru efectuarea unei expertize medico-legale în vederea soluționării unei cereri de suspendare a urmăririi penale formulate în condițiile art. 312 alin. 1 Cpp. Conform declarațiilor date de inculpat în fața instanței de judecată la acest termen, investigațiile medicale necesare întocmirii raportului de expertiză medico-legală au fost deja inițiate, inculpatul fiind obligat să se supună mai multor investigații de specialitate în unități medicale de resort, fiind necesară inclusiv reluarea unei proceduri medicale invazive - URMEAZĂ DETALII-, procedură pe care inculpatul susține că ar fi parcurs-o, însă în unități medicale din străinătate", se arată în motivarea instanței.
În opinia judecătorului, dispunerea arestării preventive se va putea lua față de Nicușor Constantinescu numai după finalizarea raportului de expertiză medico-legală dispus în celălalt dosarul aflat în instrumentarea DNA — Serviciul Teritorial Constanța, însă magistratul spune că nu are nicio competență în a grăbi efectuarea acelei expertize medicale.
Magistratul nu a luat în considerare susținerile procurorilor DNA, potrivit cărora Nicușor Constantinescu i-a transmis denunțătorului Marian Turbatu că trebuie să dea diverse sume de bani în vederea obținerii unor certificate de urbanism, judecătorul apreciind că nu există probe suficiente în acest sens, deși anchetatorii afirmă că au probe administrate în alte cauze aflate în lucru în cadrul DNA din care rezultă că exista un anumit tarif/megawatt perceput de Consiliul Județean Constanța în cazul emiterii unor certificate de urbanism având ca obiect ridicarea de centrale eoliene.
De asemenea, judecătorul consideră că în sarcina lui Nicușor Constantinescu se poate reține doar o "complicitate morală" în cazul împiedicării efectuării unor controale ale Curții de Conturi la RAJDP Constanța (regie aflată în subordinea CJ Constanța), iar vina îi aparține în exclusivitate directorului RAJDP Constanța, Adrian George Gâmbuțeanu, acesta primind de altfel mandat de arestare preventivă.
"Actele la care se face referire în actul de sesizare a instanței și reținute în sarcina inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel cu privire la activitatea inculpatului Gâmbuțeanu Adrian George pot avea natura unor acte de complicitate morală, ceea ce presupune că decizia de a nu se supune organelor de control aparține în exclusivitate inculpatului cercetat în calitate de autor, sprijinul moral reținut în sarcina inculpatului Constantinescu fiind conferit ulterior, pe parcursul activității infracționale, respectiv după depunerea solicitărilor din partea Curții de Conturi (...) Nu există la dosar niciun mijloc de probă care să demonstreze obligația inculpatului Gâmbuțeanu Adrian de a solicita acordul coinculpatului Constantinescu atunci când i s-a solicitat să pună la dispoziție documentele necesare controlului financiar. Or, în aceste condiții, poziția pe care ar fi adoptat-o inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în virtutea prerogativelor legale de care dispunea în calitate de președinte al CJ Constanța, nu putea avea decât un caracter cel mult consultativ pentru inculpatul aflat la conducerea RAJDP Constanța, obligația de prezentare a documentelor și de sprijinire e echipei de control financiar revenind în exclusivitate inculpatului Gâmbuțeanu Adrian George", se mai arată în motivare.
În ceea ce privește refuzul lui Nicușor Constantinescu de a pune în aplicare mai multe decizii definitive ale instanțelor cu privire emiterea sau prelungirea unor certificate de urbanism, deși a fost sancționat cu plata unei penalități în cuantum de 20% din salariul minim pe economie, pe fiecare zi de întârziere, în cazul neconformării, judecătorul de la Tribunalul București a luat în considerare declarația președintelui CJ Constanța dată la tribunal, unde a spus că nu a mai prelungit certificatele de urbanism, deoarece existau numeroase litigii și probleme de ordin cadastral ce ar fi apărut din cauza activității unui fost director al OCPI Constanța.
Pe 20 martie, Tribunalul București a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Nicușor Constantinescu, instituind doar măsura controlului judiciar în cazul acestuia.
În schimb, instanța a hotărât emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele directorului Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, Adrian Gâmbuțeanu.
Potrivit DNA, în perioada 2011 — 2013, Nicușor Constantinescu a refuzat în mod repetat să pună la dispoziția auditorilor Curții de Conturi documentele și informațiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al acestei instituții.
Controlul care urma să se desfășoare în cursul anului 2012 a fost împiedicat cu motivația că nu există acordul președintelui CJ Constanța, refuz menținut cu prilejul solicitărilor repetate formulate de auditorii publici ai Curții de Conturi.
Controlul programat în cursul anului 2013 nu s-a putut efectua datorită dispozițiilor exprese ale președintelui CJ Constanța, prin rezoluții aplicate pe referatele întocmite de RAJDP Constanța, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziție.
De asemenea, în perioada 2007-2014, președintele CJ Constanța nu a respectat dispozițiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 12 certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăți comerciale, prin aceste acțiuni producând un prejudiciu de aproximativ 30.000.000 euro.
AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 218

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 548

IPJ ClujUn tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Dej, a fost arestat preventiv

22 Mar 2024 282

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 403

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 882

Mai mulți oameni de afaceri și angajați din primării, păcăliți de un fals jurnalist cu bonuri de combustibil

01 Mar 2024 562

Minor de 16 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, în Hârșova, în județul Constanța

28 Feb 2024 601

Calendar ortodox, 27 februarie 2024. Ce sfinți sunt pomeniți astăzi

27 Feb 2024 825

Șofer fără permis, reținut la Constanța! Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale. Minuta instanței

23 Feb 2024 694

Știri Constanța Bărbat arestat preventiv pentru furt calificat. Iată ce au constatat polițiștii

23 Feb 2024 564

IPJ SibiuCercetat penal pentru furt calificat, un sibian a fost arestat preventiv

19 Feb 2024 300

Tânăr din Constanța, arestat la cererea DIICOT, cere să fie pus în libertate!

18 Feb 2024 695

Cetăţean ucrainean, arestat la Constanța în vederea extrădării! (MINUTĂ)

16 Feb 2024 546

Interceptări în dosarul lui Petrof Paul, fostul șef al Vămii Constanța Sud Agigea, directorul Vămii București!

15 Feb 2024 1470

Petrof Paul, fostul șef al Vămii Constanța Sud Agigea, directorul Vămii București, arestat preventiv!

15 Feb 2024 589