Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Actorul Alexandru Mereuţă, 90 de ani de viaţă, şapte decenii de scenă (galerie foto)

Priveşti omul din faţa ta, amabil, elegant, cu o distincţie studiată, şi te gândeşti fără voie: oare câte năzbâtii o mai fi făcut acest personaj simpatic cu numele Alexandru Mereuţă în 90 de ani de viaţă? Şi-i pui întrebarea şăgalnic, împotriva aşteptărilor lui, care-şi pregătise rolul unui personaj ce-şi nara etapizat amintirile: copilăria, adolescenţa, maturitatea. Prinse, evident, în schema unei poveşti de succes. Reporterul insistă însă de la început: cum e să ai 90 de ani, să urci încă pe scenă, să ai o memorie de elefant, să păstrezi amintirile, mici şi mari, cu detalii regizorale şi să refuzi bătrâneţea?
 
Şi răspunsul vine cu accent pe fiecare cuvânt: „Am o mare bucurie: aceşti 90 de ani pe care-i împlinesc într-o zi de 14 iunie mă găsesc într-o condiţie de sănătate bună şi mulţumesc divinităţii că mi-a orientat existenţa să folosesc acele proceduri care nu au decât efecte pozitive: odihna, alimentaţia, starea sufletească. Aşa a reuşit Alexandru Mereuţă să aibă un echilibru sub toate aspectele motorii“. Privindu-i ochii prinşi într-o rază de soare, îi dai dreptate. Personajul din faţa noastră nu are vârstă. Are doar amintiri.
 
Care este rolul care i-a rămas prins în suflet, referinţa carierei sale artistice? Spune repede şi motivează: „Inspirat din tragedia «Bacantele», de Euripide, «Dionysos» a fost un spectacol realizat în parteneriat cu Teatrul «Vascello» din Roma. Regizorul italian Daniele Salvo mi-a încredinţat rolul Tiresias. Acolo eu îmi manifest grandoarea, puterea şi penetraţia la public. Regizorul a fost foarte încântat de prestaţia mea şi cea mai frumoasă apariţie a fost în Piaţa Ovidiu, când am jucat în aer liber spectacolul, iar colegul meu şi director de o anumită activitate în teatru, Bogdan C., a urcat pe scenă şi mi-a sărutat mâna. După un timp, l-am întâlnit şi l-am întrebat: «De ce, domnule?» «Pentru că eşti cel mai bun», mi-a spus.
 
Din păcate, spectacolul nu se poate juca decât rareori, fiind costisitor, are nevoie de o scenă bine mobilată, de un număr mare de actori şi colaboratori. Important este că a fost încununarea vârstei mele de aproape 90 de ani, rolul mi-a reuşit bine, iar publicul m-a plăcut, mi-a dat revelaţie. Este adevărat că am avut aceleaşi satisfacţii şi în alte roluri precum Firs din «Livada cu vişini», Ianke, pe care l-am jucat o perioadă îndelungată, inclusiv alături de Radu Beligan, cu care mă ştiu din anii 1951 - 1952“.
 
Este momentul să luăm povestea de la capăt. Povestea celui mai longeviv artist al teatrului constănţean, prezent încă pe scenă, începe tot de pe litoral, cu foarte mulţi ani înainte: „Lucram la uzinele Malaxa în perspectiva de a deveni un muncitor calificat. În 1946, pe Mereuţă şi pe alţi copii tineri ne-au trimis la mare, la Eforie Sud, în tabără. În lacul Techirghiol am învăţat să înot. Marea mi se destăinuia ca o poezie. În ultimele zile, vine la mine un domn şi-mi dă o carte de poezii, să aleg una şi să o recit la serbarea de sfârşit de tabără. Era o poezioară de vreo şase strofe. Am rostit-o cu atâta patos şi credinţă, că am avut mare succes. O doamnă din public a ascultat şi mi-a dat sfatul să las alte drumuri şi să merg la teatru. Mi-a dat o adresă în Bucureşti unde s-o caut dacă mă hotărăsc să renunţ la ingineria pe care o visam. Aflu astfel că exista un oficiu muncitoresc de educaţie şi cultură, care desfăşura activitate de instruire teatrală. Mă duc acolo, spun poezia, iar cea care a apreciat prestaţia mea a fost o personalitate a teatrului, Lucia Demetrius. Am rămas într-o adoraţie reciprocă“.
 
Alexandru Mereuţă a absolvit Institutul de Artă Teatrală din Bucureşti în 1952, şi-a făcut ucenicia în corp-ansamblul Teatrului Naţional din Bucureşti, deşi debutase la Teatrul Tineretului cu un an înainte. Un scurt periplu la teatrul din Ploieşti, unde joacă alături de Toma Caragiu, apoi la teatrul din Bârlad. Primul rol serios - Cadîr, din „Take, Ianke şi Cadîr“, de Victor Ion Popa. În perioada 1958 - 1960 a fost directorul Teatrului „V.I. Popa“ din Bârlad. Apoi a intrat în conflict cu autorităţile locale. Trebuia să plece.
 
„La Constanţa era Petru Mihail, regizor, coleg cu mine, care mi-a spus că se dă concurs. Am reuşit şi am intrat în dispozitivul teatrului. Am fost foarte preocupat de compoziţii artistice. Aici, la Constanţa, mi-am făcut succesul. La puţin timp după venirea mea s-a angajat Ileana Ploscaru, apoi a fost angajată Ana Mirena, mai târziu, Eugen Mazilu, Sandu Simionică, Titus Gurgulescu, mai târziu Liviu Manolache, Vasile Cojocaru... Actori de forţă.“
 
„Trei surori“, de Cehov, „Papa se lustruieşte“, de Spiros Melas, „Prietena mea Pix“, de V. Em. Galan, „Femeia îndărătnică“, de Shakespeare, „Azilul de noapte“, de Gorki, „Adam şi Eva“, de Aurel Baranga, „Io Mircea Voievod“, de Dan Tărchilă, „Lupii de mare“, de Gheorghe Vlad. Roluri mari şi roluri mai mici, dar în aceşti zeci de ani de scenă, Alexandru Mereuţă a devenit cronicarul unui teatru de succes, cu un repertoriu extrem de divers, bogat, cu invitaţi de marcă. Un teatru fără prejudecăţi, comparabil cu cele mai mari din ţară.
 
Alexandru Mereuţă a făcut în special „roluri de compoziţie, o galerie de personaje cu precădere bătrâni plini de pitoresc şi sensibilitate, sfătoşi şi înţelepţi, blajini, sentimentali şi calzi“, cum îl descriu autoarele monografiei „Thalia Ex Ponto“, Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian.
 
A avut şansa să joace alături de Radu Beligan, Toma Caragiu, să facă alternativ acelaşi rol cu Constantin Morţun, Marcel Anghelescu sau Costel Rădulescu. A semnat regia spectacolului „Muşcata din fereastră“, dar nenumărate alte activităţi regizorale a desfăşurat cu cercurile de amatori, arătând celor ce l-au ascultat cât de fascinantă este lumea teatrului.
 
Martor al unei istorii culturale locale, se simte ancorat în toate problemele teatrului, dovadă că încă joacă în spectacolul „Scaiul“. Apreciază că, de o bucată de vreme, la Constanţa, la teatru, este un director deosebit de bine intenţionat, Dana Dumitrescu. Crede însă că în teatru trebuie să existe şi câte un spectacol-lovitură care să zdruncine. Nu doar un repertoriu cuminte, cu realizări cuminţi. Este mare nevoie să fie răscolite talentele pentru a avea priză la public.
 
Actorului Alexandru Mereuţă, la cei 90 de ani de viaţă, un călduros „La mulţi ani“! Ca să apuce şi centenarul, aşa cum îşi doreşte!

Galerie foto: