Achiziții publice de medicamente și echipamente în timpul pandemiei, la liber. Stelian Ion (USR) “Perioada grea pe care o traversăm nu trebuie să fie un paravan pentru nimeni”


Aplicarea legii și controlul respectării acesteia prin intermediul sistemului judiciar trebuie să funcționeze pe principiile statului de drept chiar și în situații de criză, susține deputatul USR de Constanța, Stelian Ion.

De aceea, spune parlamentarul, Forumul Judecătorilor din România și Inițiativa pentru Justiție sunt îndreptățite să solicite Consiliului Superior al Magistraturii să apere independența sistemului judiciar în raport cu declarațiile recente ale medicilor Raed Arafat și Adrian Streinu-Cercel.

“Acești doi domni și-ar dori ca sistemul judiciar să nu poată interveni în viitor pentru a verifica modul în care s-au făcut achizițiile publice de medicamente și echipamente în timpul pandemiei.
O asemenea abordare este inadmisibilă. De 30 de ani ne chinuim să construim un stat de drept funcțional și tot de 30 de ani, periodic, milioane de români au fost nevoiți să iasă în stradă când acest deziderat a fost amenințat de tot felul de politicieni cu reflexe penale care au încercat să îngenuncheze justiția și să construiască legi potrivite doar propriilor interese.
Un sistem judiciar independent este principiul care stă la temelia statului de drept.

Justiția trebuie lăsată să funcționeze, iar cine a comis infracțiuni, chiar și în perioada stării de urgență, trebuie să răspundă conform legii. Pentru că în fața legii suntem cu toții egali, indiferent de "rangul" pe care îl purtăm”, conchide Stelian Ion.

În secțiunea „foto”, puteți vizualiza un extras din comunicatul Forumul Judecătorilor din România - Inițiativa pentru Justiție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 443

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 537

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 431

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 726

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 706

Situație disperată, semnalată autorităților din Constanța Investitorul RENT MOB.RO SRL, acuzat că pune în pericol viața a zeci de locatari pe strada Ionel Teodoreanu din cartierul Palazu Mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 2286

Alianța Dreptei Unite va fi pe buletinele de vot. Stelian Ion - „Încercarea PSD de a bloca Alianța Dreapta Unită a eșuat lamentabil”

19 Mar 2024 422

Oficial! Alianța Dreptei Unite s-a constituit legal! ÎCCJ a anulat decizia BEC

19 Mar 2024 424

LIVE VIDEO + TEXT Locuitori de pe strada Ionel Teodoreanu din Palazu Mare disperați din cauza alunecării de teren. Monica Roman - „S-a simțit ca un cutremur” (GALERIE FOTO + VIDEO)

19 Mar 2024 1188

Președintele USR Constanța, Stelian Ion, merge mâine în cartierul Palazu Mare. Cetățenii au semnalat alunecări de teren!

18 Mar 2024 769

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 679

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 482

Deputatul USR, Stelian Ion se întâlnește cu cetățenii din Palazu Mare

10 Mar 2024 533

Semiran Abdurefi, candidatul USR pentru Primăria Mangalia

06 Mar 2024 882

Gabriel Ciobanu, candidatul USR pentru Primăria comunei Agigea

29 Feb 2024 849