ALDE „socotește prematură” invitația lui Klaus Iohannis

ALDE consideră prematură invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa mâine la consultări în vederea formării noului Guvern.

„ALDE a luat act de invitația domnului președinte Klaus Iohannis de a participa mâine, 14 decembrie, la consultări în vederea formării Guvernului. ALDE apreciază inițiativa președintelui, dar o socotește prematură. ALDE consideră că cea mai înțeleaptă cale de urmat acum este chiar cea indicată de textul Constituției”, se arată într-un comunicat ALDE.

„Odată cu validarea noului Parlament la începutul săptămânii viitoare, va reieși clar dacă un partid politic va deține majoritatea absolută a mandatelor sau dacă o alianță de partide va constitui în mod evident o asemenea majoritate. În ambele cazuri, respectivul partid ori respectiva coaliție vor avea misiunea constituțională, precizată de Decizia 80/2014 a Curții Constituționale, de a indica președintelui numele candidatului pentru funcția de prim-ministru ('Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare')”, se mai arată în comunicatul citat.


Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul sediu al PNL și ALDE din București, transformat într-o „locuință individuală” care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis

26 Feb 2024 1364

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1002

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 884

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1170

Lansarea candidaților USR pentru europarlamentare are loc vineri la Consiliul ALDE Europe, organizat la București

18 Oct 2023 850

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1203

UPDATE Cine preia atribuțiile de primar la Medgidia, după eventuala demisie a primarului Valentin Vrabie?

10 Oct 2023 4557

Averea și interesele lui Florentin Țapliuc, consilier județean în cadrul CJ Constanța (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1269

Declarații Avere Constanța Leonard Tănase, consilier județean ALDE, deține un teren și o casă de locuit (DOCUMENTE)

29 Jul 2023 1383

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2674

Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE

28 May 2023 1050

Cotizații partide Ce partid din Constanța a avut cotizație 0 pe anul 2022?

02 May 2023 1231

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 2965

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2215

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 2723