#alegerilocale2020 Extinderea municipiului Constanța, în viziunea lui Mircea Dobre, candidat PRO România la primărie. Cum se poate aplica

  • Pro România Constanța a anunțat trei nume noi pentru primăriile din județ
  • Mircea Titus Dobre a prezentat un nou proiect cu care intră în cursa electorală
  • În viziunea sa, municipiul Constanța poate să se extindă armonios, dacă se fac trasee de șosele
Coordonatorul PRO România Constanța, Mircea Dobre și secretarul general adjunct Răzvan Filipescu, au susținut o conferință de presă, în data de 31 iulie, în incinta Hotelului Del Mar, unde au anunțat trei noi candidați pentru primăriile din județ, dar și au aunțat un nou proiect pentru Constanța.
Răzvan Filipescu a fost cel care a prezentat cei trei candidate pentru primăriile din Cobadin, Crucea și Mihail Kogălniceanu.
„Eu vreau să vă mulțumesc că ați onorat cu prezența. Avem trei colegi, antreprenori, oameni gospodari care au reușit în afacerile initiate, oameni care cunosc necesitățile localnicilor. Îl avem pe Ionuț Pascu, la Mihail Kogălniceanu, fermier, urmează Iulian Bubuioc, candidat la Crucea și Mihai Miron, colegul de la Cobadin”, a precizat Filipescu.
Ionuț Pascu – „Am decis să accept propunerea lui Răzvan pentru ca trebuie un suflu nou de tineri care vor sa își dezvolte localitatea. În Mihail Kogălniceanu sunt multe probleme care trebuie rezolvate. Suntem focusați pe educația copiilor. Vrem să punem accent pe voluntariat, pe ecologizare, reciclare. Vrem să promovăm absorbția de fonduri europene în rândul localnicilor”. El a mai spus ca are o idee privind energia electrică să fie verde la primărie și școli. Sunt instalate unele doar de frumusețe, a mai spus Pascu.

Iulian Bubuioc: „Sunt cetățean al localității Crucea. Am terminat liceul la Hârșova. Proiectele mele pentru comuna Crucea - doresc să reabilitez cele trei lacuri de acumulare din comună. Digitalizarea comunei, acordarea de tablete și laptopuri pentru copii - în contextul corona s-a facut școală sau nu. Ajutăm copiii să poată învața. Tot pentru cei mici, căci ei sunt baza și viitorul nostru, doresc să construim terenuri sintetice în fiecare sat. Avem 6 sate. Vrem să poată juca cei mici handbal, baschet etc. De asemenea doresc și urgentarea proiectelor actuale. Mai doresc noi investitori în comună”.
Mihai Miron: „Aș începe prin a ura un Bayram fericit musulmanilor. Ce m-a determinat să iau decizia de a candida a fost pentru a face lucrurile cum trebuie. Am fost împins de multi cețăteni din Cobadin. Atunci am luat această decizie. M-am gândit la lipsurile din comună: un dispensar permanent cu tot ce trebuie, o creșă pentru cei micuți, care este o necesitate. Este binevenită și baza sportivă care lipsește”.


Mircea Dobre prezintă un proiect – oxigen pentru traficul constănțean

„Primăria trebuia să gândească ca ceea ce fac primarii din localitățile mai mici. Luăm exemplu Cumpăna, Valu lui Traian. Ei s-au extins spre Constanța. Toate localitățile s-au extins spre granița cu municipiul. Trebuie municipiul să se extindă și să realizeze puz-uri în extravilan să le introducă în intravilan. Primăria trebuie să aibă această politică publică”, a spus Dobre.
Traficul constănțean, nefiind un secret, este sufocat de volumul de mașini, nu doar în orele de vârf. De altfel, dezvoltarea imobiliară de pe bulevardul Aurel Vlaicu a transformat zona de centură, într-o arteră importantă.
„Ne-am săturat de disputele interminabile între investitori, dezvoltatori și comunitate, în Municipiul Constanța, pe marginea situației urbanistice. Ne-am săturat să vedem că administrația locală nu face nimic pentru rezolvarea acestui conflict și toate celelalte probleme.
Conexiunea între zonele în care se produc aglomerații trebuia să se facă de foarte mult timp, astfel încât să se poată circula civilizat în Municipiul Constanța. iar locurile de parcare ar fi fost mult mai eficiente dacă ar fi fost construite, nu doar desenate”, mai punctează candidatul la Primăria Constanța din partea Pro România.
Pro România Constanța propune câteva proiecte de implementat într-un termen cât mai scurt:
  1. Conexiunea zonei logistice și industriale cu autostrada, pentru a decongestiona traficul greu pe o rută mai scurtă, dinspre și către autostradă (trecerea pe sub autostradă se poate realiza și există deja un pod);
  2. Conexiunea zonei Tomis Plus cu autostrada, la nodul rutier dinspre Poiana (nod rutier deja amenajat);
  3. Realizarea centurii – alternativa de circulație – pentru Bulevardul Aurel Vlaicu, întotdeauna foarte aglomerat.
  4. Conexiunea zonei km 4-5 cu și a zonei Veterani cu autostrada;
  5. Realizarea unui bulevard pe direcția nord-sud, între zona Tomis Plus și zona Vivo-Kaufland-Ștefăniță Vodă
  6. Lărgirea străzii Ștefăniță Vodă, până la Strada Soveja
  7. Conexiunea zonei Vivo cu strada Soveja, la sensul giratoriu din zona Eden
  8. Introducerea în intravilan și reglementarea unor suprafețe de teren, în faze etapizate, pe suprafețe cu mai multe zone funcționale și dotări publice, pentru a oferi un cadru urban nou, armonios și sănătos pentru comunitate.
„Din punctul nostru de vedere, Primăria Municipiului Constanța trebuie să le asigure cetățenilor orașului un mediu de viață sănătos, curat, armonios, un mediu cu spații verzi bine întreținute – ceea ce nu se întâmplă acum”, mai spun reprezentanții Pro România.
Pentru asta, din punctul de vedere Pro România Constanța, Primăria trebuie:

 
  • să construiască locuri de parcare, să realizeze piste pentru bicicliști practicabile, să rezolve problema traficului din orașul Constanța, să acționeze și să implementeze proiecte pe termen scurt, mediu și lung – proiecte integrate, de dezvoltare durabilă, nu lucrări făcute fără logică și de mântuială, doar pentru a bifa niște investiții care nu rezolvă problema de fond;
  • să inventarieze urgent spațiile verzi existente, cele care au mai rămas, pentru a le proteja și intretine;
  • să-și protejeze și să susțină restaurarea Patrimoniului Construit al orașului (Centrul vechi), să le asigure operatorilor economici facilități prin care să-i determine să demareze investiții în clădirile de patrimoniu;
  • să asigure o dezvoltare pe orizontală a Municipiului, întrucât s-a dovedit că aglomerarea orașului cu constructii noi nu este un lucru benefic pentru populația acestuia (De exemplu, orașele din vecinătatea Constanței se dezvoltă spre Constanța – Ovidiu, Valu, Cumpăna, Agigea). pentru asta, Primăria trebuie să introducă în intravilan teren din extravilan, să îl reglementeze, să îl urbanizeze – adică să dispună realizarea rețelelor edilitare, să realizare tramele stradale, trotuare, suprafetele compacte de parcuri, reguli clare de construire, etc.

PUZ-uri în extravilan

„Primăria trebuie să demareze PUZ-uri mai mult pe extravilan, deoarece terenurile acestea trebuie să fie gândite încă de pe acum pentru o dezvoltare armonioasă și coerentă, care să fie atrăgatoare atât pentru investitori, cât și pentru utilizatori. Și aici nu mă refer la cât de mult să se poată construi, ci la realizarea unor zone funcționale care să prezinte servicii și dotări pe fiecare categorie de funcțiune.


trebuie să atragem investitori mari, care să aducă locuri de muncă, iar pentru asta trebuie să le oferim un cadru urbanistic atractiv, astfel încât orașul să aibă o economie bună. Pentru a evita situația în care toți proprietarii ar putea să-și lotizeze proprietățile din extravilan, fără o gândire unitară, Primăria trebuie să acționeze de urgență - să-i convoce, să convoace investitorii și să înceapă realizarea acestor PUZ-uri”, mai punctează Mircea Titus Dobre.
 

Zona logistică

„De asemenea, se vorbește despre zona logistică/industrială a orașului. AVEM centura de autostradă în apropiere și ar trebui demarată cu celeritate o conexiune directă cu aceasta, întrucât este posibilă realizarea acestei legături absolut necesare pentru degajarea traficului. Trebuie prevăzută o zonă de extindere a celei logistice și industriale. Consider că orașul Constanța ar trebui să fie leader în această categorie. Din păcate, nu se întamplă asta...

Nu în ultimul rând, Constanța are nevoie urgent de artere noi de circulație, care să decongestioneze traficul și să asigure o conexiune mai bună cu Autostrada.
Proiectul propus de noi, PRO ROMÂNIA CONSTANȚA, include soluții pentru toate aceste probleme, aplicabile printr-un proiect integrat, de dezvoltare durabilă, bazat pe viziunea dezvoltării pe termen scurt, mediu și lung a Municipiului Constanța și a zonelor limitrofe”, au concluzionat reprezentanții Pro România Constanța.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aura Bozdoacă, fost subprefect al Constanței, candidat din partea AUR la Primăria Hârșova (DOCUMENTE)

17 Mar 2024 1023

Cine sunt social-democrații măsurați în sondaje? PSD Constanța nu a luat încă nicio decizie în privința candidaților pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța!

13 Mar 2024 1097

Gabriel Ciobanu, candidatul USR pentru Primăria comunei Agigea

29 Feb 2024 863

„ZIUA-n amiaza mare” Oferta lui Mohammad Murad către primarul Vergil Chițac. În ce condiții renunță afaceristul la candidatura pentru primăria Constanța

11 Jun 2022 3164

Candidații Partidului Ecologist de la Constanța încearcă să-și recupereze o parte din contribuțiile din campania electorală din 2020 pe cale judecătorească

01 Jan 2022 1499

Fostul senator Marian Vasiliev îi cere daune lui Constantin Nițe. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

18 Feb 2021 3048

Retrospectivă 2020. Două rânduri de alegeri în pandemia de COVID-19. Constănțenii, vot în carantină, mască obligatorie, strângerea de mână între candidați și alegători a devenit istorie

04 Jan 2021 3941

#alegeriparlamentare2020 Felix Stroe, candidat PSD pentru Senatul României - „Autoritățile locale devin motorul atragerii banilor europeni!”

16 Nov 2020 3183

Mai mulți membri ai PSD Eforie își vor înapoi mandatele de aleși locali. Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în dosar

14 Nov 2020 2670

Judecătoria Hârşova a validat consilierii locali ai comunei Ciobanu! Iată lista completă

29 Oct 2020 2512

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Horia

29 Oct 2020 2463

Judecătoria Hârșova a validat consilierii locali ai comunei Vulturu

28 Oct 2020 2334

Au fost validați consilierii locali ai comunei Cobadin. Lista completă

28 Oct 2020 4496

Au fost validați consilierii locali ai Orașului Cernavodă. Lista completă

27 Oct 2020 3431

Judecătoria Mangalia a validat mandatele consilierilor locali din Costinești. Un singur mandat, invalidat

23 Oct 2020 4269