Alexandru Mazare prefera „discutiile aplicate"

Alexandru_Mazare_14.jpgSenatorul PSD şi-a asigurat continuitatea în Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice în zona Mării Negre şi va iniţia proiecte ce răspund cererii cetăţenilor

După patru ani de activitate în Camera Deputaţilor, transferul în Senat i-a adus parlamentarului PSD de Constanţa, Alexandru Mazăre, mai multe schimbări. El se va „împrieteni" cu oficiali din alte state şi va fi nevoit să activeze într-o comisie de specialitate total diferită de cea unde a prestat pe vremea când era deputat.

Săptămâna trecută, liberalii s-au simţit ofuscaţi şi s-au manifestat ca atare prin vocea liderului grupului parlamentar PNL din Senat, Puiu Haşotti, deoarece au obţinut funcţii sau au fost distribuiţi în grupuri de prietenie cu „ţări mai puţin tentante", cum ar fi Iran, Armenia, Etiopia, Peru, Turkmenistan sau Algeria. „Fiecare cu cel arde", a fost reacţia senatorului Colegiului 3, social-democratul Alexandru Mazăre. Parlamentarul PSD a fost trecut în grupurile de prietenie cu Turkmenistan şi Azerbaidjan, pe care le consideră a fi „nişte ţări interesante". De altfel, Alexandru Mazăre a ţinut să scoată în evidenţă că nu apartenenţa la un anumit grup de prietenie trebuie să fie preocuparea numărul unu a unui parlamentar. „Personal, n-am fost preocupat în mod deosebit de grupurile de prietenie în cadrul cărora voi activa. Eu am vrut să-mi asigur, în continuare, un loc în Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice în zona Mării Negre, în care am activat trei ani", a adăugat senatorul PSD.
Referitor la activitate din Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Senatului, din care face parte, Alexandru Mazăre a sesizat, în primul rând, că are o componenţă „foarte colorată". Coleg cu Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu şi Cristian Ţopescu, senatorul constănţean a recunoscut că, nu rareori, asistă la „discuţii destul de poetice, mai puţin aplicate", ceea ce-l plictiseşte. „Plecăm de la un punct şi până ajungem la ceea ce dorim se fac zece mii de divagaţii, iar unii dintre colegi au tendinţa de a trage spuza pe turta lor", a declarat senatorul PSD Alexandru Mazăre. Pentru a-şi susţine afirmaţia, el l-a dat exemplu pe Sergiu Nicolaescu „tot cu Legea cinematografiei, cam în fiecare săptămână... că nu se mai fac filme româneşti". În pofida „domeniului" ce i-a revenit în Senat, senatorul PSD Alexandru Mazăre a confirmat că nu se pierde în „amănunte", ci preferă să urmărească şi să se implice în rezolvarea problemelor reale şi stringente ale comunităţilor. De altfel, el a şi confirmat prin iniţiativele legislative ce-i poartă semnătura şi care n-au nicio legătură cu specificul comisiei în care activează. 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 203

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 329

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 557

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 497

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 692

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 543

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 531

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 482

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 433

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 725

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 586

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 564

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 915

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 717

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 585