Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, întrevedere cu Viorica Dăncilă. Discuții despre relația bilaterală și stimularea economiei


Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o astăzi, 12 martie, la Palatul Victoria, pe Stella Ronner-Grubačić, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, într-o vizită de curtoazie.

Tema centrală a discuțiilor dintre cei doi oficiali a constituit-o relația bilaterală dintre România și Olanda. Cu acest prilej, a fost reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru consolidarea relației bilaterale, cu accent pe relansarea dialogului politic, dezvoltarea cooperării economice și sectoriale.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la ridicarea MCV.

Prim-ministrul Dăncilă și-a exprimat satisfacția pentru faptul că Olanda se situează pe primul loc în ceea ce privește investițiile în România, cu un capital investit de peste 9 miliarde de euro. În context, a menționat importanța stimulării schimburilor economice, în scopul depășirii deficitului economic înregistrat de România.

Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb de opinii privind temele de actualitate de pe agenda europeană, fiind  reconfirmată voința comună de a aprofunda cooperarea, inclusiv în perspectiva deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019. De asemenea, demnitarul român a oferit asigurări că țara noastră va acționa ca un partener activ și constructiv, având ca premisă o abordare unitară, pro-europeană, care este susținută atât la nivelul autorităților române în ansamblu, cât şi al cetățenilor. În ceea ce privește tematica extinderii spațiului Schengen, înaltul oficial român a reiterat argumentele părții române pentru susținerea unei decizii favorabile de aderare a României la spațiul Schengen.

Sursă foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2745

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2956

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3277

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2848

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2049

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1543

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3357

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3341

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2070

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2370

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15764

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3477

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2581

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2483

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5082