Politic

Apel la responsabilitate Stelian Ion (USR)”Avem datoria să găsim cea mai bună formulă să scoatem municipiul și județul Constanța de sub imperiul incompetenței și abuzului”

  • Până pe 15 iulie, reprezentanții Alianței USR – PLUS vor să tranșeze viabilitatea unui pol al forțelor de dreapta la Constanța, în perspectiva alegerilor locale
  • USR-PLUS propune următoarea variantă de colaborare: Alianța USR PLUS să fie susținută pentru funcția de primar al municipiului Constanța, iar PNL să primească sprijin pentru președinția Consiliului Județean
  • Alianța propune astfel tuturor forțelor politice de dreapta din Constanța o coalizare care „să acorde prioritate dezvoltării locale și prosperității cetățenilor şi să înlăture PSD din fruntea administrației publice locale și județene”
  • Stelian Ion consideră că este un moment prilenic pentru tranșarea acestor discuții atât cu liberalii cât și cu ceilalți competitori electorali de pe eșichierul de dreapta și a făcut apel la responsabilitate pentru Constanța


USR Constanța dorește să tranșeze cât mai curând odiseea candidaturii unic pentru primăria Constanța și Consiliul Județean.
Până pe 15 iulie, reprezentanții Alianței USR – PLUS vor să se dumirească dacă polul forțelor de dreapta de la Constanța, pentru alegerile locale din acest an mai este sau nu un proiect viabil.
Alianța USR PLUS propune astfel tuturor forțelor politice de dreapta din Constanța o coalizare care „să acorde prioritate dezvoltării locale și prosperității cetățenilor şi să înlăture PSD din fruntea administrației publice locale și județene”.

USR și PLUS invită la discuții societatea civilă, mediul de afaceri, liber profesioniștii, studenții, elevii cu drept de vot, precum și pe toți cei care doresc să transforme Constanța într-o metropolă europeană, modernă și prosperă.

„Este momentul să lăsăm deoparte toate aspectele care ne diferențiază și să ne concentrăm asupra celor care ne unesc, pentru a oferi atât municipiului Constanța, cât și județului, schimbarea de care avem nevoie. Toți avem această responsabilitate pentru Constanța. Încă de la alegerile europarlamentare, constănțenii au arătat prin vot că nu mai vor să fie conduși de PSD. Douăzeci de ani de subdezvoltare sub administrația roşie au făcut ca municipiul şi județul Constanța să cadă constant în clasamentul național. Este timpul ca partidele din Constanța să colaboreze şi să respecte dorința alegătorilor pentru a scoate municipiul și județul Constanța de sub imperiul incompetenței și abuzului. Avem datoria să găsim cea mai bună formulă pentru ca acest lucru să se concretizeze. USR-PLUS propune următoarea variantă de colaborare: Alianța USR PLUS să fie susținută pentru funcția de primar al municipiului Constanța, iar PNL să primească sprijin pentru președinția Consiliului Județean. Propunem, de asemenea, ca până la jumătatea lunii iulie să finalizăm negocierile, astfel încât să fim în măsură să prezentăm constănțenilor formula cu care putem câștiga atât municipiul, cât și județul.Proiectul nostru este pe termen lung. Putem scăpa de PSD și de subdezvoltarea în care ne-a aruncat acest partid. Este nevoie de un plan solid și pentru a lucra împreună la o fundație puternică, care să ducă municipiul şi județul Constanța în vârf, acolo unde le este locul”, transmite conducerea USR Constanța.
 

Stelian Ion: " Suntem sunaţi de constănţeni care ne întreabă ce avem de gând să facem

Mesajul candidatului USR-PLUS pentru primăria Constanța, Stelian Ion este unul clar: " Suntem sunaţi de constănţeni care ne întreabă ce avem de gând să facem. Astfel am decis să întindem o mână partenerilor noştri politici pentru a decide ce am putea face împreună mai departe. Trebuie să găsim un numitor comun. Nu mai avem mult timp la dispoziţie, trebuie să tranşăm anumite proiecte".


La conferința de presă la care au fost prezenţi e lângă, deputatul Stelian Ion, Remus Negoi, preşedintele USR Constanşa şi Lucian Muflic, preşedinte PLUS Constanţa, a fost relansat apelul către partidele de dreapta pentru o alianţă puternică ce vizează scoaterea PSD de la conducerea administraţiei locale din Constanţa.

„Ne-am arătat intenția de a invita toate forțele de dreapta din orașul și din județul Constanța, astfel încât, obiectivul comun să fie debarcarea PSD de la cârma Consiliului Județean și de la cârma Primăriei Constanța”, a declarat și Remus Negoi, președintele USR Constanța.

Deputatul Stelian Ion a lăsat să se înțeleagă că indiferent de cum vor decurge discuțiile, în principal cu liberalii de la Constanța, candidatura sa rămâne una puternică iar obiectivul USR este să câștige alegerile locale din acest an: „Dorința și propunerea noastră este aceea ca să câștigăm peste tot, dacă se poate. Vrem să facem o majoritate și în Consiliul Județean. Am propus să susținem PNL pentru Consiliul Județean, bineînțeles, dacă doresc și colegii noștri acest lucru, și asta nu trebuie să jignească pe nimeni, dimpotrivă. De asemenea, am considerat că este potrivită o susținere a alianței USR Plus pentru funcția de primar al municipiului Constanța”, a declarat deputatul Stelian Ion.

Întrebat dacă această propunere nu vine prea târziu, în condițiile în care PNL nu pare deschis la negocieri iar PMP are propriul candidat, Stelian Ion consideră că este un moment prilenic pentru tranșarea acestor discuții atât cu liberalii cât și cu ceilalți competitori electorali de pe eșichierul de dreapta și a făcut apel la responsabilitate pentru Constanța.
Ion a mai afirmat că încă de la alegerile europarlamentare, constănțenii au arătat prin vot că nu mai vor să fie conduși de PSD iar douăzeci de ani de subdezvoltare sub administrația roşie au făcut ca municipiul şi județul Constanța să cadă constant în clasamentul național.
USR-PLUS propune următoarea variantă de colaborare: Alianța USR PLUS să fie susținută pentru funcția de primar al municipiului Constanța, iar PNL să primească sprijin pentru președinția Consiliului Județean.


Citește și:

USR-PLUS solicită PNL să susțină candidatura lui Stelian Ion la Primăria Constanța. La schimb ei vor susține candidatul liberal pentru Consiliul Județean



 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alianţa USR PLUS anunţă că a strâns 100.000 de semnături online pentru susţinerea candidaţilor săi la alegerile locale

13 Aug 2020 288

#alegerilocale2020 Alianța USR - Plus și-a lansat candidații pentru primăriile Năvodari și Costinești

12 Aug 2020 745

#alegerilocale2020 Stelian Ion (Alianța USR-PLUS)- ”Scrutinul din septembrie, șansă istorică de a scăpa municipiul și județul Constanța de PSD”

12 Aug 2020 708

#alegerilocale2020 LIVE - Alianța USR - Plus își lansează candidații pentru primăriile Năvodari și Costinești

11 Aug 2020 591

Stradă cu stradă, schimbăm Constanța Stelian Ion, candidat USR-PLUS

03 Aug 2020 2130

Candidatul USR-PLUS, Stelian Ion cere criterii de performanță clare pentru cluburile sportive private și un nou regulament privind locurile de parcare din municipiul Constanța

30 Jul 2020 1933

LIVE TEXT. Candidatul USR - Plus Stelian Ion, precizări pe tema ședinței de Consiliu Local Municipal

29 Jul 2020 1853

“Stradă cu stradă, schimbăm Constanța” Incursiune în cartierul Faleză Nord a candidatului Alianței USR-PLUS pentru primăria Constanța, Stelian Ion

28 Jul 2020 2090

Candidatul Alianței USR- PLUS, Stelian Ion spune că renașterea Parcului Tăbăcărie, care suferă sub administrația Făgădău este una dintre prioritățile sale!

25 Jul 2020 2285

USR Alianța USR PLUS, decisă să smulgă Constanța din ghearele PSD chiar și în lipsa unei alianțe cu PNL

24 Jul 2020 1735

Candidații dreptei, de la Constanța, au propria versiune despre cum ar trebui folosiți banii negociați la Bruxelles de președintele Klaus Iohannis

24 Jul 2020 1759

Filiala va avea o nouă conducere interimară Biroul Județean al PLUS Constanța, demis prin moțiune de neîncredere

23 Jul 2020 1921

Parteneriat post-electoral Separat în războiul electoral. Liderii PNL și USR Constanța au convenit să renunțe la atacurile la baionetă

23 Jul 2020 2764

Stradă cu stradă, schimbăm România! Candidatul USR-PLUS, Stelian Ion - „Locuitorii din cartierul Veterani din municipiu vor să se rupă de Constanța și să se lipească de Lazu sau Cumpăna”

22 Jul 2020 2102

LIVE VIDEO Stelian Ion, candidatul USR-PLUS la Primăria Constanța, despre problemele locuitorilor din cartierul Veterani (galerie foto)

21 Jul 2020 2091