Averea și interesele constănțeanului Stelian Bujduveanu, viceprimar al Bucureștiului

  • Constănțeanul Stelian Bujduveanu, viceprimar al Bucureștiului, deține un teren în județul Constanța, comuna Mihai Viteazu.

Acesta a fost votat luni seara de Biroul Municipal al PNL ca propunere a partidului pentru funcția de viceprimar al Bucureștiului, informează presa centrală.

Stelian Bujduveanu a ocupat funcția de consilier general din partea PNL în mandatul de primar general al Bucureștiului al Gabrielei Firea.

În ultima sa declarație de avere, datată 15 iunie 2020, Stelian Bujduveanu preciza, din funcția de consilier la cabinetul ministrului, că deține un teren intravilan de 5.530 mp, dobândit în 2008, printr-un contract de vânzare-cumpărare.

Totodată, acesta a precizat că deține un spațiu comercial de 514 mp, cumpărat în 2008, iar soția sa deține un apartament de 64,28 mp, cumpărat în 2017.

Potrivit aceleiași declarații de avere, Stelian Bujduveanu are bijuterii și ceasuri de 20.000 de euro, dobândite începând cu anul 2017.

Activele sale financiare includ un cont de 38.000 de lei, deschis în 2014, un alt cont, de 12.000 de lei, deschis tot în 2014, un altul de 1.130 de euro deschis în același an și un ultim cont curent, de 7.000 de lei, deschis în 2019.

În anul 2017, Stelian Bujduveanu a contractat un credit de 311.000 de lei, scadent în 2047.

De asemenea, acesta a menționat și o subvenție de la APIA, în valoare de 30.646 de lei.


În ce privește veniturile, Bujduveanu a menționat o indemnizație de 13.792 de lei de la Municipiul București și o sumă de 47.014 de lei, primită de la o firmă, fiind jurisconsult.

Soția sa a realizat un venit anual de 122.652 de lei, salariul încasat de la ANRP.

În ce privește interesele, Stelian Bujduveanu a menționat în declarația completată la aceeași dată că este președintele TNL București și membru în Partidul Național Liberal.

În luna aprilie 2020, liberalul completase o altă declarație de avere.

La data de 11 aprilie 2020, Stelian Bujduveanu menționase că terenul intravilan de 5.530 mp se află în județul Constanța, la fel și spațiul comercial pe care îl deține, în timp ce apartamentul deținut de soția sa se află în București.

În ce privește conturile sale, în declarația din aprilie, liberalul avea 24.600 de lei într-un cont din 2014, alți 11.000 de lei într-un alt cont, deschis în același an, 5.000 de euro într-un al treilea cont deschis în 2014 și 13.000 de lei în contul deschis în 2019.

Mențiunile privind venitul anual realizat erau aceleași, la fel ca interesele menționate în ultima declarație de interese, din iunie.

Anterior, Bujduveanu completase declarația de avere în luna ianuarie 2020, când sumele aflate în conturile deschise în 2014 erau următoarele: 25.800 în primul, 12.000 de lei în altul, 7.000 de euro în altul și 13.000 de lei – în contul deschis în 2019.

Veniturile anuale realizate erau aceleași ca în ultima declarație, din iunie 2020, la fel și interesele sale.

Pe pagina sa de Facebook, Stelian Bujduveanu a precizat astăzi, 8 octombrie 2020, că mandatul său va fi dedicat bucureștenilor.

„Le mulțumesc încă o dată cetățenilor care au ieșit la vot și au decis să înlăture PSD din Primărie. Urmează cel puțin patru ani în care vom avea o administrație de dreapta, care va susține proiectele primarului general.
Parteneriatul dintre Nicușor Dan și Guvernul Orban va continua în ritm accelerat și pe viitor, astfel încât, atunci când vom ajunge la bilanț, bucureștenii vor fi deplin mulțumiți de alegerea făcută în 27 septembrie 2020.
Echipa PNL din Capitală, în care eu am onoarea să ocup postul de viceprimar, va fi în dialog permanent cu cetățenii. Epoca în care conducătorii orașului stau ascunși în birou și comunică doar în bula lor comodă de pe Facebook s-a încheiat odată cu alegerile locale“, a precizat Stelian Bujduveanu.


La rândul său, Gabriela Firea, fostul primar general al Bucureștiului, a făcut, de asemenea, o postare pe pagina de Facebook astăzi, 8 octombrie 2020, în care a comentat situația.

Printre altele, aceasta a afirmat:

„O beizadea de la Constanța, ajunsă prin fraudă electorală viceprimar al Capitalei, se laudă azi că va aduce fonduri europene pentru reabilitarea rețelei de termoficare! Noi citisem prin presa vremii că oameni de-ai lor se ocupau cu trafic de țigări! Acum văd că au trecut la un alt nivel! La furt intelectual, confiscatul muncii de 4 ani a unei întregi echipe, pe care se laudă acum că a blocat-o la toate proiecte benefice pentru oameni!“



În Secțiunea Document puteți consulta declarațiile de avere și pe cele de interese completate de Stelian Bujduveanu.


Sursa foto: Stelian Bujduveanu - Facebook.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Congresul extraordinar al PNL va avea loc pe 10 aprilie! Un constănțean face parte din echipa de organizare

05 Apr 2022 3404

Constănțeanul Stelian Bujduveanu, viceprimar al Bucureștiului „Constanța va găsi întotdeauna un partener în administrația de la București“

22 Jan 2021 2794

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 iulie 2018

12 Jul 2018 3027