Banias (PDL) despre comportamentul lui Brătianu (PSD)„Îndeamnă la nerespectarea legii“

Aflat în mijlocul tinerilor social-democraţi, membri ai filialei judeţene, la alegerile de marţi seară, deputatul Matei Brătianu a fost cel care i-a îndemnat  cel mai vehement pe aceştia să picheteze sediile şi locuinţele parlamentarilor PDL, aşa cum s-a întâmplat în 1992, când sindicaliştii au protestat în faţa caselor politicienilor. Manifestarea sa poate fi pusă pe seama faptului că un asemenea gest i-ar mai spăla ruşinea de acum câteva săptămâni când conducerea PSD de la judeţ i-a adresat calificative nu tocmai potrivite pentru statutul său de deputat social-democrat.

Reacţiile celor care urmau a fi „asediaţi“ nu au întârziat să apară, iar senatorul PDL Mircea Banias şi deputaţii Maria Stavrositu şi Constantin Chirilă i-au oferit punctul lor de vedere sindicalistului instigator.
Deputatul Constantin Chirilă a fost luat prin surprindere de îndemnul adresat tinerilor de către colegul său de Parlament de la PSD. „Sunt surprins să aud aşa ceva venind de la Matei Brătianu. Dar până la urmă este lider de sindicat (nr. Sindicatul Poşta Română) şi îndemnul de a ieşi în stradă este pentru el un reflex. Oamenii trebuie să înţeleagă că în democraţie puterea poate fi schimbată prin vot. Măsurile drastice pe care le luăm noi nu fac plăcere niciunui partid, dar nu aşa se rezolvă un conflict. Cred că tinerii pesedişti nu vor asculta acest îndemn. Brătianu îşi face campanie şi se foloseşte de nişte jocuri de imagine“, a susţinut Constantin Chirilă.

Aşa cum ne-a declarat liderul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, a fost şi el la rândul lui uimit de ceea ce a susţinut Matei Brătianu, cu atât mai mult cu cât, „cu câteva luni înainte, vroia să vină în PDL“: „Nu sunt de acord cu un astfel de comportament. Nicăieri în lege nu scrie şi nu este permis să se picheteze casele parlamentarilor. Să nu uite că în urmă cu un an era în Guvern, iar acordul cu FMI, pentru ce protestează ei, a fost asumat şi de PSD. Înseamnă că îndeamnă la nerespectarea legii“.
Aceeaşi dezaprobare a comportamentului lui Matei Brătianu, dar şi a celorlalţi pesedişti care i-au instigat pe tinerii social-democraţi la revoltă, a manifestat-o şi deputatul Maria Stavrositu, care i-a transmis colegului său pesedist să nu uite că şi el are copii şi „la un moment dat în viaţă a fost foarte preocupat de misiunea de tată“. „Unde vrea să vină la casele noastre să protesteze? Să-mi agreseze copiii?“.

Am încercat să luăm legătura şi cu celălalt parlamentar, Zanfir Iorguş, dar acesta nu a răspuns la telefon.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 790

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Sorin Emil Banias, director sucursale la CN APM Constanța (DOCUMENTE)

04 Jan 2024 2492

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1435

Averea și interesele lui Costel Bucur, director Operațiuni Portuare în Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1423

Averea și interesele lui Adrian Daniel Gavruță, președintele Consiliului de Administrație al Administrației Porturilor Maritime SA! (DOCUMENTE)

21 Dec 2023 1505

#Dobrogea145 Mircea Marius Banias, deputat PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1139

Deputatul PNL Mircea Marius Banias, avere și interese (DOCUMENTE)

03 Sep 2023 1472

Gala Femeilor Liberale, un eveniment dedicat femeilor din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2023 1821

LIVE VIDEO+TEXT. PNL Constanța Conferință de presă. Sănătatea este adusă în centrul atenției (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2023 1623

Deputatul Mircea Banias și Laurenţiu Mironescu, cooptați în Euro River Transport SRL

14 Feb 2023 2195

Decizie definitivă la Tribunal, în procesul Prefecturii Constanța cu Emil Banias

22 Dec 2022 1585

Modificări în firma Euro Shipping Services SRL administrată de Emil Banias, director sucursale în cadrul CNAPMC (DOCUMENTE)

14 Dec 2022 2471

Unul dintre noii directori ai Portului Constanța continuă procesul pentru recuperarea indemnizației de consilier județean

05 Oct 2022 1598

Declarații de avere! Mircea Marius Banias, fost senator, în prezent deputat – averea și interesele! Din 2013 până în prezent (DOCUMENTE)

11 Aug 2022 2851

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (VI) (DOCUMENTE)

13 Dec 2021 3995