Politic

Bogdan Huțucă - ”Guvernul PSD-ALDE lovește puternic în pensiile românilor. Revoluția fiscală, eșecuri pe toate fronturile”



”Revoluția fiscală a guvernării Dragnea-Tăriceanu lovește puternic în buzunarele românilor, și nu doar acum, ci și pe termen mediu și lung. Scăpată de sub control, sarabanda modificărilor legislative își arată pe zi ce trece adevăratele efecte, contribuabilii trezindu-se de la 1 ianuarie nu doar cu salarii nete mai mici, dar și cu mai puțini bani în conturile Pilonului II de pensii. Pilonul II este sistemul de pensii administrate private, cu contribuții definite, obligatorii pentru persoanele de până la 35 de ani și opționale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani.

Acest sistem a fost conceput și ca o garanție că statul, indiferent de greutățile financiare cu care se confruntă, nu poate umbla la banii de pensii ai contribuabililor, care se adună lună de lună într-un cont special, astfel încât, după o viață de muncă, românii să poată beneficia pe lângă pensia modestă de la stat și de o pensie privată. Din păcate, lăcomia, disperarea după venituri, incompetența de a gestiona corect banul public, toate acestea au trezit interesul ministrului Olguța Vasilescu și al guvernului din care face parte pentru banii puși de-o parte pentru bătrânețe, ai contribuabililor.

Așa se face că, în substratul revoluției fiscale, Guvernul PSD-ALDE a „delapidat”, în mod voit și bine calculat, pensiile private din Pilonul II, micșorând, de la 1 ianuarie 2018, cota virată la Pilonul II de la 5,1% la 3,75%. Astfel, în luna martie, românii au constat că în contul de pensii le-a intrat mai puțini bani, asta în condițiile în care ministrul Muncii dădea asigurări că nu va scădea cu niciun leu contribuția. Potrivit datelor statistice ale Casei Naționale de Pensii, suma virată de stat la Pilonul II a fost cu 9,32% mai mică, ceea ce înseamnă că, lunar, păstrând aceeași medie, statul român le ia din pensii românilor aproximativ 65 milioane lei. Ba chiar, potrivit calculelor consultanților fiscali, scăderea contribuției la Pilonul II va fi de 14,86%. De asemenea, ca urma a scăderii rentabilității, atractivitatea fondurilor de pensii va scădea, ceea ce înseamnă că planurile de afaceri ale companiilor din domeniu vor fi grav afectate.

Banii aceștia sunt deturnați de către guvernarea lui Dragnea și Tăriceanu din conturile de pensii ale românilor către cheltuielile curente ale statului, probabil și către indemnizațiile pe care cei doi vor să le plătească pușcăriașilor.

Observăm așadar că la doar trei luni de la implementarea așa-zisei Revoluții Fiscale, românii resimt din plin efectele amatorismului și disperării Guvernului PSD-ALDE de a face rost de bani, pentru a-și finanța statul lor „anti-paralel”, în care oamenii mor în spitale fără medicamente, milioane de familii trăiesc în sărăcie din ajutoare sociale, în timp ce violatorii, pedofilii și criminalii vor primi alocație de condamnat de 2.800 euro pe an.  Într-un continuu paradox al guvernării Dragnea, românii s-au trezit cu salarii mai mici deși acestea le-au fost mărite cu 20-50%, vor avea pensii mai mici deși contribuie mai mult decât oricând la bugetul statulului, traiul lor e tot mai greu și mai scump deși România are creștere economică record. Și în condițiile astea, nu putem să nu întrebăm, ce faceți cu banii românilor, domnilor guvernanți?

În altă ordine de idei, PSD știe că tăierea pensiilor private este dincolo de limita constituționalității. Și tocmai de aceea, ține blocată dezbaterea OUG 82 privind reducerea contribuției la Pilon II de pensii, de frica unui atac al legii la Curtea Constituțională. Mai ales în condițiile în care PNL a anunțat public că va acționa pe toate căile posibile pentru a corecta acest act normativ, soluția finală fiind atacarea OUG la Curtea Constituțională”, transmite deputatul PNL Bogdan Huțucă printr-un comunicat de presă.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Huţucă (PNL) - „În al 12-lea ceas, Constanţa are nevoie de un alt primar şi de un alt model de administraţie!“

13 Jul 2019 900

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă - „PSD tratează limba română ca pe o marfă politică“

05 Jul 2019 700

Liberalii îşi dau întâlnire la Forumul Antreprenorilor în Administraţia Inteligentă, de la Mamaia

19 Jun 2019 1391

Fără studiul de fezabilitate şi documentaţia necesare realizării investiţiei Dăncilă promite că lucrările la Spitalul Regional de Urgenţă Militar Constanţa încep anul viitor (document)

19 Jun 2019 1761

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a mers în Palazu Mare și a discutat cu locuitorii care nu vor betoane ridicate printre case (galerie foto)

15 Jun 2019 1795

Primarul insistă cu proiectul şi pentru o reconciliere între locuitori şi investitor PUD-ul VDT Construct Impex SRL pentru blocul cu zece etaje din Palazu Mare, aviz negativ

12 Jun 2019 3663

Ce spune președintele PNL Bogdan Huţucă despre decizia de revocare din funcție a secretarului general, Robert Boroianu

07 Jun 2019 1086

Deputatul Huțucă Bogdan, co-inițiator al legii privind eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă cu timp parțial și eliminarea supraaccizei la carburanți

07 Jun 2019 588

Bogdan Huțucă (PNL) - „În județul Constanța, Andronescu vrea să desființeze clase de liceu în localități în care există primari PNL”

05 Jun 2019 582

Bogdan Huţucă (PNL) "Mulțumesc tuturor constănțenilor pentru mobilizare și pentru că au decis, în număr atât de mare, să înfrunte cozile pentru a-și exercita cel mai democratic drept

26 May 2019 630

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „PNL este ferm împotriva dublului standard, PSD a votat pentru a permite discriminări ale românilor”

22 May 2019 805

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, prezent la Constanţa. Liberalul a vorbit despre dublul standard

16 May 2019 555

Răspunsul primit de către deputatul Huţucă de la Ministerul Fondurilor Europene - „Primăria Constanţa, zero proiecte în derulare!“ (document)

03 May 2019 633

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, susţinut de deputatul Bogdan Huţucă

26 Apr 2019 469

Consilierii locali municipali PNL nu vor vota bugetul Constanţei. Nici majorările de taxe şi impozite

25 Apr 2019 876