Cabinetul Tudose II - trei miniştri de la Constanţa Mircea Dobre la Turism, Ionuţ Mişa la Finanţe şi Felix Stroe la Transporturi

Comitetul Executiv Naţional al PSD a aprobat, în unanimitate, nominalizările pentru funcţiile de miniştri - Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe la Ministerul Transporturilor şi Marius Nica la Fonduri Europene, a anunţat senatorul PSD Adrian Ţuţuianu. Cei trei sunt propuşi pentru a-i înlocui pe demisionarii Sevil ShhaidehRovana Plumb şi Răzvan Cuc.
 
Adrian Ţuţuianu a precizat, totodată, că va ocupa funcţia de chestor al Senatului, înlocuindu-l astfel pe Paul Stănescu. De asemenea, fostul vicepremier, Sevil Shhaideh, a devenit consilier de stat, iar Rovana Plumb va prelua postul de preşedinte al Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor. Rămânerea în funcţia de ministru a lui Viorel Ilie a fost o decizie politică a ALDE. 
 
Preşedintele executiv al PSD Constanţa, Decebal Făgădău, a salutat nominalizarea preşedintelui filialei în funcţia de ministru al Transporturilor în cabinetul Tudose II. „Felix Stroe poate face performanţă în orice minister“, spune Decebal Făgădău. Chiar dacă va ocupa un fotoliu de ministru, Felix Stroe va rămâne în continuare şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.
 
Cabinetul Tudose II are trei miniştri plecaţi de la Constanţa: Mircea Dobre la Turism, Ionuţ Mişa la Finanţe; al treilea este, acum, Felix Stroe.

Felix Stroe - note biografice 

Felix Stroe s-a născut la 25 decembrie 1955, în localitatea Valea Teancului, judeţul Buzău. În perioada 1970-1974, Felix Stroe a studiat la Liceul B.P. Hasdeu din Buzău, apoi s-a înscris la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie în 1978. De asemenea, între 1985 şi 1987 a urmat Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Facultatea de Comandă şi Stat Major.
 
După 1991 şi până în anul 2000 a desfăşurat activităţi în domeniul privat. În perioada 2004-2012 a ocupat funcţia de consilier local al municipiului Constanţa, iar în perioada 2000-2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa.
 
Din 2003 este directorul general al SC RAJA SA, Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa. Este preşedinte al Asociaţiei Române a Apei (ARA). La 29 iunie 2015, a fost ales preşedintele Partidului Social Democrat Constanţa. A primit cetăţenia Republicii Moldova la 21 noiembrie 2011, prin Decretul 376. În anul 2011, a fost preşedinte al Patronatului Român al Apei şi membru în Asociaţia Internaţională a Apei (IWA). Din 2010, este cetăţean de onoare al municipiului Constanţa.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 595

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 485

Mihai Lupu și Felix Stroe, imortalizați într-o fotografie. Ambii țin în mână adeziunea semnată de preșdintele CJ Constanța pentru a intra în PSD

17 Apr 2024 987

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 837

Surse Cătălin Cîrstoiu depune săptămâna viitoare candidatura pentru funcţia de primar general al Capitalei

15 Apr 2024 505

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Ce interdicții au fost instituite (DOCUMENT)

15 Apr 2024 499

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 440

Ultima săptămână din aprilie vine cu alegeri interne în PSD Constanța?!

15 Apr 2024 794

Imobiliare Constanța Firma administrată de un consilier local PSD modifică din nou proiectul de pe bulevardul Aurel Vlaicu

13 Apr 2024 670

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 536

ZIUA LIVE Septimiu Bourceanu (PNL) - „Dacă la Constanța era blat, PSD nu avea contracandidați"! (VIDEO)

10 Apr 2024 717

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 930

Paul Foleanu, candidatul la Primăria Mangalia din partea PSD

07 Apr 2024 628

Deputata Cristina Rizea, aleasă oficial președinte al organizației PSD Valu lui Traian

06 Apr 2024 755

Palatul Parlamentului găzduiește reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni

06 Apr 2024 463