Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege pentru graţiere

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 177 de voturi "pentru", unul "contra" şi două abţineri, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, potrivit Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, înainte de vot, că Guvernul susţine respingerea acestui proiect.

Proiectul prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 256

Se înfiinţează Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul patrimoniului cultural imobil

12 Mar 2024 411

Legea „2 Mai”, adoptată de Camera Deputaților. Ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

05 Mar 2024 603

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 833

Bogdan Huțucă (PNL), președintele comisiei de Buget din Camera Deputaților, consideră discuția despre cotă unică sau impozitare progresivă, inserată artificial pe agenda publică

28 Feb 2024 612

Proiectul de lege care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice, adoptat de la Camera Deputaților

27 Feb 2024 487

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul referitor la diminuarea risipei alimentare

20 Feb 2024 650

Proiect de lege. Băuturile energizante ar putea fi interzise minorilor

19 Feb 2024 565

Modificări pentru obținerea permisului auto. Proba teoretică se poate da oriunde în țară

13 Feb 2024 578

Proiectul de lege privind producerea de conținut audio sau video fals va intra la vot în Camera Deputaților

12 Feb 2024 417

Oficial de la DIICOT despre atacul informatic de la Camera Deputaților! A fost întocmit dosar penal

30 Jan 2024 782

Atac cibernetic la Camera Deputaților!

30 Jan 2024 622

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 773

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 735

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 651