Cât a încasat municipalitatea, de pe urma caracatiţelor, în 2012

02_caracatita_-_caracatita_02_.jpgAfacerea controversatelor caracatiţe aplicate, în municipiul Constanţa, maşinilor parcate neregulamentar merge mai departe. Asta în pofida faptului că oraşul este deficitar la capitolul parcări, parcările subterane şi cele supraterane fiind, în continuare, un soi de rara avis. Raportându-ne obiectiv la lipsa parcărilor din Constanţa, am fi îndreptăţiţi să considerăm aplicarea caracatiţelor ca fiind un demers absurd sau cel puţin injust.

Chiar şi aşa, administraţia publică locală nu renunţă la această acţiune. Astfel, în fiecare zi, proprietarii maşinilor parcate neregulamentar au „plăcuta" surpriză de a constata că li s-a aplicat caracatiţa. Pentru deblocarea roţilor, aceştia trebuie să scoată din buzunar 50 de lei. Nu este vorba despre o amendă, ci despre contravaloarea prestării de servicii. Firma care prestează acest serviciu este, de ani buni, aceeaşi Tecdelta-Serv SRL. Cât anume din această sumă merge la firma Tecdelta-Serv SRL şi cât în bugetul municipalităţii?

Ei bine, contractul privind caracatiţele a fost încheiat, potrivit spuselor Gheorghiţei Vlăsceanu, economist în cadrul Confort Urban, între Confort Urban şi Tecdelta-Serv SRL. Este vorba despre contractul de asociere în participaţiune nr. 2770 din 17 aprilie 2008, contract care se înnoieşte anual prin act adiţional. Aşa cum a explicat Vlăsceanu, „25% din profitul brut lunar merge la Confort Urban, în timp ce 75% din acelaşi profit brut lunar merge la Tecdelta-Serv". „Dacă profitul brut lunar este mai mic de nivelul de 10% din încasările Tecdelta-Serv, firma plăteşte către Confort Urban 10% din venit", a completat Gheorghiţa Vlăsceanu.

La nivelul anului 2012, Confort Urban a încasat de la Tecdelta-Serv , conform declaraţiilor Gheorghiţei Vlăsceanu, suma de 44.538,62 lei. Asta înseamnă 3.711 lei în medie, pe lună. Banii sunt direcţionaţi spre investiţii, proiecte şi reparaţiile pe care le efectuează Confort Urban.

„În perioada estivală sunt mai multe intervenţii"

Daniel Bratu, directorul Poliţiei Locale Constanţa, susţine că nu există o medie a intervenţiilor de blocare a roţilor cu ajutorul caracatiţelor. „Datele fluctuează, dar e drept că în perioada estivală sunt mai multe intervenţii, iar în sezonul rece mai puţine". Într-o zi, susţine Bratu, se pot bloca roţile câtorva zeci de maşini.

Cine „păstoreşte" caracatiţele

Tecdelta-Serv SRL a fost înfiinţată pe 15 aprilie 1998. Potrivit situaţiei ANAF de la 30 septembrie 2012, firma nu are obligaţii restante la buget. Asociaţi în firmă sunt Nicolae Dănuţ Staicu şi Ioana Ivanca Staicu, cei doi fiind şi administratorii societăţii. Conform site-ului listafirme.ro, în ceea ce priveşte obiectul de activitate, Tecdelta-Serv se ocupă cu fabricarea echipamentelor de ridicat şi manipulat. În 2011, firma a avut o cifră de afaceri de 1.152.865 de lei, un profit de 223.821 lei şi 15 angajaţi.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primul magistrat care a anulat celebrele „caracatițe“ din Constanța, delegat la Curtea de Apel

13 Mar 2020 2216

Interviu online cu Tudorel Dogaru Poliția Locală Constanța va avea un număr de telefon scurt

15 Sep 2018 7940

Sondaj de opinie Vreţi ca în Constanţa să fie reintrodusă celebra „caracatiţă“, pe durata sezonului estival?

28 May 2018 4820

Şoferi, atenţie! „Avalanşă“ de caracatiţe în Constanţa (galerie foto)

25 Sep 2016 4151

Atenție, șoferi! Se pun caracatițe la hotel Ibis!

22 Apr 2016 2173

Plouă cu „caracatiţe” în faţa Gării din Constanţa (galerie foto)

20 Apr 2016 2310

Legea caracatiţelor, ANULATĂ de Tribunalul Constanţa! Până când vor putea bloca poliţiştii maşinile parcate „după ureche“

05 Apr 2016 5874

„Avalanşă“ de caracatiţe în zona City Park Mall din Constanţa

01 Apr 2016 3396