Cazate în Mamaia, şcolite la Pavilionul Expoziţional Educarea politică a membrelor OFSD… ediţia de vară

 

Dacă este sezon estival, vine perioada şcolilor de vară organizate, inevitabil, pe litoral. Şi cum obrazul fin cu cheltuieli pe măsură se menţine, aceste întruniri de şcolire pe linie de partid sunt organizate în diverse locaţii… în funcţie de pretenţiile cursanţilor.
 
Startul în acest sezon estival îl dau membrele Organizaţiei de Femei Social-Democrate (OFSD). În perioada 25-28 august, acestea se reunesc în staţiunea de fiţe a litoralului autohton, Mamaia, pentru a participa la cursurile ce vor avea loc la Pavilionul Expoziţional.
 
Conform tradiţiei, preşedintele PSD este nelipsit de la deschiderea „Şcolii politice a femeilor social-democrate“. Aşadar, Liviu Dragnea va fi primul vorbitor din cadrul evenimentului, iar discursul său va puncta rezultate şi concluzii în urma alegerilor locale, dar şi pregătirea alegerilor parlamentare din decembrie.
Ulterior, noul primar general al capitalei, Gabriela Firea, le va atrage atenţia colegelor de partid asupra responsabilităţii ce cade pe umerii femeilor care ocupă funcţii în administraţia publică locală. Alexandru Cumpănaşu le va „plictisi“ cu expunerea „România în actualul context geopolitic“, iar prima zi de şcolire a membrelor OFSD va fi încheiată de sociologul Marius Pieleanu, cunoscut ca un susţinător al PNL, dar acum „infiltrat“ printre pesediste pentru a le explica „Dinamica votului în România“.

Lecţii de administraţie publică

În a doua zi a şcolii politice, social-democratele vor fi puse la curent cu modificările privind Legea alegerilor generale, votul din Diaspora, dar şi cu provocările şi obiectivele PSD la alegerile parlamentare ce se apropie. Timp de trei ore, primarul comunei constănţene Cumpăna, Mariana Gâju, le va detalia colegelor de partid „bune practici privind dezvoltarea localităţilor în care femeile au fost alese primar“. Şi pentru a le exemplifica şi a fi mai convingătoare, Gâju le-a invitat să se deplaseze în unitatea administrativ-teritorială pe care o păstoreşte. 
 
La finalul programului, preşedinta OFSD, Viorica Dăncilă, va face o „analiză a politicilor Guvernului din perspectiva de gen“ şi va prezenta propunerile femeilor social-democrate pentru programul de guvernare al PSD.  

Sfaturi în contextul Brexit

Ultima zi a evenimentului va fi deschisă de o radiografie a rezultatelor obţinute de femei la alegerile locale şi a „pretenţiilor“ şi „aspiraţiilor“ pentru scrutinul parlamentar. Ulterior, pesedistele îl vor asculta pe Excelenţa Sa Paul Brummell, ambasador al Marii Britanii în România, care le va spune care sunt perspectivele forţei de muncă în condiţiile Brexit. Adică, în cazul în care vor să lucreze în Marea Britanie, să ştie femeile ce le aşteaptă.

Pentru că există probleme de comunicare în cadrul PSD, transparenţa, dialogul şi furnizarea de informaţii opiniei publice fiind aspecte ce par că lipsesc din „bagajul“ politicienilor, în general, Viorica Dăncilă va pleda, cel puţin, pentru o mai bună „comunicare şi informare între organizaţiile OFSD“.
 
Concluziile actualei ediţii a „Şcolii politice a femeilor social-democrate“ vor fi trase duminică, în jurul orei 11.00. Tot atunci îşi vor analiza social-democratele din toate colţurile ţării şi bronzul acumulat pe plaja din Mamaia şi vor „desemna“ cel mai fain costum de baie… dacă soarele va fi darnic în această perioadă şi le va permite să se etaleze.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 884

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 864

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1352

LIVE VIDEO+TEXT Conferința Judeţeană a Organizaţiei Femeilor Social Democrate Constanţa. Ce declară președintele Mariana Gâju (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1092

În prag de Crăciun, femeile social-democrate din Constanţa au vizitat persoanele vârstnice aflate în centrele de bătrâni din județ

18 Dec 2023 817

Eveniment la Căminul pentru persoane vârstnice Constanța Femeile social-democrate din Constanţa aduc un strop de bucurie pentru vârstnici (FOTO+VIDEO)

18 Dec 2023 1129

Campanie umanitară Mariana Gâju - „Prin aceste daruri, femeile social democrate constănțene vor încerca să aducă în inimile acestor bătrâni bucuria Sărbătorilor de Iarnă”

17 Dec 2023 771

Campanie a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate a judeţului Constanţa pentru promovarea donării de sânge

29 Aug 2023 871

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a PSD au oferit daruri persoanele vârstnice aflate în centrele de bătrâni (GALERIE FOTO)

13 Apr 2023 962

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității, propus de Ministerul Familiei, prezentat la Cumpăna

26 Mar 2023 1380

Mariana Gâju, mesaj în Parlamentul României - „Femeile sunt sufletul și echilibrul atât a familiei proprii, cât și a familiei în care muncește” (VIDEO)

09 Mar 2023 1738

Femeile Social-Democrate ale județului Constanța, reunite într-o petrecere dedicată lor

05 Mar 2023 2702

Acțiune organizată de OFSD Constanța, organizație condusă de Mariana Gâju, la Centrul Principal de Donații al Ambasadei Turciei

28 Feb 2023 1153

Constanța, gazda întâlnirii zonale a femeilor social democrate din Regiunea SUD-EST şi Regiunea Bucureşti-Ilfov (GALERIE FOTO +VIDEO)

22 Jul 2022 2194

Constanța găzduiește întâlnirea zonală a femeilor social democrate din Regiunea SUD-EST şi Regiunea Bucureşti-Ilfov

21 Jul 2022 1197