CCR a decis că Inițiativa „Fără penali în funcții publice“ este constituțională!

Decizia Curții Constituționale arată încă o dată că Inițiativa „Fără penali în funcții publice“ trebuie să fie în Constituție, arată reprezentanții USR. „«Fără penali» este dorința a un milion de români care vor o Românie îndreptată spre dezvoltare, iar primul pas este ca în fruntea țării să nu mai fie persoane condamnate penal pentru fapte de corupție. Ne exprimăm încrederea că va fi votată și sprijinită de parlamentarii tuturor partidelor politice, asemenea cetățenilor care au semnat inițiativa. După pronunțarea Curții Constituționale, inițiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum și vot majoritar.
 
Decizia CCR este o confirmare a ceea ce știam de la început, și anume că inițiativa respectă toate reglementările naționale și internaționale legate de drepturile omului. Mai mult, această decizie creează un precedent în Europa. Este posibil ca astfel de legi să apară și în alte țări din Europa, cum ar fi Italia, Bulgaria sau Ungaria, transmit USR-iştii.
 
Inițiativa „Fără penali în funcții publice“ a strâns peste un milion de semnături, la Parlament au fost depuse 950.000 de semnături, dintre care 830.000 validate de către primării.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

USR sesizează CCR pe legea prin care PSD și PNL au dat undă verde penalilor în avocatură

13 Oct 2022 1495

După un an de blocaj, „Fără penali în funcții publice” intră în dezbaterea Parlamentului

01 Jul 2020 3020

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice“, la primul vot în Parlament

07 Jun 2019 1805

Curtea Constituțională a decis. Inițiativa „Fără penali în funcții publice” îndeplineşte prevederile constituţionale

09 Apr 2019 1556

Referendum pe justiţie sau sondaj de opinie pentru măsurarea „muşchilor” dreptei fărâmiţate?

28 Mar 2019 2185

„Fără penali în funcţii publice“ CCR discută pe 26 martie iniţiativa USR de revizuire a Constituţiei

25 Mar 2019 1770

„Fără penali“, prioritatea USR pentru noua sesiune parlamentară

06 Feb 2019 1836

Stelian Ion (USR) - „75 de zile de când iniţiativa «Fără penali în funcţii publice» este blocată de Liviu Dragnea la Camera Deputaţilor!“

09 Jan 2019 1946

„Fără penali în funcţii publice“, proiectul USR în Anul Centenarului

03 Dec 2018 2036

„Fără penali în funcţii publice“ este singurul pact pe care USR îl recunoaşte şi îl susţine

27 Oct 2018 2014

USR Constanța s-a alăturat proiectului Young European Survey (YES!)

15 Oct 2018 1956

Chiar dacă Primăria a invalidat 6.000 de „adeziuni” USR Constanţa a depăşit pragul celor 20.000 de semnături validate

22 Sep 2018 1844

Încă o tranşă de semnături pentru iniţiativa Fără Penali în funcţii publice, depusă la Parlament. Câte semnături sunt de la Constanța

21 Sep 2018 1729

USR dă în judecată Primăria Constanţa pentru invalidarea „fără nicio explicaţie“ a peste 6.000 de semnături în cadrul campaniei „Fără Penali”

19 Sep 2018 2512

Peste 6.000 de semnături strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice” invalidate de Primăria Constanța. Ce spun reprezentanții celor două părți

18 Sep 2018 2460