Ce funcții au obținut parlamentarii de la Constanța în comisiile de specialitate?

  • Cele două camere ale parlamentului au fost constituite iar deputații și senatorii și-au ales comisiile de specialitate în cadrul cărora vor lucra, în afara plenului
  • Stelian Ion, deputat USR a devenit ministru al Justiției iar deputatul PNL, Bogdan Huțucă, președintele Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci
  • Trei social-democrați au reușit să obțină funcții de vicepreședinte la nivelul comisiilor: Cristina Dumitrache, Horia Țuțuianu și Felix Stroe
  • Deputatul PNL, Bogdan Bola a fost ales secretar al Comisiei pentru Mediu
  • Senatorul AUR, Sorin Mateescu a devenit vicepreședintele Comisiei pentru Constituționalitate

 
În legislatura 2020-2024, judeţul Constanţa are 16 parlamentari: 11 deputaţi şi cinci senatori.
Cele două camere ale parlamentului au fost constituite iar deputații și senatorii și-au ales comisiile de specialitate în cadrul cărora vor lucra, în afara plenului.

Stelian Ion, deputat USR a devenit ministru al Justiției iar deputatul PNL, Bogdan Huțucă, președintele Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci.
În ordinea importanței funcțiilor deținute la nivel guvernamental sau parlamentar, celor doi le urmează trei social-democrați, care au reușit să obțină funcții de vicepreședinte la nivelul comisiilor: Cristina Dumitrache, deputat, a fost aleasă vicepreședintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Social, Horia Țuțuianu este vicepreședinte al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci iar Felix Stroe, senator, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Și deputatul PNL, Bogdan Bola a fost ales secretar al Comisiei pentru Mediu. Acesta mai este membru și în Comisia de Cultură și Arte a Camerei Deputaților.

Restul parlamentarilor sunt doar membri în Comisiile de specialitate, după cum urmează: Marian Crușoveanu, deputat PNL este membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură.

Septimiu Bourceanu, senator PNL, a fost ales membru în Comisia pentru sănătate publică, dar și în Comisia pentru Comunicații și tehnologia informației.
Lucian Lungoci de la PSD este  membru în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, senatorul Remus Negoi, din partea USR-PLUS, este membru în Comisia pentru comunicații și tehnologia informației dar și în Comisia pentru Cultură și Media iar deputatul USR PLUS Cristina Rizea a fost aleasă în Comisia pentru muncă și protecție socială și în Comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați.
Și senatorul AUR, Sorin Mateescu a devenit vicepreședintele Comisiei pentru Constituționalitate, iar senatoarea AUR, Evdochia Aelenei, membru în Comisia pentru sănătate publică și în Comisia pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale.

Citește și:


Care sunt parlamentarii de la Constanța care nu se vor mai regăsi în viitorul legislativ?

AUR, patru mandate în viitorul Parlament. Cum vor fi repartizate mandatele de deputați și senatori la Constanța?www.ziuaconstanta.ro

Ei sunt cei 16 parlamentari de Constanţa din legislatura 2016-2020. Averi, interese şi activitate politică (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 399

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 521

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 541

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 359

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 421

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 537

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 380

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 845

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 931

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 914

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 554

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 721

Decizii de politică monetară ale BNR

04 Apr 2024 433

Achiziții publice în județul Constanța, nemenționate în declarațiile de interese. Consilierul local și „mecanismul” de succes (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 1370

Senatorul Felix Stroe (PSD) „Ne asumăm implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024!“

02 Apr 2024 777