Cine vrea să fie subprefectul judeţului Constanţa


Potrivit propriilor afirmaţii, subprefectul cu atribuţii de prefect interimar al judeţului Constanţa Ionuţ Done ar putea rămâne pe funcţie sprijinit de ALDE. Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor este una dintre formaţiunile parlamentare care, pe fondul unor negocieri politice de la nivel central pentru susţinerea cabinetului Orban, vor primi câteva posturi atât în ministere, cât şi la nivel de prefecturi şi instituţii deconcentrate din ţară.


Liderii ALDE Constanţa nu au confirmat susţinerea pentru Done, însă acesta din urmă a afirmat că a primit mai multe telefoane din partea unor membri ALDE, care s-au declarat mulţumiţi de activitatea sa şi i-au transmis că îl vor susţine să rămâne pe funcţie.

Între timp, ALDE încearcă să-şi impună propriul reprezentant, unul foarte apropiat de Claudiu Ceti, coordonatorul interimar al filialei municipale ALDE Constanţa. Aşa cum susţin atât surse din Primăria Constanţa, cât şi reprezentanţi ai ALDE, este vorba despre Iuliana Voicu, actualul şef Serviciu Juridic din cadrul Primăriei Constanţa.


Pentru un punct de vedere, am încercat să-l contactăm pe coordonatorul ALDE, însă acesta nu a răspuns la telefon.

Iuliana Voicu, în prezent şef al Serviciului Juridic din Primăria Constanţa, s-a angajat în cadrul instituţiei în anul 2004, pe postul de consilier juridic. Zece ani mai târziu, aceasta a ajuns să conducă departamentul din care face parte.


Voicu a primit constant la evaluările anuale calificativul „Foarte bine“, însă la începutul anului 2018 a fost sancţionată. Decizia de sancţionare i-a aparţinut primarului Decebal Făgădău şi s-a bazat pe concluziile cercetării desfăşurate de Comisia de Disciplină.


Astfel, şefei Serviciului Juridic i s-a imputat faptul că, timp de circa 12 luni, nu a răspuns petiţiilor formulate de o societate privată. Drept urmare, s-a decis aplicarea unei sancţiuni ce a constat în diminuarea cu 5% pe o lună a drepturilor salariale ale Iulianei Voicu.
 

Citeşte şi:



Subprefectul Ionuţ Done ar putea rămâne pe funcţie sprijinit de ALDE

Prefectul Dumitru Jeacă, demis de Guvernul Orban. Iată cine va ocupa funcţia de prefect interimar la Constanţa

Şefa Serviciului Juridic al Primăriei Constanţa l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanţa

Primarul Constanţei, învins în instanţă de un subaltern
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 512

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 534

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 688

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria- 25 martie 2024

25 Mar 2024 340

Aura Bozdoacă, fost subprefect al Constanței, candidat din partea AUR la Primăria Hârșova (DOCUMENTE)

17 Mar 2024 1319

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Marilenei Dragnea, subprefectul județului Constanța (DOCUMENTE)

02 Dec 2023 1305

Declarații de avere Constanța Averea și interesele suprefectului Șenol Ali (DOCUMENTE)

01 Dec 2023 1583

Iaşi Subprefectul Marian Grigoraş a demisionat din funcţie!

01 Nov 2023 963

Jean Badea eliberat din funcția de subprefect al Municipiului București

12 Oct 2023 974

Senatorul Felix Stroe, alături de mai mulți primari din județul Constanța, la Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării

30 May 2023 1451

Nicolae Ciucă, cu prilejul Zilei Instituţiei Prefectului "Faptul că am trecut cu bine iarna s-a datorat și implicării tuturor celor care lucrează în prefecturi"

02 Apr 2023 1119

Ce cadou a primit de 8 Martie, Marilena Dragnea, subprefectul județului Constanța?

08 Mar 2023 1733

LIVE De Dragobete, Iubește Românește! Primăria Cumpăna sărbătorește printr-un eveniment special (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2023 1936

Foști prefecți, un subprefect și un vicepreședinte de Consiliu Județean dar și directori de deconcentrate, chemați în judecată de reprezentantul Guvernului în teritoriu

31 Dec 2022 4080

Fost subprefect al Constanței, proces la Curtea de Apel! A câștigat în primă instanță

06 Dec 2022 1438