CJC nu suflă o vorbă! Anul şcolar 2017 - 2018 a început şi s-a încheiat fără corn şi lapte pentru elevii constănţeni şi nici Programul pentru Şcoli al Uniunii Europene nu s-a implementat!

În toamna anului trecut, titram că şcoala începe şi fără manuale, şi fără corn şi lapte şi peste 70.000 de elevi din judeţ au de suferit într-un fel sau altul din cauza faptului că, la acea vreme, contractul-cadru al Programului „Lapte şi corn“ la nivelul judeţului Constanţa se încheiase, iar alte licitaţii nu fuseseră organizate din timp.
 
La acea vreme, Consiliul Judeţean informa că, „odată cu aprobarea Ordonanţei de Guvern publicate în Monitorul Oficial la data de 22 august 2017, în termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acesteia, prin hotărâre a Guvernului, urmează să fie date normele privind Programul pentru şcoli al României, ce va fi implementat la nivel naţional în perioada 2017-2023. Abia după această etapă vor fi demarate procedurile privind aplicarea noului program“.

Concret, acest lucru se traducea prin faptul că Programul Naţional urma să fie aplicat efectiv undeva spre sfârşitul primului semestru, când vor fi, cel mai probabil, finalizate licitaţiile. Între timp, anul şcolar s-a încheiat, iar normele pentru Programul pentru şcoli al României nu au mai fost aprobate. Iar cei peste 70.000 de elevi din ciclul primar şi gimnazial din judeţul Constanţa, categoric nu toţi, dar mulţi dintre ei provenind din familii cu probleme financiare, nu au mai beneficiat în anul şcolar 2017-2018 de produsele alimentare care erau asigurate de Programul Laptele şi cornul (OUG nr. 96/2002) şi de Programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli (OUG nr. 24/2010).
 
„Conform prevederilor acestor ordonanţe, Consiliul Judeţean era obligat să asigure copiilor lapte, corn şi fructe. De asemenea, pentru anul şcolar 2017-2018 Consiliul Judeţean trebuia să organizeze licitaţie pentru achiziţia acestor produse înainte cu trei luni de la începerea anului şcolar“, a remarcat şi senatorul Vergil Chiţac, care l-a interpelat, cam târziu, ce-i drept, pe ministrul Educaţiei, Valentin Popa, în legătură cu acest subiect.
 
Spicuim din răspunsul primit de senator de la cabinetul Ministrului Educaţiei: „Consiliile judeţene sunt responsabile de elaborarea documentaţiilor de atribuire şi a documentelor suport ale acestora, organizarea procedurilor de achiziţie publică, desemnarea câştigătorilor, încheierea contractelor/acordurilor-cadru cu furnizorii şi prestatorii, monitorizarea şi controlul distribuţiei produselor şi al desfăşurării măsurilor educative.  Contractele privind «Laptele şi Cornul» nu se mai reînnoiesc, ele fiind înlocuite cu programele ce implementează Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, derulat şi în România.
 
În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, procedura de licitaţie este în curs de derulare, deşi Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis Consiliului Judeţean, atât în luna iulie 2017, cât şi în februarie 2018, datele solicitate referitoare la numărul preşcolarilor şi al elevilor din învăţământul primar şi gimnazial“, se arată în răspunsul transmis senatorului Chiţac.
 
În tot acest timp, Consiliul Judeţean Constanţa nu suflă o vorbă despre demersurile întreprinse în vederea implementării programului pentru şcoli al Uniunii Europene.
 
Citeşte şi:
 

Bătaie de joc! Şcoala începe şi fără manuale, şi fără corn şi lapte! 70.000 de elevi din judeţ, afectaţi de moşmondeala guvernamentală

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța a anulat licitația din lipsă de ofertanți Elevii și preșcolarii râmân fără lapte și corn?! (DOCUMENT)

25 Feb 2023 1683

La a treia rectificare bugetară a Guvernului Deși sistat, Programul pentru școli derulat în județul Constanța a primit banii pentru restanțe

27 Nov 2020 1472

Toate loturile licitaţiei organizate de CJC, contestate Încă un an fără corn şi lapte pentru elevii şi preşcolarii din învăţământul primar şi gimnazial de stat din judeţul Constanţa (document)

23 Sep 2019 4526

Bătaie de joc! Şcoala începe şi fără manuale, şi fără corn şi lapte! 70.000 de elevi din judeţ, afectaţi de moşmondeala guvernamentală

07 Sep 2017 8653

În noul program pentru școli, elevii vor primi fructe, legume, lapte, produse lactate și de panificație

18 Aug 2017 4918

Consiliul Județean Tulcea, un nou contract cu Deltalact SA în programul „Laptele și cornul“ (document)

23 Sep 2016 3333

Elevi şi preşcolari de la mai multe şcoli, duşi de urgenţă la spital cu toxiinfecţie alimentară

16 Sep 2016 2804

Supervizor.ro S-a umplut de datorii. A închiriat fabrica de lapte pe 5.000 euro/lună şi a pierdut contractul din programul “Lapte şi Corn”

25 Feb 2016 3279

Zeci de elevi au fost duşi la spital după ce au băut lapte la şcoală

23 Nov 2015 2272