CLM alocă finanțări pe bandă rulantă. PNL va organiza o dezbatere publică menită a genera criterii clare de susținere a sportului constănțean de masă și de performanță

Din cauza numărului mare de hotărâri de Consiliul Local Municipal inițiate de primarul Decebal Făgădău și care vizează alocări de sume din bugetul local pentru susținerea unor activități sportive la nivelul municipiului Constanța, PNL Constanța vrea să organizeze în următoarea perioadă o dezbatere publică al cărei rezultat dorit este inițierea unui proiect de hotărâre de CLM prin care să se adopte o strategie privind încurajarea și finanțarea sportului de masă și a celui de performanță la nivelul municipiului.
 
Vicepreședintele Biroului Municipal al PNL Constanța, Bogdan Barață, spune că se impune o astfel de dezbatere publică, dat fiind faptul că banii publici trebuie dirijați în baza unor criterii clare de performanță către cluburi sau asociații sportive, și nu pe principiul „fiecare poate cere ce dorește“.
 
În cadrul dezbaterii, se va pune accentul pe oportunitatea cheltuirii banilor publici pentru susținerea performanței sportive din Constanța, având în vedere că există o discrepanțe între sumele alocate până în prezent către anumite cluburi sau asociații. Cu alte cuvinte, liberalii doresc ca municipalitatea să sprijine sportul de masă și pe cel de performanță, însă, la finalul anului competițional, acest lucru să se întoarcă în rezultate, și nu doar să acopere salariile unor angajați ale acestor entități sportive, cum se întâmplă în unele cazuri. Mai exact, în opinia liberalilor constănțeni, sportivii care fac performanță trebuie sprijiniți cu prioritate.
 
Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței CLM se află alte două proiecte de alocări din bugetul local a unor sume care vizează susținerea activităților sportive desfășurate în anul competițional 2017-2018.
 
Mai exact, la propunerea primarului Decebal Făgădău, consilierii locali sunt chemați să aprobe alocarea din bugetul local a sumei de 1.000.000 de lei cu TVA inclus Clubului Sportiv Farul Constanța, pentru toate activitățile sportive desfășurate în anul 2018, respectiv perioada 1.04.2018 - 31.10.2018. Pentru stabilirea condițiilor referitoare la alocarea, folosirea și justificarea cheltuirii acestei sume, se va încheia un contract între Municipiul Constanța și Clubul Sportiv Farul Constanța.
 
De asemenea, se propune alocarea din bugetul local a sumei de 1.200.000 de lei cu TVA inclus Asociației Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanta, pentru toate activitățile sportive desfășurate în anul competițional 2017-2018. Pentru stabilirea condițiilor referitoare la alocarea, folosirea și justificarea cheltuirii acestei sume, se va încheia un contract între Municipiul Constanța și Asociația Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanța.
 
Consilierii liberali spun că vor vota „pentru“ de această dată, cu amendamentul că doresc ca, până la o viitoare alocare, să se aprobe printr-o hotărâre de CLM și criteriile clare pentru beneficiarii acestui sprijin.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 822

Gabriel Ciobanu, candidează la funcția de primar Partidul Național Liberal, filiala Constanța susține un pol electoral unit cu toate forțele de dreapta, pentru localitatea Agigea!

27 Mar 2024 915

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 1382

Liderii coaliţiei au stabilit primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare și candidaturile comune la Sectoarele 1, 2 şi 5 ale capitalei

25 Mar 2024 573

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 593

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1388

BPN al PNL a validat candidatura președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, la alegerile europarlamentare

21 Mar 2024 491

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 741

Deputatul Bogdan Huțucă „Din 31 martie, județul Constanța va fi poarta Schengen a României “

21 Mar 2024 737

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 526

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1033

Ramona Chiriac vrea să se retragă din fruntea listei PSD-PNL la alegerile europarlamentare (PRESA)

21 Mar 2024 442

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu - „Împreună vom învinge un oraş bolnav şi-l vom face sănătos“

20 Mar 2024 383

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 728

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680