Clopotul lui Teodosie, intrecut de unul din Severin

cap_5.jpgDe trei zile, clopotul Preasfinţiei Sale Teodosie, arhiepiscopul Tomisului de la Mănăstirea Dorna Arini, Vatra Dornei, a fost surclasat, la capitolul greutate, de cel sosit special din Austria pentru catedrala arhiepiscopală din Severin # Un lucru au în comun cele două clopote: originea fabricii unde ambele au fost turnate, Grassmayr, Austria

În urmă cu aproape cinci ani, Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a comandat la Mitropolia Moldovei cel mai mare clopot fabricat vreodată în România, de 2,5 tone, special pentru mănăstirea ctitorită de înalta faţă bisericească pe meleagurile sale natale, în satul Dorna Arini.

La acel moment, clopotul lui Teodosie era pe locul trei în ţară, ca mărime, după cel de la Biserica Neagră din Braşov, de peste şase tone, produs în Germania, şi de cel de la catedrala din Arad, de patru tone, fabricat în Austria. Numai că, în urmă cu două zile, clopotul sosit la catedrala arhiepiscopală din Severin, tocmai din Austria, l-a detronat pe cel cu care ÎPS Teodosie se lăuda. Practic, spre marele regret, probabil, al ÎPS-ului, acum cununa locului trei trebuie să o împartă cu feţele bisericeşti de la Turnu Severin. Chiar dacă, la acea vreme, fastul evenimentului a fost fără margini. Conjunctura şi interesele lui Teodosie vizau reactualizarea Mitropoliei Tomisului, pentru că astfel ar fi ajuns ocupantul celui mai vechi scaun mitropolitan şi succesorul de plin drept canonic al Patriarhului de atunci, Teoctist. Tocmai pentru a face calea mai uşoară către obiectivele ce le avea de îndeplinit, aşezarea clopotului mare de 2,5 tone în clopotniţa Mănăstirii de la Dorna Arini a constituit un prilej mai mult decât potrivit pentru a-i plimba întâmplător, timp de două zile, prin Moldova, pe patriarhii Bartolomeu şi Teoctist.

ips_teodosie__44.jpgBanatul vs. Moldova

Ceea ce au în comun clopotul de la catedrala arhiepiscopală din Severin şi cel mare de la mănăstirea Dorna Arini este originea fabricii-mame, unde ambele au fost turnate. Chiar dacă ÎPS-ul s-a lăudat că clopotul său este cel mai mare clopot fabricat vreodată în România, fabrica-mamă a celor două este aceeaşi: Grassmayr, din Austria. Clopotul lui Teodosie a fost comandat la începutul anului 2002, fiind turnat în patru cuptoare speciale. La manipularea materialelor şi a formelor de turnare au fost folosiţi 40 de muncitori, care au lucrat timp de trei săptămâni şi jumătate, peste zece ore pe zi, pentru realizarea gigantului. Potrivit declaraţiilor de la acea vreme ale şeful şantierului de la Mitropolia Moldovei, inginerul Mihail Sirghi, valoarea clopotului, cu manopera inclusă, era de peste un miliard de lei vechi. Mănăstirea Arini are 21 de clopote, din care şapte clopote în armonie, acţionate electric, iar Catedrala Arhiepiscolă din Severin - doar şapte, cel mai mare de 2.500 kg, iar cel mai mic - aproximativ 100 kg. La Dorna Arini, greutatea celor 21 de clopote variază între 35 kg şi 2.500 kg şi sunt legate într-un sistem computerizat central, care le face să cânte asemenea unei orchestre armonizate. Potrivit datelor existente la Patriarhie, cel mai mare clopot produs în România, din 1948 şi până în prezent, cântăreşte 1,2 tone şi se află la Mănăstirea Radu Vodă.

{mos_ri:IPS Teodosie}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Taina Sfântului Maslu și Sfinți Tămăduitori la Sanatoriul Balnear Techirghiol (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 529

Constanța Două care trase de boi, transportă butoaie cu apă sfințită pentru credincioșii care nu au ajuns la slujbă! Pe ce traseu circulă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 949

Sărbătoarea Bobotezei la Constanța aduce restricții de trafic

06 Jan 2024 780

Bobotează 2024 la Constanța LIVE. IPS Teodosie conduce procesiunea și sfințește apele într-o ceremonie solemnă (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3700

Pregătiri de Bobotează la Constanța! Este sfințită apa ce va fi îmbuteliată pentru a fi oferită credincioșilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 1287

Ce spune Arhiepiscopia Tomisului despre incidentul din timpul slujbei susținute de IPS Teodosie

26 Jun 2023 2092

Incident în timpul slujbei săvârșite de ÎPS Teodosie. Ce s-a întâmplat la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța (VIDEO)

26 Jun 2023 5587

LIVE. Imagini de la Arhiepiscopia Tomisului Ajunul Bobotezei. Pregătirile sunt în toi la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2023 2547

Constanța. IPS Teodosie a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre „Dumnezeu ne-a primit credința, rugăciunile și slujirea noastră“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2022 3093

Părintele Daniel Toiu va fi înmormântat la Iași. A slujit în Arhiepiscopia Tomisului 17 ani

12 Feb 2022 6684

Doliu la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. A murit preotul Daniel Toiu

12 Feb 2022 11816

LIVE VIDEO și TEXT Procesiune de Bobotează la Constanța. Mii de persoane participă la slujba de Sfințire Mare a apei din Portul Tomis (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2022 3332

Co-președintele AUR, George Simion participă la slujba de Bobotează oficiată la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2022 3174

Constanța Liturghie la ceas aniversar și lansare de carte la Catedrala arhiepiscopală

10 Dec 2021 1560

Știați că...? La această dată se năștea regina Ana, soția regelui Mihai I

18 Sep 2021 1942