Comuna Ion Corvin se află în această situaţie Plângere penală împotriva lui Ponta pentru că nu organizează alegeri parţiale

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal au depus, ieri, la Parchetul instanţei supreme, o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva premierului Victor Ponta pentru că nu organizează alegeri parţiale la preşedinţia Consiliul Judeţean Cluj, după demisia lui Horea Uioreanu. Funcţia de preşedinte al CJ Cluj este vacantă încă din octombrie 2014, când prefectul judeţului, Gheorghe Ioan Vuşcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

Liberalii arată că i-au solicitat de mai multe ori lui Victor Ponta să organizeze alegerile parţiale de la Cluj, însă nu au primit răspuns. „După turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, l-am notificat pe Victor Ponta să respecte legea şi să facă diligenţele necesare desfăşurării alegerilor parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Am cerut să se adopte o HG prin care să stabilească data alegerilor cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015“, arată Seplecan, liderul grupului de consilieri judeţeni al PNL Cluj.

Amintim că şi în judeţul Constanţa există o situaţie similară. Mai precis, comuna Ion Corvin nu are primar de mai bine de jumătate de an. La data de 14 iulie, prin ordinul nr. 371/14.07.2014, prefectul judeţului Constanţa a consemnat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Ion Corvin, Dumitru Nedea. De atunci, localitatea este condusă de viceprimarul Florin Doşcu. Toată lumea aştepta ca alegerile parţiale locale de la Ion Corvin să fie organizate - ca în cazul scrutinului de la Rasova, care s-a derulat concomitent cu europarlamentarele - la aceeaşi dată cu alegerile pentru preşedinţia ţării. Însă nu a fost să fie. Conform Legii Adminstraţiei Publice Locale, alegerile trebuie organizate, potrivit prevederilor articolului 69, aliniatul 6 din Legea nr. 215/2001, în maximum 90 de zile de la expirarea termenelor descrise mai sus, prin decizia Guvernului, la propunerea prefectului. Acest lucru nu s-a petrecut, iar termenul de 90 de zile este depăşit de mult.

„Este, într-adevăr, o iniţiativă la nivel naţional. PNL Constanţa are deja două nume de candidaţi pentru Primăria Ion Corvin, chiar ne vom ocupa în perioada următoare de măsurarea lor în sondaje. Consider că ar trebui organizate alegeri parţiale, acolo unde se impune, cât mai repede, însă cred că ceea ce se vrea de fapt este amânarea acestei situaţii, astfel încât alegerile parţiale să nu se mai organizeze acum, ci să fie organizate la termen, în 2016, odată cu alegerile locale din toată ţara“, a explicat co-preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2020. Primarii aleși în judeţul Constanţa. Unde sunt alese femei-primar

01 Oct 2020 5251

LIVE TEXT PRO România anunță noi candidați la primăriile din județul Constanța, pentru alegerile locale (galerie foto+video)

24 Jul 2020 4046

Constanța Întâlnire de lucru a ACoR. Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, printre cei prezenți (galerie foto)

21 Jan 2020 2145

Competitori în mediul rural Politicieni vs. independenţi, femei vs. bărbaţi (galerie foto)

16 May 2016 3194

Dumitru Nedea, fostul primar din Ion Corvin, este condus azi pe ultimul drum

26 Dec 2015 2319

Inmormântarea primarului Nedea amânată

24 Dec 2015 2165

UPDATE A murit fostul primar din Ion Corvin, Dumitru Nedea

23 Dec 2015 3312

Prezidenţiabilul se teme de concurenţa de la locale? Viitorul primar al comunei Ion Corvin se lasă aşteptat

21 Oct 2014 2380

Alegeri parţiale la Ion Corvin Alianţa Creştin-Liberală va da „primul născut“ al noii drepte

12 Aug 2014 3140

Inevitabilul s-a produs la Ion Corvin Prefectul Volcinschi a emis ordinul de încetare a mandatului lui Dumitru Nedea

15 Jul 2014 4040

Grav bolnav, a rămas fără funcţia de primar Mandatul lui Dumitru Nedea, primarul din Ion Corvin a încetat de drept

14 Jul 2014 2781

Un nou scrutin în comuna Ion Corvin? Candidatul liberalilor ar putea fi „primul-născut“ al dreptei unificate

08 Jul 2014 2709

Urmează alegeri anticipate Se pregăteşte suspendarea din funcţie a primarului din Ion Corvin

30 Jun 2014 2217