Consilierii locali ai PDL vor să recupereze paguba făcută de Rachieru la RADET

Organizaţia Judeţeană Constanţa a PDL ia act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat pe directorul RADET Constanţa, Ilie Rachieru, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi luare de mită în formă continuată. „PDL Constanţa cere primarului Radu Mazăre şi consilierilor locali PSD, care au ignorat solicitarea prin care consilierii locali democrat-liberali propuneau constituirea Consiliului Local Constanţa în parte civilă în acest proces, să acopere prejudiciul creat de Rachieru din propriul buzunar“, susţin într-un comunicat reprezentanţi ai PDL Constanţa.
Memoriul în cauză nu a primit răspuns nici până la acest moment, potrivit Organizaţiei Judeţene a PDL. La rândul său, senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, a declarat:

„Constănţenii plătesc una dintre cele mai scumpe gigacalorii din ţară, chiar şi facturile din luna aprilie au fost mari şi greu de acoperit de către locuitorii Constanţei, iar demersul aleşilor locali PDL nu a fost luat în seamă, ceea ce nu ne poate face decât să ne gândim la rea-voinţă. Mazăre şi colegii lui de partid din Consiliul Local trebuie să răspundă în faţa constănţenilor pentru situaţia creată şi trebuie să redea oraşului prejudiciul creat de Ilie Rachieru“. „Prejudiciul creat de directorul RADET este de 4.931.880,05 lei în patrimoniul RADET - aspecte ce rezultă din actele organelor de cercetare penală şi care au fost comunicate către Consiliul Local Constanţa de către Direcţia Naţionala Anticorupţie“, se mai arată în memoriul democrat-liberalilor. În încheierea documentului, consilierii PDL solicitau să se constituie „parte civilă în cauză, pentru a aduce înapoi constănţenilor prejudiciul de peste un milion de euro“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5115

Judecătoria Constanța i-a validat mandatul Liberalul Florin Gavrilă revine luna aceasta în Consiliul Local Municipal

03 Dec 2023 1036

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3366

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 2120

Modificări în firma fondată de un angajat al Consiliului Județean Constanța

29 Aug 2022 1765

Florin Vizan, numit la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA

12 Aug 2022 5843

Un fost consilier județean PDL, promovat în cadrul Serviciului Control al Consiliului Județean Constanța

19 Jul 2022 2325

Noul director de la Drumuri Naționale Constanța, PSD-istul Florin Vizan, decizie importantă într-una dintre firmele deținute (DOCUMENTE)

17 Jun 2022 4432

Ce se construiește Document pentru Iancu Stavrositu, soțul fostei deputate Maria Stavrositu. Ridică un bloc de 8 etaje în Mamaia

19 May 2021 4252

Povestea (neoficială) din dosarul Irinei Manole, din OJFIR Tulcea, arestată pentru luare de mită

06 Apr 2021 6398

A murit Dănuț Moisoiu, unul dintre cei mai longevivi consilieri locali

29 Jan 2021 3441

Directorul AFIR, liberalul Dorin Opreanu în cărți pentru postul de administrator public al județului Constanța

10 Oct 2020 6081

Paloma Petrescu și Rodica Șerbănescu, propuse de PSD cetățeni de onoare ai județului Constanța!

11 Feb 2020 2744

Undă verde de la municipalitate Iancu Stavrositu va ridica un bloc de opt etaje lângă terenul de tenis Caraiman din Mamaia

14 Jan 2020 3222

Imobil de pe strada Călăraşi, transformat în hotel PUZ-ul iniţiat de Maria Stavrositu, fost deputat PDL, la mâna constănţenilor

23 Dec 2019 3795