​Consultări între reprezentanții Guvernului și cei ai Confederației Patronatului Român

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și mai mulți membri ai Cabinetului s-au întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Confederației Patronatului Român.

Întrevederea a avut loc la inițiativa premierului și a avut ca principal obiectiv relansarea și îmbunătățirea dialogului dintre Executiv și mediul de afaceri.

Premierul a subliniat deschiderea Guvernului României pentru un parteneriat cu reprezentanții patronatelor, în vederea stimulării investițiilor și pentru asigurarea unui mediu economic dinamic, concurențial, care să aducă bunăstare românilor.

”Îmi doresc să dezvoltăm un dialog aplicat și pragmatic cu mediul de afaceri și vreau să fiți parte activă în elaborarea politicilor publice. Prin eforturile pe care le depunem zilnic la nivelul Guvernului și bazându-ne pe experiența și implicarea dumneavoastră, putem construi un cadru de business care să aducă plus valoare în economie, prin implementarea unor măsuri de susținere a mediului de afaceri”,  a afirmat premierul Viorica Dăncilă.


Reprezentații Confederației Patronatului Român au prezentat principalele provocări cu care se confruntă mediul de afaceri autohton și au mulțumit Guvernului pentru deschiderea arătată pentru identificarea celor mai bune soluții, care să fie concretizate în perioada următoare.
În acest sens, şeful Executivului a propus crearea unui grup de lucru coordonat de ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, care să centralizeze și să analizeze toate propunerile venite din partea patronatelor, astfel încât acestea să fie transpuse în măsuri guvernamentale concrete. Soluțiile vor fi discutate în cadrul unor întâlniri lunare între reprezentații Guvernului și cei ai Confederației Patronatului Român.

Temele de discuție au vizat domeniile economic, fiscal, muncă, turism, agricultură, educație, sănătate, fonduri europene.

Din partea Guvernului, la întâlnirea de la Palatul Victoria, au participat: ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, ministrul economiei, Niculae Bădălău, ministrul muncii și justiției sociale, Marius Budăi, ministrul interimar al educației naționale, Valer Daniel Breaz, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, ministrul turismului, Bogdan Trif, secretarul general al guvernului, Toni Greblă, președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, consilierii de stat Dan Matei și Dragoș Stoica, precum și reprezentanți ai altor ministere.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 521

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 333

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 233

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 697

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 284

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 505

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 432

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 326

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 769

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 427

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 862

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 429

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 503

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 459

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 358